Top stiri Dorohoi News
Anunturi
Vezi toateStiri de ultima ora
Ziua de 12 iulie 2023 a constituit un prilej de întâlnire pentru copiii aflați la Școala de Vară, organizată de Primăria comunei Vorona, cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și ai Biroului de Siguranță Școlară, din cadrul I.P.J. Botoşani. Astfel, copiii au primit...
La data de 12 iulie 2023, în intervalul orar 18:00-20:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, în zona de competență. În cadrul activităților desfășurate...
La data de 12 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, cu sprijinul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla și al jandarmilor au organizat o acțiune, pentru menținerea unui climat de siguranță publică și pentru prevenirea faptelor...
În această dimineață, în Sala Ștefan Luchian, din Palatul Administrativ a avut loc o ședință de lucru, condusă de prefectul județului Botoșani, cu membrii comisiilor de verificare a centrelor rezidențiale autorizate, destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale destinate persoanelor...
Lotul 1 al Drumului Strategic, în lungime de 31 de kilometri, a fost recepționat miercuri, 12 iulie 2023. Procedura de recepție a fost efectuată în prezența Doinei Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a directorului general...
Hidrologii au actualizat prognoza și au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții lui și au instituit cod galben. Acesta este valabil de joi, 13 iulie 2023, de la ora 12:00, până vineri, 14 iulie 2023, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanți,...
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern de joi, 13 iulie 2023, prima demisie la nivel înalt din acest Executiv, din cauza ilegalităților comise în „azilele groazei” din județul Ilfov. Este vorba despre Marius Budăi, ministrul Muncii. Demisia lui Marius Budăi din funcţia...
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele ore, vizat de vremea rea fiind și județul Botoșani. Astfel, a fost instituit Cod Portocaliu de ploi torențiale, însoțite de frecvente descărcări electrice, vijelii puternice și căderi de grindină astăzi, de la ora 15.00, până mâine, la ora...
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, produs pe raza localității Cotu, miercuri spre joi noapte, 13 iulie 2023. Autoturismul în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod. La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o...
Din ce în ce mai mulți turiști români se lovesc de probleme în timpul vacanței din Grecia. Cea mai recentă postare pe un grup de profil de pe Facebook atrage atenția cu privire la pericolul de a rămâne fărăp bani, chiar și în parcările mănăstirilor. Un turist român care a vizitat pentru prima dată...
În luna iulie vor avea loc trei ateliere de orientare profesională adresate, în mod special, tinerilor și copiilor din redacția Buzz, una formată din copii și adolescenți la Botoșani. Intrarea este liberă și, ca atare, pot participa și persoane din afara redacției. Pe data de 14 iulie, de la ora...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 13 iulie 2023: Simona Sîrbu - consilier superior Trezoreria Dorohoi, Iuliana Popa - Casa Iulia Dorohoi, Bogdan-Iulian Zegrea - Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la [email protected] Autor:...
Anemia este o problema de sanatate pe care o au foarte multi copii, dar si multi adulti. Conform unui studiu realizat de Ministerul Sanatatii, in parteneriat cu UNICEF Romania, 1 din 4 copii de varsta scolara sufera din cauza deficientei de fier, anemia feripriva fiind cea mai frecventa. Cu toate...
Ingrediente: 2 avocado (copti) zeama de la 1 lamaie (dupa gust) 1 rosie ( se va pune in compozitie dupa gust) 1 ceapa (se va pune in compozitie dupa gust) sare - dupa gust piper- dupa gust sau alte mirodenii - in functie de preferinte Mod de Preparare: Taiati avocado pe jumatate. Desfaceti....
Un copil a fost rănit în urma unui accident rutier ce s-a produs miercuri, 12 iulie 2023, în jurul orei 23:00, pe strada Calea Plevnei din Dorohoi. Este vorba de un copil în vârstă de cinci ani. Din primele cercetări se pare că minorul s-a angajat în traversarea străzii, singur, prin loc nepermis....
Debut european greu, dar incununat cu un succes la limită pentru echipa lui Hagi. După un joc destul de încâlcit presărat cu durități, Farul reușeste să se impună după golul marcat în startul reprizei secunde (minutul 56) de francezul David Kiki, după un un-doi norocos cu Alibec, urmat de o...
Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ zece metri. Misiunea contracronometru a avut loc în după amiaza zilei de miercuri, 12 iulie 2023, în localitatea Boscoteni. Victima a coborât în fântână și a salvat o pisică. Când a ajuns la suprafață,...
După eșecul din Supercupa României (0-1 împotriva celor de la Sepsi OSK) urmează un debut de foc în preliminariile Ligii Campionilor pentru echipa condusă de Gheorghe Hagi. Farul Constanța va da piept pe teren propriu în această seară cu campioana Republicii Moldova, Sheriff Tiraspol, echipă...
Rezoluția a fost adoptată miercuri cu 526 voturi pentru, 57 voturi împotrivă și 42 abțineri, potrivit unui comunicat. Rezoluția nu are putere juridică, dar reprezintă un semnal politic. Un proiect de rezoluție al Parlamentului European venit ca urmare a petiției depuse de ONG-ul Asociația pentru...
Peste 40 de copii înscriși la Școala de vară „JURJAC” 2023 au fost, în această dimineață, în vizită la Detașamentul de Pompieri Dorohoi. Ei și-au dorit să petreacă o zi din alături de salvatori deoarece au auzit de intervențiile la care au participat și de oamenii pe care i-au ajutat de-a lungul...
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a convocat în această dimineață o ședință cu membrii comisiilor de verificare a centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și celor destinate copiilor. În cadrul întâlnirii au...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni cu sprijinul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 6 Pomîrla și jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au organizat marți 11 iulie, o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și...
Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au identificat în trafic, pe drumul public, din comuna Vorniceni, un autovehicul, al...
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Românești au oprit marți 11 iulie, pentru control, pe drumul național D.N. 24 C, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 42 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că datele...
În această vară, polițiștii Biroului Siguranța Școlară desfășoară la nivelul județului, Campania inițiată de către Poliția Română pentru prevenirea cyberbullyingului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violarea vieții private....
Bărbatul a fost identificat miercuri, 12 iulie 2023, la aproximativ trei kilometri de locuința sa. Acesta se afla într-o zonă mlăștinoasă, cu vegetație înaltă, greu accesibilă. Giriadă Costachi a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Vă reamintim...
Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” are un nou manager. Este vorba de economistul Angel Iulian Călin. Acesta are o bogată experiență managerială, activând în trecut ca secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, viceprimar al orașului Săveni și director executiv adjunct al...
A început al treilea val de caniculă în România. Urmează temperaturi de 40 de grade la umbră, iar climatologii avertizează că am putea să avem cea mai caldă lună iulie. Organizaţia Meteorologică Mondială a anunţat că luna trecută a fost cea mai călduroasă din istorie, iar schimbările climatice sunt...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 12 iulie 2023: Florin Gociu - consilier Primăria Dorohoi - Direcția taxe și impozite locale, Cristina Mihai - șef Serviciu Fiscal Dorohoi, Iuliana Vieru - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Mirela Gheorghiescu - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi,...
Dacă se dovedește că ai într-adevăr tensiunea mare, vestea bună e că poți face multe lucruri pentru a o combate, printre care renunțarea la fumat, sport, slăbit și o dietă alimentară echilibrată, așa că mai jos ai 5 moduri în care îți poți îmbunătăți alimentația, pentru a fi mai sănătoasă. 1. Dietă...
Ingrediente: 400 ml frisca lichida cu 30% grasime 250 gr lapte condensat dulce Arome la alegere Mod de Preparare: Bateti frisca cu un mixer electric pana cand devine ferma. Incorporati cu grija laptele condensat si aromele apoi puneti in congelator timp de cel putin 4 ore. Inainte de servire,...
În dimineața zilei de marți, 11 iulie 2023, s-a produs un accident în localitatea Dumeni. Conform primelor cercetări, un autoturism care se deplasa în direcția Cordăreni-Dumeni a surprins și accidentat mortal un pieton în vârstă de 62 de ani. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din...
Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs marți, 11 iulie 2023, în jurul orei 13:05, în localitatea Dumeni. Este vorba de o femeie de 63 de ani, doi minori în vârstă de 13 ani, respectiv 15 ani și un bărbat de 43 de ani, șoferul autoturismului....
În această dimineață, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat o ședință de analiză a rezultatelor verificărilor efectuate, ieri, 10 iulie 2023, la 4 centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, de pe raza județului Botoșani. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
La data de 10 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au identificat un tânăr, de 19 ani, din comuna Todireni, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru comiterea...
La data de 10 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au organizat o acțiune pentru verifcarea modului de respectare a legislației privind paza obiecivelor, în zona de competență. În cadrul activităților desfășurate...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomîrla, cu sprijinul jandarmilor și a polițiștilor de frontieră au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență, în zona de...
Luni, 10 iulie 2023, au început lucrările de modernizare a unui nou sector de drum de piatră! Este vorba de DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești. Lucrările, care se ridică la 44,6 milioane de lei, vor fi finanțate din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” (38,6 milioane de lei) și...
SC Conted SA Dorohoi angajează mecanici, muncitori la butoniere și confecționeri calificați. Relații la sediul societății de luni până vineri între orele 07.00-15.00 sau la numerele de telefon 0231610064 / 0760685647 Adresa societății: Dorohoi, str. 1 Decembrie 1918, nr. 8 (situată la circa 200 m...
Polițiștii botoșăneni au fost sesizați marți, 11 iulie 2023, cu privire la faptul că un bărbat, de 82 de ani, din comuna Mihai Eminescu, a părăsit domiciliul, în ziua de 10 iulie 2023, pentru a pleca la pescuit, iar până în prezent nu a revenit. Acesta se deplasa cu o bicicletă de culoare roșie....




















