Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Inspectoratul General pentru Imigrări scoate la concurs, prin încadrare directă, 5 posturi vacante, de ofițeri și agenți, în specializări precum proceduri administrative și judiciare de azil, ...
Aceste măsuri sunt luate în contextul pandemiei de COVID. Reguli noi pentru milioane de români. Acestea se vor aplica de luni. Toți cei care vor să dea examenul pentru obţinerea permisului de conducere, ...
În această săptămână avem multe lucruri de recuperat, de păstrat, de salvat, pentru că este foarte posibil să renunţăm să ni se ia, sau să ne detaşăm de o parte din valorile sau bunurile ...
Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid a anunțat în cadrul unei conferințe de presă la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București că, în ultimele 72 de ore, la nivel ...
Trei turiști care au plecat pe munte în pantaloni scurți și adidași au fost recuperați de salvamontiștii și jandarmii montani din județul Alba. Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Roșia ...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 91 privind stabilirea unor măsuri epidemice suplimentare în scopul gestionării riscului de infectare cu Covid, cauzat ...
CNSU a aprobat vineri hotărârea privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2. Potrivit ...
Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis o nouă prognoză. Meteorologii arată că frigul se întoarce în România. Ce temperaturi ne așteaptă începând ...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a actualizat joi seară lista statelor cu risc epidemiologic ridicat de COVID-19, conform căreia Belgia, Austria, Grecia intră în zona roșie. Noua ...
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, astăzi, la Palatul Cotroceni, o ședință cu responsabilii în gestionarea pandemiei iar la finalul acesteia a anunțat unele măsuri restrictive care vor intra în ...
Napolact a lansat în luna septembrie un nou PET mai prietenos cu mediul pentru formatul de “On the Go”, 330g, consumat cu predilecție în afara locuinței: petul este acum transparent și, ...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a actualizat joi lista țărilor și teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat. Potrivit deciziei CNSU, în zona roșie au intrat Ucraina și Gibraltar. „Comitetul ...
Ciclonul mediteranean care se va abate asupra României în următoarele zile aduce ploi în toată țara, iar în zona montană se va așterne un strat de zăpadă. Prognoza meteo vineri, ...
Din 14 octombrie, Lidl România lansează o nouă colecție de articole de uz casnic, realizate din 100% plastic reciclat, ca parte a sortimentului său de produse in-and-out. La fel ca prima colecție de articole ...
Anunț de ultimă oră pentru români. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege conform căruia acest lucru va fi interzis. Toate persoanele trebuie să știe noua modificare. Lucrurile ...
Cutremure, inundații, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase (secetă, înzăpeziri, grindină, îngheț, furtuni, viscol) sunt dezastre naturale care pot avea efecte grave asupra oamenilor, ...
Declarațiile șefului statului au venit la scurt timp după încheierea consultărilor cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat pentru funcția de premier. „Din toate propunerile, am ...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat achiziționarea a 70 de milioane de teste rapide de salivă pentru utilizarea în școli. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat ...
Șoferi, pregătiți-vă pentru o cheltuială în plus! Anvelopele pentru toate anotimpurile nu mai sunt bune iarna. Registrul Auto Român anunță că acestea nu sunt omologate pentru sezonul rece. Prin ...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme deosebit de rece, precipitații moderate cantitativ, predominant ninsori la munte (la peste 1500 m), intensificări temporare ale vântului. ...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, joi seara, Hotărârea nr. 81 privind actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Comitetul Național pentru Situații ...
Liderul protestelor anti-vaccin din Zalău, Erno Kovacs, în vârstă de 50 de ani, s-a infectat cu SARS-CoV-2 și a anuns la spital. În mod ironic, bărbatul este cuprins acum de regrete și susține ...
Loteria Romana anunta, vineri, ca prima extragere la Loteria de vaccinare va avea loc duminica si va fi difuzata pe TVR 1, la ora 20.50. „Duminica, 3 octombrie va avea loc prima extragere saptamanala la ...
Raed Arafat a lansat un avertisment pentru HoReCa în ziua de sâmbătă, 2 octombrie. Potrivit celor spuse de șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), reprezentanții industriei trebuie ...
Campania națională „Contrabanda e boală grea!”, a fost lansată în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Centrul Vămii Române pentru Formarea Echipelor Canine, recent înființat ...
Decizia momentului în România! Noi reguli intră în vigoare în perioada următoare. Joi seară, CNSU a publicat o nouă hotărâre importantă, cu numărul 76, care prevede noi reguli ...
Școlile rămân deschise chiar dacă rata de infectare depășește 6 la mia de locuitori. Vor fi mai multe controale pentru respectarea măsurilor sanitare. Ministrul Educației anunță, referitor la ...
Chiar dacă s-a discutat intens pe marginea eliminării orei de iarnă, România nu a luat măsuri cu privire la acest astfel. Află astfel când vom trece la ora de iarnă în 2021. Data în ...
Personalul medical din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private are obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității. Prevederea ...
120 de specialiști din Delgaz Grid, electricieni și ingineri, vor susține probe teoretice și practice; În premieră, la ediția din acest an, a fost introdusă și secțiunea Dispecer rețea medie tensiune; Și ...
Elena Mateescu, directorul ANM, a precizat că vremea frumoasă din ultimele zile va fi înlocuită de temperaturi meteo aproape de limita înghețului. Care sunt zonele vizate. „Începând ...
Vremea va fi frumoasă în acest weekend, vor fi chiar şi 30 de grade Celsius în unele regiuni. Elena Mateescu, directorul ANM, a declarat la Digi24 că este ultimul episod de vară din prima lună de ...
Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 s-a produs sâmbătă dimineața în județul Vrancea. Vine la mai puțin de 12 ore după un alt seism, produs în aceeași zonă, dar cu magnitudine mai mare. Potrivit ...
Competiția interșcolară a debutat pe 20 septembrie și se încheie pe 1 octombrie. Copiii vor avea de pregătit un videoclip cu durata de maximum 3 minute. Proiectele clasate pe primele 3 locuri vor ...
Anunț de la Casa Națională de Pensii despre plata pensiilor de urmaș. Beneficiarii vor trebui să depună documentele în anumite termene, în caz contrar riscă să le fie sistate drepturile băneşti. Anunț ...
Vremea se răcește în toată țara în următoarele 3 zile. Temperaturile vor coborî la minime de 2 grade, anunță meteorologii în prognoza emisă pentru perioada 20 septembrie - 3 octombrie. ...
Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 18 - 24 septembrie 2021, pentru fiecare zodie. Zodia Berbec. Luna va tranzita casa I a personalității celor născuți în zodia Berbecului ...
România a înregistrat, sâmbătă, aproape 5.400 de cazuri de infectare cu coronavirus, cu circa 900 mai multe îmbolnăviri față de datele anunțate de autorități pentru ziua de vineri. Aproape ...
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de vineri, printr-o hotărâre, obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activităţi în localităţile unde rata de incidenţă ...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor cu risc epidemiologic. Bulgaria a intrat pe lista galbenă, în urma scăderii incidenței. Comitetul Național pentru Situații ...
Poliția de Frontieră Română a inițiat procedura de ocupare prin concurs, prin încadrare directă, a 420 de posturi vacante de ofiţeri, agenţi de poliţie de frontieră şi personal contractual, ...
Doi români, soț și soție, au trecut prin coșmarul vieții lor! Tinerii au ajuns în stare gravă la spital după ce au băut apă plată îmbuteliată. Ulterior, aceștia s-au adresat Protecţiei ...
Berbec Săptămâna următoare, Berbecul este pe o pojghiţă de gheaţă foarte subţire. Asta înseamnă că trebuie să fie foarte prudenţi şi să nu dea bani cu împrumut. Taur Taurul are ...
Nunți cu certificat verde este propunerea discutată în Guvern. Premierul Florin Cîțu spune că această măsură ar evita situația în care nunțile trebuie anulate atunci când rata de ...
Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, că nu a luat o decizie cu privire la demiterea prefecţilor şi secretarilor de stat numiţi de USR PLUS, însă afirmă că, dacă partidul respectiv nu ...