Anunț DAS Dorohoi privind cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie în anii 2020 – 2021

30 iun. 2021, Administratie
Anunț DAS Dorohoi privind cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie în anii 2020 – 2021

Anunț privind cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie în anii 2020 – 2021 căsătorite în Dorohoi sau în alte localități, dar care sunt cetățeni ai urbei noastre.

Prin prezenta vă facem cunoscută intenția Consiliului Local Dorohoi și a D-lui Primar ing. Dorin Alexandrescu de a onora cei 50 de ani de căsătorie a cuplurilor dorohoiene, care si-au unit destinele atât în Mun. Dorohoi, cât și în alte localități, dar care sunt cetățeni ai urbei noastre, prin organizarea unor festivități specifice, în cadrul programului manifestărilor prilejuite de evenimentul „Zilele Municipiului Dorohoi” care sperăm că  vor avea loc în toamna anului 2021, dacă situația pandemică o va permite.

Motivat de acest eveniment, invităm toate cuplurile de aur care au încheiat căsătoria în alte localități, să depună la sediul Primăriei Municipiului Dorohoi câte o cerere însoțită de copia cărții de identitate a celor 2 soți și copia certificatului de căsătorie.

Referitor la cei care au împlinit 50 de căsătorie și înregistrați la Serviciul de Stare civilă a Municipiului Dorohoi, pentru aceștia deținem baza de date furnizată de SPCLEP Dorohoi și Starea Civilă.

Pentru informatii suplimentare contact: 0231617813 int. 24 - DAS Dorohoi.

Sursa: dorohoinews.ro