Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe raza localității Brăești, joi, 17 septembrie 2026. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Salvatorii au constatat că două persoane aveau nevoie de ajutor medical. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și urmează să fie transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.




















