Un incendiu violent s-a produs, vineri, 6 noiembrie 2026 în localitatea Cordăreni. O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cordăreni. Primii care au ajuns la locul intervenției au fost pompierii voluntari.
Aceștia au constatat că ardeau atât bunurile din interiorul anexei, cât și acoperișul acesteia, suprafața afectată fiind de aproximativ 40 de metri pătrați. Misiunea a durat mai bine de două ore.
Din interiorul clădirii a fost scoasă o butelie, fiind eliminat riscul de explozie.
În urma intervenției, au fost salvate și protejate de flăcări un cabinet veterinar și o hală de depozitare a cerealelor.
Un bărbat de 73 de ani, care locuia în anexă, a suferit un atac de panică, a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.




















