Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Prefectura

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a organizat joi, 21 aprilie 2022, la sediul Instituției Prefectului Județul Botoșani, în sala Ștefan Luchian, o ședință tehnică, la care au participat Inspectorul Șef al Inspectoratului de Poliție Județean, comisarul șef Viorel Șerbănoiu, Inspectorul Șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, colonelul Cristian Boariu, Șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, comisarul șef Valeriu Harabulă, Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani, colonelul Dan Decebal Muraru și comisarul șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, Ionuț Alexa.

În cadrul ședinței s-au prezentat măsurile și acțiunile care urmează a fi desfășurate în perioada premergătoare și în timpul Sărbătorilor Pascale pe raza județului Botoșani. Toate misiunile din aceste zile se vor desfășura sub o coordonare integrată în baza planului de măsuri aprobat la nivel județean. Polițiștii din cadrul IPJ Botoșani care participă la activități, în această perioadă, vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru ca activitățile religioase să se desfășoare fără evenimente neplacute. 

Astfel, peste 250 de poliţişti vor acţiona zilnic în perioada 22-25.04.2022, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, în zona cluburilor/discotecilor, barurilor sau unităților de alimentație publică, cu profil similar. De asemenea, avem în atenție lăcașurile de cult, fiind angrenate forțe de ordine în proximitatea acestora, pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor. 

Totodată, polițiștii rutieri vor fi la datorie pe principalele artere din județ, cu autospeciale dotate cu aparate radar, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Scopul principal al activităților și a prezenței noastre în spațiul public cu efective mărite este acela de a asigura și de a menține un climat de ordine și siguranță publică. Vă recomandăm să respectați normele de conviețuire socială și regulile de circulație, indiferent de calitatea pe care o aveti ca participant la trafic, iar dacă sunteti victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea vreunei astfel de fapte, nu ezitați să vă adresați celui mai apropiat politist sau să apelați 112 !

În perioada sărbătorilor pascale, prioritatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va fi asigurarea ordinii publice la toate evenimentele ce vor avea loc în spațiul public, în vederea desfășurării acestora în condiții de siguranță pentru cetățeni. Pentru intensificarea măsurilor de patrulare în zonele aglomerate, pe lângă suplimentarea efectivelor inspectoratului, 10 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău vor acorda suportul necesar executării operative a tuturor misiunilor planificate.

În noaptea de Înviere, jandarmii botoșăneni vor fi prezenți în proximitatea lăcașurilor de cult ortodoxe din municipiile Botoșani, Dorohoi și orașele Darabani și Săveni, colaborând cu efectivele de poliție pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională ce ar putea tulbura liniștea credincioșilor și a clerului. De asemenea, în data de 25 aprilie, jandarmii, în cooperare cu polițiști și pompieri, vor asigura ordinea publică la hramul bisericii Sfântul Gheorghe, slujba religioasă fiind oficiată la mănăstirea Popauți.

În aceeași zi, jandarmii vor fi alături de participanții la manifestarea cultural-artistică organizată în zona Parcului Central din localitatea Santa Mare, luând măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor eventuale incidente. Misiunile executate în Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca, împreună cu lucrători din Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, precum și cele în cooperare cu polițiștii de frontieră, în zona de responsabilitate a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, vor continua zilnic pentru ajutorarea cetățenilor ucraineni.

Recomandăm cetățenilor care vor participa la slujbele de Înviere să acorde o atenţie deosebită minorilor care îi însoțesc, să aibă grijă de bunurile personale de valoare, să se deplaseze doar pe străzile circulate și luminate corespunzător, evitând zonele întunecate și să solicite sprijinul forțelor de ordine în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112 în cazul producerii unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau persoanele de jur, pentru ca intervenția acestora să se producă în cel mai scurt timp și să aibă efectul scontat.

La nivelul Poliţiei de Frontieră, în următoarea perioadă, continuă măsurile dispuse încă de la sfârşitul săptămânii trecute, pentru întărirea dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat şi de  fluidizare a traficului în cele două puncte de trecere deschise în judeţul nostru. Se menţin în continuare măsurile de adaptare a misiunilor şi a resurselor, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ. Prin punctele de frontieră tranzitul autoturismelor şi al persoanelor se derulează normal, fără a se înregistra blocaje. A fost suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor, iar la nevoie vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau de ieşire din ţară, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, dacă situaţia o impune vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control.

Reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statul vecin în vederea dispunerii unor măsuri comune. Pentru perioada următoare, recomandăm persoanelor care doresc să petreacă sărbătorile pascale în afara graniţelor ţării să tranziteze frontiera națională prin toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional. Informaţii cu privire la situaţia traficului se pot obţine de pe aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei - www.politiadefrontiera.ro, dar şi la telefonul de informare al Poliţiei de Frontieră Române, 021.9590, care funcţionează în regim permanent.

Peste 100 de pompierii și salvatori SMURD vor fi la datorie, zilnic, în perioada Sărbătorilor Pascale.  Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor medical. ISU Botoșani va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților. Echipajele de pompieri sunt pregătite să acționeze pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor sau a animalelor din medii ostile vieții, în situația în care se vor înregistra astfel de cazuri. 

În Noaptea de Înviere, autospeciale de stingere cu apă și spumă vor fi dispuse la mănăstirile Vorona, Popăuți, Gorovei, Zosin, Guranda și Coșula, unde se estimează participarea unui număr mare de credincioși. De asemenea, inspectorii de prevenire vor desfășura activități de supraveghere a respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la bisericile din județul Botoșani. Totodată, în municipiile Botoșani și Dorohoi, se vor desfășura misiuni de patrulare în apropierea lăcașurilor de cult în vederea prevenirii unor evenimente nedorite. Pentru ca slujbele religioase să se desfășoare în condiții de siguranță, pompierii botoșăneni recomandă preoților să asigure și să vegheze respectarea regulilor de prevenire a incendiilor.

Principalele măsuri ce trebuie adoptate la lăcașurile de cult se referă la:
- desfășurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situația în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioșilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul de cult;
- instruirea, de către preoți, a participanților la slujbe cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor;
- evitarea desfășurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare / renovare și interzicerea desfășurării acestora în obiective în care sunt amplasate schele;
- menținerea ușilor de acces și de evacuare din biserică în permanență deschise pe toată durata serviciului religios;
- desemnarea unor persoane responsabile de supravegherea atentă a activităților din interiorul bisericilor și de intervenție operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (ex. stingătoare de incendiu) și instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii;
- efectuarea, prin grija reprezentanților de la biserici și mănăstiri, a unui control după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărui pericol de incendiu;
- supravegherea lumânărilor aprinse și păstrarea acestora la distanță de persoanele din jur, de mobilier, decoruri sau alte materiale combustibile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă;
- parcarea autoturismelor în vecinătatea bisericilor și a mănăstirilor se va realiza astfel încât să nu se blocheze sau să diminueze căile de acces, iar autospecialele de pompieri să poată interveni și să aibă acces la hidranții exteriori.

Diet Club BT

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Prefectura
DorohoiNews.ro, 21-04-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Diet Club BT

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

Dealu Morii



PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Familie din Dorohoi, căutăm bonă

Familie din Dorohoi, căutăm bonă
Familie din Dorohoi, căutăm bonă pentru un băiețel de 2 ani și jumătate. Pentru mai multe detalii ...

SC angajează lucrător comercial

SC angajează lucrător comercial
SC angajează lucrător comercial - CAFE BAR  Autogara Dorohoi. Salariu motivant. Relații ...

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi
Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi, strada Duzilor, decomandat, an construcție: 1977-1990, ...

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei
Vând apartament cu 3 camere, 2 băi, 2 balcoane, situat pe strada Poștei, vizavi de poliție. ...

Depozit de marmură și granit angajează personal

Depozit de marmură și granit angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit angajează cu contract de muncă personal pentru tăierea ...

Super Splendid Supermarket angajează CONTABIL

Super Splendid Supermarket angajează CONTABIL
Hai în echipa noastră! Suntem în căutarea unui coleg sau a unei colege pentru postul de ...

Restaurantul Rezervart Dorohoi angajează ospătar

Restaurantul Rezervart Dorohoi angajează ospătar
Restaurantul Rezervart Dorohoi angajează ospătar. Relații la numărul de telefon: 0747677372

Casa de Amanet Fabio angajează agent de vânzări/amanetar pentru Municipiul Dorohoi

Casa de Amanet Fabio angajează agent de vânzări/amanetar pentru Municipiul Dorohoi
Lasă acum un CV și noi te vom suna! Ești o persoană căruia îi place să interacționeze cu ...

Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare

Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare
Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare (lucrător comercial) pentru magazin alimentar. ...

Angajăm lucrător comercial - barmaniță

Angajăm lucrător comercial - barmaniță
SC angajază lucrător comercial (barmaniță) la BAR din cartierul Plevna, cu program 3 zile lucrează ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro