Administratie

Primăria Dorohoi informează: cetățenii au obligația să îndepărteze țurțurii de pe blocurile în care locuiesc!

Potrivit hotărârii Consiliului Local al municipiului Dorohoi, persoanele fizice și juridice au obligația ca, pe timp de iarnă, să îndepărteze țurturii de gheață formați la nivelul acoperișului imobilului unde domiciliază sau unde îți desfășoară activitatea, a sediilor de firmă deținute, astfel...

Mai multe drumuri județene vor avea covoare asfaltice. Vezi unde!

Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri a transmis către Consiliul Judeţean o situaţie cu lucrările de întreţinere şi reparaţii ce vor fi făcute anul acesta pe tronsoanele de drum judeţean, făcând şi o prioritizare a acestora în funcţie de gradul de degradare. Potrivit preşedintelui Consiliului...

Revoluţionarii aşteptaţi la Palatul Administrativ pentru primirea documentelor de transport aferente anului 2018

Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945- 1989 trimite luni la Botoşani un reprezentant care va distribui documentele de transport aferente anului 2018 şi destinate beneficiarilor din Botoşani ai Legii...

Întâlnire între secretarii unităţilor administrative - teritoriale şi juriştii Instituţiei Prefectului - FOTO

Secretarii unităţilor administrativ teritoriale din judeţ au avut astăzi prima întâlnire din acest an cu juriştii Instituţiei Prefectului. Cum fiecare dintre specialiştii în drept administrativ este responsabil de legalitatea actelor administrative emise de primari sau adoptate de Consiliile Locale...

SVSU Dorohoi atenționează cetățenii: Țurțurii vă pot pune viața în pericol!

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi informează cetățenii referitor la țurțurii care îi pun în pericol. Având în vedere faptul că pe timpul zilei, temperaturile tind să topească zăpada, formarea țurțurilor este iminentă. Ca urmare al acestui fenomen, Serviciul Voluntar pentru...

Manifestări dedicate zilei de 24 ianuarie, programate în municipiul Botoşani

Botoşănenii sunt invitaţi miercuri, 24 ianuarie, să sărbătorească Ziua Unirii Principatelor Române participând la manifestările organizate de Instituţia Prefectului şi Garnizoana Botoşani. Acestea vor avea loc la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57 (în...

Delegație din Raionului Edineț – Republica Moldova prezentă astăzi la Consiliul Județean Botoșani - FOTO

Consiliul Județean Botoșani a primit vineri, 19 ianuarie 2018, o delegație din partea Raionului Edineț – Republica Moldova. Domnul președinte Costică MACALEȚI, doamna director executiv Magda DIDII și doamna director executiv Otilia MORUZ s-au întâlnit cu președintele raionului Edineț – Iurii GARAS,...

CJ Botoșani a împărțit banii primiți de la Guvern. Primăria Dorohoi primește mai mult decât Botoșaniul!

Conducerea Consiliului Județean a convocat ședință extraordinară pe 17 ianuarie pentru a repartiza fondurile primite de la Guvern unităților administrativ-teritoriale. Pentru drumurile comunale și județene, Botoșaniul a primit 13.8 milioane lei, din care 10,3 milioane lei au fost direcționați către...

Ambasadorul Marii Britanii s-a întâlnit cu şefii Consiliului Judeţean Botoșani - FOTO

Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie) și programul dedicat Zilelor Eminescu 2018 au atras pe meleaguri botoșănene, alături de oameni de cultură, reprezentanți ai administrațiilor publice sau cetățeni iubitori de evenimente culturale de calitate și pe excelența sa, domnul Paul BRUMMELL – ambasador...

Vrei să vorbești cu AVOCATUL POPORULUI? Vine la Botoşani în această lună

În ziua de 17 ianuarie 2018, începând cu ora 10:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. Audienţele se vor acorda la sediul Instituției Prefectului - Judeţul Botoşani din Botoșani, Piața...

Proiect nou: Botoșănenii plecați în străinătate, sunt așteptați să-și deschidă afaceri de mii de euro

Reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Euronest au prezentat miercuri, la Botoşani, un proiect pentru stimularea atragerii persoanelor plecate peste hotare, în a deveni antreprenori acasă. La această ședință au luat parte primari sau alți reprezentanți ai unităților...

ReCONNECT DIASPORA - Reconectarea resurselor umane active din diaspora la comunitățile de origine prin susținerea antreprenoriatului

În data de 10 ianuarie 2018, ora 11:00 Consiliul Județean Botoșani împreună cu reprezentanții ADI EURONEST organizează o întâlnire în sala de ședințe „Nicolae Iorga” din cadrul Palatului Administrativ, cu cetățenii și organizațiile care au activități dedicate românilor din diaspora pentru a...

Focar de pestă porcină africană în apropierea judeţului Botoşani - FOTO

Ultimele evoluţii ale epidemiei de pestă porcină africană sunt de natură să menţină starea de alertă la nivelul conducerii instituţiilor cu rol de prevenire şi control din judeţul Botoşani, inclusive a Instituţiei Prefectului Judeţul Botoşani. Drept urmare, astăzi, prefectul Dan Şlincu a mers în...

Servicii medicale moderne destinate populației botoșănene - FOTO

Astăzi, 9 ianuarie 2018, Spitalul Județean Botoșani a fost dotat cu noi echipamente medicale, moderne, de imagistică, destinate asigurării serviciilor medicale la standarde de calitate pentru populație. Costică Macaleți, Președintele Consiliului Județean Botoșani și Corneliu Mihai, managerul...

Microbuze noi pentru transportul în comun din Dorohoi. Vezi cine a câștigat licitația!

Primăria Dorohoi a organizat în data de 7 decembrie 2017, licitația publică pentru delegarea gestiunii serviciului comunitar de transport public local de persoane prin curse regulate pentru cele două trasee din municipiul Dorohoi. Cele două trasee pe care va activa transportul în comun sunt:...

Primul exercițiu din 2018 pentru verificarea funcționării sistemelor de alarmare a populației în caz de dezastre

Serviciul voluntar pentru situatii de urgenta din cadrul Primariei municipiului Dorohoi, va informeaza ca in aceasta zi de miercuri 03.01.2018, s-a desfasurat exercitiul de alarmare a populatiei, exercitiul desfasurandu-se la nivel de tara. Acest exercitiu are ca scop atat verificarea tuturor...

Municipiul Dorohoi va avea un spațiu de agrement în zona Polonic

Autoritățile locale înștiințează cetățenii de faptul că, prin strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Dorohoi orizont 2023 au fost prevăzute măsuri de dezvoltare pentru revitalizarea spațiului urban prin înfiinţarea de noi parcuri, grădini publice, scuaruri şi aliniamente în municipiu,...

Reabilitarea și modernizarea secției Materno-Infantile de la Spitalul Dorohoi tot mai aproape de realizare

Potrivit administrație dorohoiene, în scopul îndeplinirii obiectivelor Strategiei de dezvoltare durabilă a municipiului Dorohoi orizont 2023, Municipiul Dorohoi a depus pentru finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 proiectul Eficientizarea energetică a clădirilor Secție...

Consilierii locali se întrunesc astăzi în ultima ședință din acest an - Vezi ordinea de zi!

Consilierii dorohoieni se întrunesc vineri, 22 decembrie 2017, în ședință ordinară a Consiliului Local al Municipiului Dorohoi. Ședința va avea loc la ora 13:00, în Sala de ședinte a Primăriei Municipiului Dorohoi. Reamintim că şedinţele Consiliului Local sunt publice, la aceste şedinţe pot...

Programul casieriilor Nova Apaserv de Crăciun și Anul Nou

SC Nova Apaserv SA aduce la cunoștință tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, programul casieriilor este cel din tabelul de mai jos: În perioada 3 - 7 ianuarie 2018 casieriile Nova Apaserv vor fi închise pentru inventarierea anuală a soldurilor. Se vor încasa doar...