SINAXAR – 28 Aprilie – Sf. Ap. Iason şi Sosipatru; Sf. Mc. Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia

28 apr. 2026, Cultura
SINAXAR – 28 Aprilie – Sf. Ap. Iason şi Sosipatru; Sf. Mc. Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia

Sfântul Iason era din Tars, cetatea de naştere a Sfântului Apostol Pavel, iar Sfântul Sosipatru era din Ahaia Greciei. Ambii erau rude cu marele Apostol Pavel şi ucenici ai săi, precum însuşi o spunea (Romani 16, 21). Iason a fost pus episcop al cetăţii sale, în Tarsul Ciliciei, iar Sosipatru a luat ocârmuirea Bisericii din Iconia. Au mers împreună la propovăduire şi, ajungând în insula Cherchira, au zidit acolo o biserică frumoasă, pe care au pus-o sub ocrotirea spirituală a Sfântului Arhidiacon Ştefan, întâiul Mucenic. 

Acolo, slujeau lui Dumnezeu, aducând pe mulţi la credinţa creştină. Deci, au fost pârâţi lui Herculin, conducătorul acelei insule, care i-a întemniţat. Cât au stat închişi, Iason şi Sosipatru i-au adus la Hristos pe cei care erau închişi împreună cu ei. Când a venit alt dregător în Cherchira, acela a poruncit ca cei doi sfinţi să fie chinuiţi, dar, rămânând ei nevătămaţi, toţi s-au înspăimântat şi împreună cu dregătorul au crezut în Hristos Iisus. După ce au fost eliberaţi, i-au botezat în numele Sfintei Treimi pe toţi, iar dregătorului i-au pus numele Sebastian. Ajungând la bătrâneţe, Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru s-au mutat în pace la Domnul, în 28 aprilie. 

Astăzi îi pomenim şi pe Sfinţii Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia, Dobrogea (†303). Aceştia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Pentru că erau creştini au fost prinşi în satul lor, Ozovia, şi, legaţi cu lanţuri de fier, au fost duşi în Durostorum pentru a fi judecaţi. Pentru că nu s-au închi¬nat idolilor păgâni, ci L-au mărtu¬risit cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind Împăratul cerurilor, au fost dezbrăcaţi de hai¬ne şi, întinşi pe pământ, au fost cumplit bătuţi cu toiege. Apoi, au fost întemniţaţi şi, fiind scoşi după o vreme de acolo, au fost duşi în satul lor, Ozovia, unde li s-au tăiat capetele în ziua de 28 aprilie.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!