SINAXAR – 26 Iunie – Sfântul Cuvios David din Tesalonic; Sfântul Ierarh Ioan, Episcopul Goţiei

26 iun. 2026, Cultura
SINAXAR – 26 Iunie – Sfântul Cuvios David din Tesalonic; Sfântul Ierarh Ioan, Episcopul Goţiei

Sfântul Cuvios David s-a născut şi a crescut în cetatea Tesalonicului şi prin curăţia sa sufletească s-a arătat ca un înger în trup. Şi-a părăsit prietenii şi averea şi a mers la Mănăstirea Cuculiaton, unde s-a făcut monah, încredinţându-şi viaţa lui Hristos. A rămas acolo, nevoindu-se în post şi rugăciune şi păzind toată fapta bună, iubind mai ales înfrânarea şi smerenia, ca unul ce socotea că traiul îmbelşugat aduce trândăvia sufletului, iar alergarea după laude întunecă şi risipeşte faptele bune. 

Astfel, trăind în înfrânare, post şi rugăciune, admira cu deosebire viaţa Sfântului Simeon Stâlpnicul şi răbdarea Sfântului Daniil Stâlp¬nicul. Aşa a crescut în inima sa dorinţa de a se face următor acestor doi mari sfinţi ai Bisericii. Drept aceea, făcându-şi un cuib într-un migdal, s-a legat pe sine ca trei ani să nu se coboare de acolo. Din acel loc predica cuvântul lui Dumnezeu, alinându-i pe cei care veneau la el. După trei ani în care a îndurat arşiţa soarelui şi gerul cumplit, s-a coborât de acolo într-o chilie făcută de ucenicii săi, fiind multora povăţuitor. Trimis fiind de mitropolitul cetăţii sale, a mers la Constantinopol, la împăratul Iustinian (527-565), pe care l-a impresionat prin înţelepciunea sa, dar mai ales pentru nepătimirea trupului său, căci, luând în mână cărbuni aprinşi şi tămâind pe împărat, focul nu-i ardea mâna. S-a mutat în pace la Domnul în apropierea Tesalonicului. 

Sfântul Ioan, episcopul Goţiei, a trăit în secolul al VII-lea. A fost dăruit de Dumnezeu părinților săi după trup, Leo și Photini, în urma rugăciunilor lor și astfel era sfințit și făgăduit Domnului încă din pântecele maicii sale. S-a născut la Parthenit, în Crimeea. Din anii tinereții a trăit o viață ascetică. Se știe că a întreprins un pelerinaj în Țara Sfântă timp de trei ani de zile. La întoarcere a fost rugat de goții din Doros (Mangop), Crimeea, să le fie episcop în urma depunerii ierarhului lor de către împăratul iconoclast Constantin Copronimul (741-775). A fost hirotonit în părțile Georgiei, apoi a slujit o vreme în Crimeea, până când a fost nevoit să se refugieze din cauza tătarilor în cetatea Amastrida din Pont (țărmul sudic al Mării Negre, localitatea Amasra din Turcia de azi). Acolo a trecut la Domnul la 40 de zile după moartea hanului tătar care-l alungase de lângă turmă. La moartea hanului, sfântul a prorocit că în 40 de zile va pleca la Domnul, unde el și hanul se vor înfățișa la judecată. Cinstitele moaşte i-au fost duse cu o corabie la Mănăstirea Sfinţilor Apostoli de la poalele Muntelui Ayu-Dag, în Partenit, Crimeea.