Arhimandritul Dometie Manolache (15 octombrie 1924 – 6 iulie 1975) a fost un mare părinte duhovnicesc român al secolului XX, duhovnic la Mănăstirea Râmeț și preot misionar jertfitor în satele mocanilor din Munții Apuseni. A fost, aşa cum afirma Părintele Dumitru Stăniloae, „un erou al credinţei, un suflet de mare sfinţenie şi puritate”.
S-a născut în satul Mărculești, comuna Bălănești, județul Buzău, pe 15 octombrie 1924. La botez a primit numele Stelian. Părinții săi, Ioan și Filofteia, erau oameni credincioși, apropiați de Biserică. Și-au crescut copiii cu responsabilitate, învățându-i de mici dragostea de Dumnezeu și de aproapele.
Stelian a fost atras de mic de școală și de Biserică. Plin de râvnă pentru Biserica lui Hristos, a urmat Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit ca șef de promoție. Între anii 1945-1949 a urmat Teologia, fiind declarat licențiat în teologie, cu calificativul Excepțional, sub coordonarea părintelui profesor Dumitru Stăniloae, având ca temă de licență „Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă. Studiu istorico-exegetico-dogmatic”.
Vocaţia deosebită pentru viaţa monahală îl determină ca la 6 iulie 1949 să se închinovieze la Mănăstirea Prislop. Pe data de 14 septembrie primeşte haina monahală la Mănăstirea Prislop, în acelaşi timp cu colegul său de facultate, viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală, avându-l drept naş de călugărie pe Părintele Arsenie Boca. Deşi avea doar 25 de ani, pătruns adânc de responsabilitatea luată înaintea lui Dumnezeu, a respectat cu stricteţe cele trei voturi monahale, aplicându-le în duh de smerenie şi jertfă totală. În anul 1959 s-a stabilit ca duhovnic la Mănăstirea Râmeț și preot misionar în satele mocanilor din Munții Apuseni. A revigorat viața monahală și duhovnicească, slujind cu multă râvnă, dar s-a ocupat și de partea administrativă cu multă responsabilitate. A restaurat biserica mănăstirii, a ridicat din temelie două case bisericești, ateliere supraetajate pentru secția de covoare, o trapeză cu bucătărie, un arhondaric cu șapte camere, a introdus lumina electrică și apa potabilă în încăperile mănăstirii. În anul 1969 a înființat, alături de sora sa, monahia Eudoxia Manolache, muzeul mănăstirii și a construit din temelie, lângă mănăstire, o școală pentru copiii satului Râmeț, toate acestea în paralel cu intensificarea misiunii pastorale în satele și cătunele din jurul mănăstirii.
După 26 de ani de totală dăruire și slujire a monahismului și Bisericii, arhimandritul Dometie s-a mutat la odihna cea de veci, în vara anului 1975, la scurt timp după ce finalizase studiile doctorale cu nota 10. Acest călugăr neobosit, duhovnic și povățuitor, a trăit o aleasă viață duhovnicească dusă până la jertfă.
Datorită smereniei sale și a dragostei față de aproapele, părintele Dometie Manolache a fost înzestrat de Dumnezeu cu mari daruri duhovnicești. Prin viața sa, s-a făcut tuturor pildă de urmat. I-a întors pe mulți la credință, astfel că, după adormirea sa în Domnul, oamenii din zonă l-au numit „apostolul moților”. A fost, aşa cum afirma Părintele Dumitru Stăniloae, „un erou al credinţei, un suflet de mare sfinţenie şi puritate”.
