Cultura
Credincioşi ai Bisericii Armene din Europa, Orientul Apropiat şi nordul Africii se află, timp de două zile, la Suceava, pentru a participa la manifestările prilejuite de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Programul liturgic va debuta sâmbătă seara cu Slujba Vecerniei, urmată de sfinţirea...
Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local al Municipiului Dorohoi și Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, având parteneri Casa Municipală de Cultură Dorohoi și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi (CNIPT), organizează în perioada 25 - 27 august 2017 pe Pietonalul...
Cu binecuvântarea I.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, astăzi, 11 august 2017, tinerii din cadrul Asociației tinerilor ortodocși români din IAȘI, DUMBRĂVIȚA și STRAHOVA, au dat startul celei de-a II a ediții a „Taberei din pridvorul satului”. Sub îndrumarea pr. paroh Foca Mihai...
Tabăra de jurnalism „Ai noștri tineri”, un proiect al Asociației Buzzmedia și al Memorialului Ipotești-Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, cu finanțarea Consiliului Județean Botoșani, al Asociației Buzzmedia și al Memorialului Ipotești, se va desfășura anul acesta în perioada 12-16 august....
Moonlight Breakfast, Coma, Taraf de Caliu sunt trei dintre trupele care cântă la Zilele Nordului între 17 și 20 august. Turiștii și localnici sunt invitați să-și instaleze cortul în campingurile festivalului, să descopere Nordul prin tururi ghidate în fiecare zi și să ia parte la activități dintre...
Cea de-a şasea seară de folk din această vară a avut loc duminică, 6 august 2017 în Parcul Cholet Dorohoi. Nelipsiţi au fost copiii de la „Floare de Colţ” Dorohoi şi grupul „Doro Folk”, mult mai activi şi mai plini de viaţă. Am început cu imnul verii „AMINTIRE cu haiduci”, continuând cu melodiile...
Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani, au găzduit sâmbătă, 5 august 2017, vernisajul Salonului Naţional de Artă Naivă „Gheorghe Sturza”, Ediţia a V-a, unde vizitatorii au putut vedea expuse peste o sută de lucrări care au fost trimise de către cei 44 de artişti naivi invitaţi de către...
În zilele de 4 și 5 august 2017, Seminarul Teologic Liceal din Dorohoi și-a serbat, ca în fiecare an, ocrotitorul și patronul spiritual, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Manifestările au debutat cu Slujba Vecerniei, oficiată vineri, 4 august 2017 de un sobor de 15 preoți, iar cuvântul de învățătură a...
Despre Georgiana Spînu scriam în iarna lui 2015 când se lansa în lumea muzicii populare cu materialul audio/video „Sârba dorului", https://youtu.be/0h7ZGFWLWX4, care s-a bucurat de un real succes și care a pus-o în rândul tinerilor artiști îndrăgiți de toți românii. La un an de la lansare,...
Biserica Ortodoxă prăznuieşte Schimbarea la Faţă a Domnului în fiecare an pe 6 august. Această sărbătoare aminteşte creştinilor de minunea care a avut loc pe muntele Tabor, unde Hristos îşi descoperă dumnezeirea Sa prin natură umană pe care şi-a asumat-o. Matei, Evanghelistul descrie această...
Mâine, 5 august 2017 ora 16.30, va începe cel mai aşteptat eveniment cultural de promovare a cântecului, jocului şi portului popular moldovenesc, dar nu numai. Acest eveniment cultural merită trecut în agenda tuturor botosănenilor pentru că va oferi hrană pentru suflet, timp de două zile. Ce mai...
Ca în fiecare an, la sărbătoarea Sf. Ioan Iacob, în data de 5 august, Seminarul Teologic din Dorohoi îşi serbează hramul de vară, oferindu-ne bucuria de a fi împreună în rugăciune şi mulţumire adusă lui Dumnezeu şi Sfântului Ioan Iacob, pentru cei care ne conduc, îndrumă și veghează, truditori,...
CRENGUȚA ANTONOAIE – PREMIUL I la Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”, faza națională - SIBIU 2017 În perioada 25-31 iulie 2017, meșteșugul tradițional popular ibăneștean, prin străvechea artă a țesutului la război orizontal, a excelat la cea de-a XXII-a ediție a Olimpiadei „Meșteșuguri...
În perioada 24-28 iulie 2017, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Dumbrăvița în parteneriat cu Centrul Cultural Dumbrăvița, Biserica Creștin-Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” Dumbrăvița – pr. paroh Foca Claudiu, tinerii din Asociația ATOR Dumbrăvița, Biserica Penticostală Dumbrăvița – pastor...
Obiceiurile, cântecul şi jocul popular şi-au dat întâlnire şi în acest an la Dorohoi. Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Mugurelul” a arătat încă o dată că dragostea pentru folclor nu are graniţe. „Mugurelul” este singurul festival în care soliştii sunt acompaniaţi pe scenă de o...
Cu binecuvântarea I.P.S. TEOFAN, între 27-30 iulie 2017, în parohiile „Înălțarea Domnului” și ”Sf. Voievozi” Ibănești s-a organizat a doua ediție a taberei de vară „Bucurie în Ibănești”. La această tabăra au participat un număr de 100 de copii din cele două parohii, coordonați de tinerii voluntari...
Nemțișor… este tabăra de vară care a devenit deja cunoscută pentru organizarea și ineditul ei. Anul acesta a avut loc a VIII-a ediție la care am avut și eu norocul să iau parte. 20-23 iulie, mai exact 4 zile magice care mi-au marcat vara în cel mai frumos mod posibil. Împreună cu gașca mea de...
Descoperă Nordul extrem prin concerte, călătorii, maraton MTB, expoziții, teatru și artă. Moonlight Breakfast, Coma, Taraf de Caliu la ZN17 Festivalul Zilele Nordului se pregătește de start. Concerte, călătorii, vernisaje, workshopuri, reprezentații de teatru, film și conferințe au loc în perioada...
Postul Adormirii Maicii Domnului incepe de obicei pe 1 august si are o durata de doua saptamani (1-15 august). Lasata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face pe data de 31 iulie. In cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie si...
Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este prăznuită de către Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 25 iulie. Prin harul Domnului, Sfânta Ana a devenit bunica Mântuitorului Iisus Hristos. Această se trăgea din neamul lui Levi şi este cel mai mic copil al Preotului Matan şi al...















