Cultura
Aproximativ 170 de pelerini au pornit pe jos din județele Botoșani, Iași respectiv Neamț spre Biserica Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pentru a participa la slujbele prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, pe 4 şi 5 august 2016. Pelerinii vor parcurge zilnic,...
Creștinii ortodocși se pregătesc să intre în Postul Adormirii Maicii Domnului sau al Sfintei Maria Mare. Acesta începe pe 1 august şi se încheie pe 15 august, odată cu sărbătoarea Adormirii. Timp de două săptămâni, cei care vor să țină postul cu sfințenie nu vor mânca alimente care sunt de origine...
Miercuri, 27 iulie, credincioșii creștin ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul mare mucenic și tămăduitor, doctor fără de arginți, Pantelimon. Tot miercuri, se face pomenirea Orbului care a fost tămăduit de Sfântul Pantelimon, Sfintei Cuvioase Antuza, A o sută cincizeci și trei de sfinți mucenici care...
În perioada 20-22 iulie 2016, Ansamblul de cantece si dansuri “Mugurelul-Margineanca” a participat la cea de-a IX-a ediție a Festivalului Național de Folclor "Dorna, plai de joc și cântec", organizat de Clubul Copiilor Vatra Dornei, în memoria profesorului Gavril Moroșan,. Au participat ansambluri...
Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Foca, episcopul de la Sinopi este pomenită în calendarul creștin ortodox la 23 iulie; pomenirea Sfântului Mucenic Foca se face la 22 septembrie. Sfântul Mucenic Foca a trăit în timpul împăratului Traian (98-117), fiind originar din orașul Sinope. Pentru...
Zece iubitori de cultură dorohoieni au ascultat şi dialogat, timp de două ore, in cadrul CMC Dorohoi, în data de 17 iulie 2016, inaugurând ciclul de dezbateri „Cultura dorohoiană postdecembristă". Tema primei întâlniri a fost „Trilogia Exorcismul Tăcerii la zece ani de la apariţie", autori Gică...
Sfântul Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 20 iulie. Sfântul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, nu a murit, ci a fost luat cu trupul în carul de foc, potrivit tradiţiilor evreieşti şi creştine. O tradiţie românească spune că de SF. ILIE nu este bine să loveşti...
Obiceiurile, cântecul şi jocul popular şi-au dat întâlnire şi în acest an la Dorohoi. Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Mugurelul” a arătat încă o dată că dragostea pentru folclor nu are graniţe. „Mugurelul” este singurul festival în care soliştii sunt acompaniaţi pe scenă de o...
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, episcopul Ionopolei Greco-catolice Sf. m. Marina Romano-catolice Ss. Alexie, cerșetor; Marcelina, fc. Sfânta Mare Muceniță Marina, pomenită în calendarul creștin ortodox la 17 iulie, era originară din Antiohia Pisidiei, fiică a unui oarecare Edesie,...
Pentru credincioșii parohiei din localitatea Dealu Mare, ziua de 20 iulie este una deosebit de importantă, deoarece este ziua în care îl cinstesc pe ocrotitorul şi patronul spiritual al bisericii şi al satului în care locuiesc. Pentru orice comunitate de oameni harnici şi credincioşi, hramul...
Cercul de la Dorohoi şi Cenaclul Editor-Arte inaugurează, începând din data de 17 iulie 2016, ciclul de dezbateri "Cultura dorohoiană post-decembristă", o iniţiativă menită a readuce în atenţia iubitorilor de cultură realizările remarcabile ale creatorilor dorohoieni în epoca de după căderea...
În perioada 14-17 iulie - 2016, Memorialul Ipoteşti şi Clubul Fotografilor FOCUS Botoşani va organiza o Tabără Naţională de artă fotografică având ca temă, „Căutându-l pe Eminescu”. În cadrul taberei, fotografii înscrişi (din Iaşi, Braşov şi Botoşani) se vor strădui să arate, prin intermediul...
În urmă cu 47 de ani, în anul 1968, la Tecuci și-a făcut debutul Festivalul național de Folclor „Cântă de răsună lunca”, manifestare care, după primele sale ediții, avea să devină un autentic brand cultural al zonei. Ideea organizării Festivalului le-a aparținut foștilor directori ai Casei de...
Biserica o pomenește luni pe Sfânta Olga, împărăteasa care a pus bazele încreștinării poporului rus. Ortodoxe Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Olga, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Rusiei Greco-catolice Sf. m. Eufemia Romano-catolice Ss. Benedict, abate, patron al Europei; Olga, regină Sfânta...
Aceştia au găsit, în cadrul celei mai mari aşezări a misterioasei culturi Cucuteni, o megastructură de peste 1.000 de metri pătraţi care a fost cel mai probabil un uriaş templu de acum 7.000 de ani, conform adevarul.ro Descoperire unicat pentru arheologia românească la Botoşani. Cercetătorii...
A șasea ediție a festivalului Seri Melancolice Emiensciene s-a incheiat, duminica seara, cu recitalul cantautoarei Maria Gheorghiu, venita la Botosani impreuna cu fiica sa despre care aceasta a spus chiar in cadrul recitalului ca se va casatori in curand cu un botosanean. Recitalul cantaretei a...
Proiectul Poți ascunde, dar nu poți nega!, realizat de FJT Botoșani (Fundația Județeană pentru Tineret) și finanțat de Primăria Municipiului Botoșani este un proiect de formare voluntari și inițiere în viața asociativă în spiritul diversității, multiculturalității și egalității de șanse. Week-endul...
În acest week-end, 1-3 iulie 2016, botoșănenii sunt invitați să participe la Festivalul Naţional de muzică folk pentru copii şi tineret „Seri melancolice eminesciene”. Participarea este gratuită. Ajuns la a VII-a ediție, Festivalul Naţional de muzică folk pentru copii şi tineret „Seri melancolice...
Sfinţii apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi în fiecare an în data de 29 iunie. Această zi, denumită popular SânPetru de Vară, aduce cu sine o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii. În popor, ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sfinţii Petru şi Pavel, marchează mijlocul verii agrare...
Festivalul National de Muzica Folk „Seri melancolice eminesciene”, este organizat anual de către Memorialul Ipoteşti si Asociaţia Județeană a Organizatorilor de Evenimente Botosani în parteneriat cu Societatea Culturala „Arlechin”, Primaria municipiului Botosani, Primăria orașului Săveni, Consiliul...















