Cultura
Cei mici, dar şi adulţii pot viziona un spectacol muzical şi interactiv, de Valentin Dobrescu, după o idee de Rudyard Kipling. Regia artistică este semnată de Valentin Dobrescu. Muzica este compusă de Constantin Panaite, scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu. Distribuţia spectacolului:...
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani şi Asociaţia Judeţeană a Profesorilor de Limba şi Literatura Română Botoşani (ALLRO) vă invită să participaţi în perioada 12 – 15 iunie 2015 la manifestările culturale „Eminescu în viziunea tinerei generaţii…” dedicate marelui poet Mihai Eminescu. Seria...
Se apropie un eveniment important, atât pe plan local cât şi pe plan naţional: Zilele Eminescu şi Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene Porni Luceafărul… ediţia a XXXIV-a. Manifestările din cadrul acestui eveniment se vor desfăşura la Botoşani, la Memorialul...
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi şi Clubul Fotografilor Iaşi au organizat miercuri, 10 iunie 2015, vernisajul expoziţiei de fotografie „POeZiE”. Evenimentul a avut loc în dreptul Galeriei de artă „La Gard”, aflată la intrarea în Parcul Copou din Iaşi, în mireasma teiului şi...
Având în vedere seceta prelungită din zona Moldovei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, adresează către preoții din parohii și din mănăstiri îndemnul de a adăuga la Sfânta Liturghie din duminica ce urmează, a Sfinților români, rugăciunile...
Din stimă pentru israelienii originari din Dorohoi (şi nu numai pentru aceştia), pentru acei care nu și-au uitat locurile natale, limba română, promovând cultura românească în Israel, redacţia Dorohoi News încearcă să construiască un „pod spiritual”, venind în sprijinul cititorilor noştri,...
Tinere Speranţe, un „instantaneu” valoros pentru iubitorii dansului, muzicii şi teatrului din România. Pentru aproape două săptămâni, Botoşaniul devine capitala dansului, muzicii şi teatrului. Activităţile dedicate celor mai atractive pasiuni ale copiilor au început la data de 4 iunie, la Teatrul...
Formația de dans modern „Thunder” de la Clubul Copiilor Dorohoi, coordonată de prof. Dicu Constantin, a obţinut două locuri I la Concursul Internațional de dans modern „Dansul Lalelelor” desfășurat în perioada 5-6 iunie 2014, la Pitești. Formația dorohoiană, a obținut două locuri I la acest...
Micuții artiști din grupul vocal „MIRACOL„ reprezentând Grădinița P.P. „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi, coordonați de prof. Nicoleta Gavrilescu, prof. Cristina Chiţan şi prof. Ciprian Mihai, au încântat publicul joi 4 iunie 2015, prin interpretarea cântecului „VACANȚA” la Festivalul...
Din stimă pentru israelienii originari din Dorohoi (şi nu numai pentru aceştia), pentru acei care nu și-au uitat locurile natale, limba română, promovând cultura românească în Israel, redacţia Dorohoi News încearcă să construiască un „pod spiritual”, venind în sprijinul cititorilor noştri,...
La sfârşitul acestei săptămâni la Biblioteca Judeţeană din Botoşani este organizat Festivalul Naţional de Lectură. Evenimentul este dedicat poetului botoşănean şi naţional Mihai Eminescu. Vor fi organizate numeroase activităţi artistice, de la literatură la plastică. Vineri, 5 iunie, va fi...
Vă invităm duminică, 7 iunie 2015, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” să vizionaţi, de la orele 11:00 şi 12:30, spectacolul „Capra cu trei iezi”, adaptare după Ion Creangă, dramatizare de Mihai Donţu. Regia artistică este semnată de Mihai Donţu, Scenografia îi aparţine lui Mihai...
Consiliul județean Botoșani, Clubul Sportiv, „Pro Dance” Botoşani și Şcoala Populară de Arte Botoşani organizează Concursul Naţional de Dans „Tărâmul Dansului” Ediţia a IX -a Botoşani în data de 13 iunie 2015. Scopul prioritar al concursului este stimularea, lansarea, promovarea tinerilor cu...
În parohia “Sf.Ilie”-Dealu Mare,va avea loc, vineri, 05 iunie, ora 17.00, Cercul Pastoral al preoților din municipiul Dorohoi. Această întâlnire continuă ciclul de activități pastoral-misionare, desfășurate în cadrul Protopopiatului Dorohoi, activități care se desfășoară periodic în parohiile din...
Organizatorii Festivalului Naţional de muzică folk pentru copii şi tineret „Seri melancolice eminesciene”, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” şi Asociaţia Judeţeană a Organizatorilor de Evenimente Botoşani, aduce la cunoştinţă celor interesaţi, faptul că, până la data...
Biserica „Înălțarea Domnului” din comuna Ibănești a fost sâmbătă, 30 mai 2015, gazda unui cerc misionar pastoral deosebit, dedicat „Pomenirii celor adormiți”. Alături de Preacucernicii părinți invitați (pr. Mihai Bogdan, pr. Aroșoaie Alin, pr. Budacă Teodor, pr. Olteanu Irinel, pr. Perju Octav),...
Societatea Cultural-Artistică ARLECHIN a organizat şi în acest an, alături de principalii parteneri şi invitaţi, o serie de activităţi dedicate Zilei Copilului. Ziua de 31 mai a început pentru arlechini şi invitaţii lor în Centrul Vechi al oraşului, vis a vis de Hotelul Rareş, unde, la invitaţia...
Societatea Culturală ARLECHIN Botoşani vă invită să participaţi la Convenţia Natională de Dans si Coregrafie „Dance Forum”, ediţia a II-a. Simpozionul va avea loc Duminica, 7 iunie 2015, ora 9.00 în Tabăra “Codrii de Aramă” Agafton. Evenimentul este cuprins în calendarul de activităţi a proiectului...
În a doua zi dupa Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indica Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: „Intru această zi, prăznuim pe însuși Preasfântul și de viață...
Rusaliile sunt denumite, în folclorul românesc Iele, Paraidele, Zâne sau Soimanele. Ele sunt considerate fiinţe cu puteri magice, răzbunătoare, a căror existenţă este plină de taine. Oamenii ar trebui sa se fereasca de ele, altfel le pot provoca, iar consecintele raman pe viata, conform vorbelor...















