Cultura
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, derulează începând cu anul 2022, în data de 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii. Prima ediție, organizată pe 15 februarie 2022, a fost dedicată lui Titu Maiorescu (n....
Muzeul Județean Botoșani – Secția de Artă Plastică și Etnografie organizează, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”, expoziția „Timp după timp. Restituiri cromatice”. Expoziția, care va putea fi vizionată în perioada 9-29 februarie 2024, reunește lucrări de pictură, grafică și sculptură...
Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mărțișor Dorohoian” se va desfășura, în acest an, în perioada 29 februarie-01 martie, la Sala Teatrului din Dorohoi. Festivalul se va desfășura pe două secțiuni: categoria de vârstă 10 - 14 ani și 15 - 30 ani. Înscrierea în concurs se face până pe data de 16...
Jucătoarea română de tenis, fostă numărul 1 mondial, se va înfățișa în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv, timp de trei zile, pentru a contesta suspendarea de patru ani în cazul de dopaj. Potrivit comunicatului instituției, întreaga procedură va avea loc cu ușile închise „întrucât niciuna dintre...
Secția împrumut adulți a Bibliotecii Municipale Dorohoi, va găzdui, joi, 15 februarie 2024, ora 12, lansarea cărții „Rost și rânduială în satul românesc”, autor Eugen D. Neculau. Evenimentul va include prezentarea cărții (de către publicistul Traian Apetrei) și a autorului și proiectului editorial...
În data de 5 februarie a.c. la sediul Protopopiatului Dorohoi a avut loc întrunirea comisiei misionare, activitate de diagnoză și planificare strategică a întregului spectru de evenimente desfășurate în parohii în anul 2024. Implementată cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan, Arhiepiscopul...
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 3-28 februarie 2024, în spațiul Colecției de Artă Botoșani (Piața Revoluției, nr. 12), expoziția „Expo 2024 – Grafică și sculptură”, cu lucrări realizate de artiștii harghiteni Vladimir Kato (grafică), Péter Kádár-Dombi și Robert Sebestyen...
Începând cu secolul al XI-lea, prin contribuția mitropolitului Ioan al Evhaitelor sau Ioan Mavropous, în data de 30 ianuarie a fiecărui an Biserica cinstește laolaltă trei dintre personalitățile remarcabile din istoria sa, serbate și individual în cursul lunii ianuarie, „mari dascăli ai lumii și...
Documentarele ocupă un loc distinct în lumea divertismentului, oferind nu doar divertisment, ci și oportunitatea de a învăța și de a descoperi perspective noi. Iată de ce ar trebui să fie mai des căutate și apreciate: Educație continuă Documentarele acoperă o gamă largă de subiecte, de la știință...
Sfântul Clement era din Ancira Galatiei şi s-a născut către anul 280 din tată păgân şi din mamă creştină, pe care o chema Sofia. A intrat în mănăstire la vârsta de 12 ani, iar pentru viaţa sa înţeleaptă şi pentru virtuţile sale a fost hirotonit arhiereu la 20 de ani. S-a nevoit în propovăduirea...
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează marți, 23 ianuarie 2024, ora 11.00, oră deschisă, la care invită elevii pentru a discuta despre importanța datei de 24 ianuarie 2024 pentru istoria românilor, zi...
Copiii și tinerii sunt invitați la Teatrul pentru Copii şi Tineret "Vasilache" să vizioneze spectacolul „Fram, ursul polar”, după următorul program: - joi, 25 ianuarie 2024, de la ora 18:00 - sâmbătă, 27 ianuarie 2024, de la ora 11:00 - duminică, 28 ianuarie 2024, de la orele 11:00 și 12:30 „Fram,...
Seminarul Teologic din Dorohoi serbează în data de 30 ianuarie, ziua Sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, hramul de iarnă. În tradiția ultimilor ani, vă invităm să ne fiți alături în rugăciune și să aducem împreună mulțumire lui Dumnezeu și Sfinților Trei Ierarhi, conform următorului program: Luni -...
Într-o eră a tehnologiei avansate și accesului nelimitat la conținut cultural, oamenii se află în fața unei alegeri constante între a se pierde în pagini pline de cuvinte sau în cadre spectaculoase de pe ecranele mari și mici. În 2024, preferințele culturale par să reflecte o diversitate de gusturi...
Mitul este componenta ce oferă o strălucire aparte unui popor, este piesa din pazalul ce reprezintă cultura unei țari, iar în esență unește oamenii prin credința în aceleași principii. Noțiunea însăși de „mit” este asociată, încă din Antichitate, aceleia de „minciună”, „eroare” sau „iluzie”. Este...
Atenție, iubitori de iarnă și copilărie! Cine mai vrea un om de zăpadă și o carte plină de surprize? În acest tablou de iarnă, o veste încălzitoare vine să aducă și mai multă bucurie: sărbătorim Ziua Omului de Zăpadă și frumusețea iernii, printr-o inițiativă ce aduce împreună plăcerea de a face un...
Familia marelui poet Mihai Eminescu (Eminovici) a fost binecunoscută pentru bogăția ei. Raluca Iurașcu, provenită dintr-o familie înstărită, devine doamna Eminovici, după căsătoria cu Gheorghe, care ajunge astfel proprietarul unei moșii imense. Totuși, viața acestor oameni considerați „fericiți”...
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Institutul Hispano-Român și Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, a vernisat, în data de 15 ianuarie 2024, expoziția „Genii ale Culturii Române” la Cinema Unirea din Botoșani. Expoziția „Genii ale Culturii Române”...
În această săptămână, copiii sunt invitați la Teatrul pentru Copii şi Tineret "Vasilache" să vizioneze un spectacol dedicat celor mici. Spectacolul „Povestiri de buzunar” poate fi vizionat după bine-cunoscutul program din zilele de: - joi – 18 ianuarie 2024, ora 18:00; - sâmbătă – 20 ianuarie 2024,...
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, și în parteneriat cu Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoșani, a organizat în data de 15 ianuarie 2024, ora 14:00, la Cercul Militar Botoșani, a doua ediție a...















