Cultura

Colocviul de exegeză literară. Ediția a V-a. În honorem Perpessicius

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada, 13-15 iunie 2021, ediția din iunie a Zilelor Eminescu. Evenimentele vor debuta cu evocarea celui „mai aristocratic și mai grațios dintre editorii reali și posibili ai lui Eminescu” (P. Creția), Perpessicius...

„Eminescu trăiește prin noi”, eveniment găzduit de Amfiteatrul Cornișa

Asociația „Scut botoșănean” și Corul Misionar „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” în colaborare cu Direcția Servicii Publice Sport și Agrement Botoșani organizează evenimentul „Eminescu trăiește prin noi”. Marți, 15 iunie 2021, Amfiteatrul Cornișa va găzdui un eveniment închinat memoriei „românului...

O „fată din Botoșani” a lansat o piesă nouă. Lorena Dupu – Eu de când m-am măritat - VIDEO

Tânăra dorohoiancă Lorena Andrișan-Dupu continuă seria de noi piese lansate. De această dată, „Eu de când m-am măritat” este melodia prin care interpreta ne încântă. „Chiar dacă m-am măritat, eu tot am cântat și am jucat. Mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost alături la filmări:...

Muzeul de Ştiintele Naturii Dorohoi va permite accesul gratuit al vizitatorilor în cadrul „Nopții Muzeelor” 2021

Muzeul Judeţean Botoşani organizează sâmbătă, 12 iunie 2021, evenimentul cultural Noaptea Muzeelor. Evenimentul cultural se inscrie în cadrul celui organizat anual la nivel european sub patronajul Consiliului Europei, UNESCO, Consiliului Internațional al Muzeelor și Rețeaua Națională a Muzeelor din...

Zilele Eminescu, ediția din iunie, la Memorialul Ipotești

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada, 13-15 iunie 2021, ediția din iunie a Zilelor Eminescu. Evenimentele vor debuta cu evocarea celui „mai aristocratic și mai grațios dintre editorii reali și posibili ai lui Eminescu” (P. Creția), Perpessicius...

Noaptea Muzeelor revine în spațiul fizic. Sute de evenimente culturale organizate în țară

Sâmbătă, 12 iunie, Noaptea Muzeelor colecționează pentru public sute de evenimente unice, derulate în aproximativ 190 spații culturale din 73 localități din toată România. Cu un program extins chiar și până dimineața, muzeele de stat și private, galeriile de artă și toate celelalte entități...

Înălțarea Domnului, cea mai mare sărbătoare. Ce este total interzis astăzi, 10 iunie

Calendar Ortodox joi. Înălțarea Domnului, cea mai mare sărbătoare. Ce este total interzis astăzi. Astăzi, 10 iunie, celebrăm una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor, Înălțarea Domnului. Există o serie de tradiții și obiceiuri care trebuie respectate astăzi. Unele lucruri sunt total...

Manifestare dedicată Zilei Eroilor, la Biblioteca „Mihai Eminescu” Botoșani

Cu prilejul Zilei Eroilor, mai multe instituții și parohii din județul Botoșani s-au alăturat în cadrul proiectului educațional "EROII nu mai au nevoi, EROII, ne mai au pe noi!". Pentru că iubirea jertfelnică a eroilor trebuie cinstită cu recunoștință, în aceste zile, în toate bisericile ortodoxe...

Păpuşile care cuceresc Europa. Pasiunea inedită a unei asistente sociale din Dorohoi

De trei ani, o asistentă socială din Dorohoi, Botoşani, realizează păpuşi lucrate manual, din materiale ecologice, acestea fiind apreciate şi peste hotare, în special în Anglia. Ana Camelia Andrieş Mihăilă are 46 de ani şi lucrează ca asistent social la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi...

Spectacole pentru copii, la Teatrul „Vasilache”, cu ocazia zilei de 1 iunie

Ziua de 1 iunie este un prilej de bucurie pentru toţi copiii, micuţii aşteptând cu nerăbdare sărbătorirea acestei zile! Oferiţi-le o bucurie, oferiţi-le un spectacol de teatru pentru copii! Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoşani a pregătit un program special micilor spectatori,...

Calendar ortodox 24 mai 2021. Sărbătoare importantă pentru creştinii ortodocşi care îl prăznuiesc pe Sfântul Simeon

Sărbătoare la creştinii ortodocşi din întreaga lume de Sfntul Simeon cunoscut şi ca "cel din Muntele Minunat" sau Simeon Stâlpnicul. În fiecare an, pe 24 mai, este sărbătorit Sfântul Simeon. Sfântul Cuvios Simeon s-a născut în Antiohia Siriei, în anul 522. La vârstă de 6 ani ajunge în pustie, la...

ÎPS Teofan se va întâlni săptămâna viitoare cu preoții din protopopiatele Botoșani, Dorohoi, Săveni și Darabani

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, se întâlnește luni, 24 mai 2021, cu toți preoții din Protopopiatul Botoșani. Întâlnirea va avea loc la Mănăstirea Zosin fiind organizată de Sectorul Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei....

Premii obținute de tineri din Dorohoi, la Festivalul Național de muzică folk „SUNETUL MUZICII” Sibiu

În luna mai a acestui an a avut loc a XX-a ediție Festivalul Concurs Național de Muzică folk „Sunetul muzicii", organizat online de Palatul Copiilor Sibiu. Au participat 83 de concurenți din zone diferite ale țării: Alba Iulia, Bistrița, Brașov, Dorohoi, Craiova, Iași, Vulcan, Galați, Lupeni,...

Trei cumetre bune - Fetele din Botoșani au lansat o nouă piesă – VIDEO

Cunoscutele artiste „Fetele din Botoșani” își îmbogățesc repertoriul muzical, astfel Simona Mazăre, Lorena Dupu și Iustina Irimia au scos o nouă melodie - „Trei cumetre bune”. Piesa a fost publicată pe canalul de youtube unde are peste 16.000 de vizualizări la doar 20 de ore de la lansare....

Duminica Tomii, ultima zi din Săptămâna Luminată

Duminica Sfântului Apostol Toma, prima duminică după Paşti, este singura duminică din anul bisericesc dedicată şi închinată unui Sfânt Apostol al Mântuitorului Iisus Hristos. Duminica Tomii, 9 mai 2021, ultima zi din Săptămâna Luminată, este încărcată de tradiţii şi obiceiuri pentru creştinii...

Sfânta Irina, sărbătoare mare în Biserica Ortodoxă

Sfânta Muceniță Irina este cinstită în fiecare an la data de 5 mai. Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, rege în cetatea Maghedon. Aceasta s-a născut păgână, iar numele ei a fost la început Penelope. Când a împlinit șase ani, tatăl ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe...

Vezi care sunt spectacolele lunii mai la Sala Teatrului din Dorohoi!

Vă așteptăm în luna mai, la Sala Teatrului Dorohoi, la o serie de spectacole de excepție: VINERI, 7 MAI, ORA 19:00: Stand Up Comedy Gabriel Gherghe & Edi Vacariu De peste 9 ani pe scena de comedie si cu peste 10 milioane de vizualizari pe youtube, Gabriel Gherghe este unul dintre cei mai indragiti...

Marțea Albă, a doua zi din Săptămâna Luminată. Ce e bine să faci ca să eviți ghinionul

A treia zi de Paști este supranumită Marțea Albă, zi foarte importantă și notată tot cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce se întâmplă în această zi și care sunt cele mai cunoscute tradiții legate de Marțea Albă. Ce trebuie să facem și ce nu, conform obiceiurilor. A treia zi de Paşte este, în...

Am intrat în Săptămâna Luminată! Lunea Albă

Lunea Albă, așa este denumită a doua zi de Paște. Astăzi, începe Săptămâna Luminată. Este o săptămână în care credincioșii se roagă pentru iertarea păcatelor. În aceste zile trebuie respectate o serie de tradiții și obiceiuri. Pentru luni 3 mai 2021, românii trebuie să aibă în vedere că este total...

Prima zi de Paști! Obiceiuri și tradiții

Creștinii trebuie să respecte un set de obiceiuri în prima de Paște! Astfel, tradiția populară arată că la slujba de Înviere, printre altele, este bine să te îmbraci cu o haină nouă. Tradiția populară menționează câteva obiceiuri pe care toți credincioșii trebuie să le respecte de Înviere,...