Cultura

Memorialul Ipotești: Expoziție retrospectivă Viorica Bălan

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în colaborare cu Muzeul de Istorie „Vasile Pârvan” din Bârlad, va găzdui, în sala de expoziții „Horia Bernea”, lucrările de artă ale pictoriței ieșene Viorica Rodica Bălan. Viorica Rodica Bălan (n.1918 – d.1993) s-a născut în Iași,...

Postul Sfintei Marii, 1 august 2021. Ce este total interzis să faci în Postul Adormirii Maicii Domnului

Creștin ortodocșii de pretutindeni cinstesc astăzi ziua care marchează începutul Postului Adormirii Maicii Domnului. Astfel, astăzi există anumite tradiții și obiceiuri care trebuie respectate cu strictețe. Potrivit tradițiilor și obiceiurilor creștine, Postul Adormirii Maicii Domnului este unul...

Scriitori în dialog la Dorohoi

Aproape 20 de scriitori din Iaşi, Botoşani, Suceava şi Siret se vor întâlni sâmbătă, 24 iulie, la Dorohoi în cadrul programului pilot „Scriitori în dialog”. Evenimentul ce va avea loc la Casa Municipală de Cutură Dorohoi este organizat de Revista şi Fundaţia Culturală Hyperion, Revista şi Asociaţia...

Sfântul Ilie, proorocul focului și al liniștii

În fiecare an, pe 20 iulie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, numit și aducătorul de ploi. Acesta este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor și aducător de ploi. Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat ocrotitorul...

Hramul Bisericii Dealu Mare (20 iulie): Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfinților Epictet și Astion aduse spre cinstire

Pentru parohia Dealu Mare, data de 20 iulie reprezintă un moment de mare bucurie și de frumoase împliniri, pentru că este ziua în care îl cinstim pe Sfântul Ilie, ocrotitorul și mijlocitorul nostru înaintea tronului Sfintei Treimi. Cu acest prilej, ne amintim de multele binecuvantari pe care Bunul...

Școala de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu de la Mihăileni

Pentru al doilea an consecutiv Fundaţia Pro Patrimonio organizează în lunile iulie – august ateliere de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani, dedicate în principal comunităţii locale. Proiectul este co-finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional...

50 de concerte și evenimente la Zilele Nordului. Zdob și Zdub și Subcarpați revin în Poiana Teioasa

150 de lei + taxe e prețul early bird pentru un Full Pass la Zilele Nordului, disponibil până în 17 iulie pe iabilet.ro. Din 18 iulie Full Pass-urile vor costa 190 + taxe de lei, iar bilete de zi se vor putea cumpăra numai la fața locului și numai în măsura în care vor mai rămâne locuri disponibile...

Sfârșit de an școlar presărat cu spectacole la Clubul Copiilor Dorohoi - FOTO

La Clubul Copiilor Dorohoi, anul școlar 2020-2021 s-a finalizat pe scenă pentru un număr mare de elevi înscriși la cercurile artistice ale unității. Pentru început, pe data de 18 iunie 2021, Orchestra de muzică populară "Mugurelul", coordonată de prof. Marcel Dupu, a prezentat un spectacol...

Premiera filmului „Complet Necunoscuți”, în regia dorohoianului Octavian Strunilă, are loc la TIFF 2021

Așteptarea a luat sfârșit! „Complet Necunoscuți”, adaptarea românească a super producției de nivel mondial„Perfetti Sconosciuti”, va avea premiera la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), sâmbătă, pe 24 iulie! Lungmetrajul regizat și adaptat de Octavian Strunilă, o comedie...

Elevă de la Clubul Copiilor Dorohoi, participantă la Festivalul de Muzică Ușoară Techirghiol

Astăzi, 26 iunie 2021, începând cu ora 19.30, in Piațeta 1 Decembrie 1918 din orașul Techirghiol, are loc secțiunea 16-25 de ani a Festivalului de Muzică Ușoară Techirghiol, ajuns anul acesta la ediția cu numărul XX. În ceea ce privește juriul, și anul acesta va fi format din personalități marcante...

Muzeul Judeţean Botoşani organizează expoziția „Armata română în Al Doilea Război Mondial”

Muzeul Judeţean Botoşani organizează luni, 28 iunie 2021, ora 13.00, în Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani, simpozionul şi vernisajul expoziţiei Armata română în Al Doilea Război Mondial. Vor susţine intervenţii: prof. univ. dr. Petre Otu, preşedintele Comisiei Române de Istorie...

Încep înscrierile pentru Festivalul Naţional de Muzică Folk pentru Copii şi Tineret „Seri melancolice eminesciene” 2021

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Botoşani, organizează ediția a XII-a a Festivalului Naţional de Muzică Folk pentru Copii şi Tineret Seri melancolice eminesciene – 2021. Scopul festivalului este sporirea numărului...

Sânzienele sau Drăgaica: Ritualuri și tradiţii pentru noaptea în care „se deschid porţile cerului”

Se spune că noaptea de Sânziene este una dintre marile nopți de peste an, când cerurile se deschid iar cele două lumi comunică energetic și vibrațional. O seară în care multe ritualuri magice au loc, iar fetele tinere își pot visa sortitul. Legendele spun că în noaptea dintre 23 şi 24 iunie,...

Biblioteca Județeană vă invită la manifestări dedicate Zilei Universale a Iei

Cu prilejul Zilei Universale a Iei, organizată, începând cu anul 2013, în data de 24 iunie, elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești vor desfășura on-line activitatea „Port o ie cu mândrie!” Scopul activității este de a promova cultura și tradițiile populare românești în rândul tinerilor si de a...

Spectacole pentru cei mici și pentru tineri la Teatrul Vasilache

Vă invităm la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache”, să vizionaţi spectacolul „Tigrişorul Pietrek”, după H. Januszewska, adaptare de Maria Baciu, în zilele de: - joi, 24 iunie şi vineri, 25 iunie 2021, cu începere de la ora 18:00 - sâmbătă, 26 iunie şi duminică 27 iunie 2021, cu începere de...

Ziua Soarelui sau Solstițiul de vară. Ce să faci în cea mai lungă zi din an, ca să ai noroc

Data de 21 iunie sau Ziua Soarelui este ziua în care începe vara astronomică, nu doar cea calendaristică, este şi cea mai lungă zi din an, bucurându-ne astfel mai mult de lumina soarelui. Aşa cum se ştie, Pământul face atât o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, cât și o mişcare diurnă de...

Sărbătoare însemnată astăzi în calendar. Ce este interzis total de Rusalii!

În această sfântă zi de duminică creștinii ortodocşii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli. Această sărbătoare mai este cunoscută ca Duminica Mare sau Rusaliile, iar în acest an pică duminică, 20 iunie, adică azi și mâine, luni, 21 iunie. Duminică, creștinii ortodocși...

Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul va oficia slujba la Biserica „Sfânta Treime” Smârdan

Cu deosebită bucurie vă așteptăm să participați luni, 21 iunie 2021, începând cu 8.30 la Sfânta Liturghie Arhierească. Aceasta va fi săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Nichifor Botoșăneanul înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi în Biserica parohiei „SFÂNTA TREIME"...

Revista „Glose”, prezentată în cadrul dialogului „Eminescu - Ipotești - Viena - Berlin - Ipotești”

În 15 ianuarie 2020, Memorialul Ipotești anunța apariția primul număr al Revistei de Studii Românești „Glose“ (nr. 1-2/2019), cu un program ce propunea construirea unei platforme participative, dedicată cooperării în rețea și deschisă universitarilor din mediului academic român și din mediile...

Sfârșit de săptămână plin de spectacole la Teatrul „Vasilache” Botoșani

Şi în acest sfârșit de săptămână, spectacole la Teatrul „Vasilache", respectiv în zilele de joi, 17 iunie și vineri 18 iunie, de ora 18:00, iar sâmbătă 19 iunie și duminică 20 iunie 2021, de la ora 11:00 „Punguța cu doi bani” - un spectacol dedicat celor mici. Regia artistică este realizată de:...