Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi încep înscrierile în vederea admiterii în clasa a IX-a. La nivelul unității de învățământ sunt disponibile 50 de locuri, la cele două profile:
- Teologic cu specializarea Teologie Ortodoxă (24 locuri/băieți)
- Umanist cu specializarea Filologie-Bilingv limba engleză (26 locuri/băieți și fete)
TEOLOGIE ORTODOXĂ
***În cadrul examenului de admitere la specializarea TEOLOGIE ORTODOXĂ, candidații vor susține, la nivelul probelor de aptitudini, următoarele probe:
a) proba orală, evaluată cu calificativ admis/respins
b) proba de verificare a cunoștințelor religioase - o lucrare scrisă, cu durata de două ore, la disciplina Religie. Tematica este afișată pe site-ul unității de învățământ
(https://seminaruldorohoi.ro/teologie-ortodoxa-2025).
CALENDARUL ADMITERII:
- 12-13 mai 2025 - Eliberarea/Transmiterea anexelor fișelor de înscriere pentru elevii sau absolvenții care doresc să participe la probe de aptitudini
- 14-16 mai 2025 - Înscrierea pentru probele de aptitudini
- 19-23 mai 2025 - Desfășurarea probelor de aptitudini
DOSARUL DE ÎNSCRIERE va cuprinde următoarele acte:
1. Anexa la fișa de înscriere probe aptitudini (eliberată de școala gimnazială de proveniență)
2. Certificat de naștere – copie
3. Carte de identitate (dacă este cazul) – copie
4. Fișa medicală în original / adeverință medicală de la medicul școlar sau de familie și fișa cu vaccinările 0-14 ani
5. Declarație din partea candidatului și a părinților acestuia că au luat la cunoștință de Regulamentul intern al unității școlare și că sunt de acord să-l respecte
6. Certificat de botez / Adeverință de botez – copie
7. Recomandarea consiliului parohial / preotului paroh
8. Binecuvântarea chiriarhului locului pentru cultul ortodox - cerere (se completează în momentul depunerii dosarului la Seminar)
9. Adeverință cu media la Purtare, disciplina Religie și media generală anuală pentru clasele V-VIII. Se pot înscrie elevii care au media minim 9,00 la purtare pentru fiecare clasă din gimnaziu. Adeverința o eliberează școala gimnazială de proveniență a candidatului.
10. Acord GDPR (se completează în momentul depunerii dosarului la Seminar).
FILOLOGIE, BILINGV LIMBA ENGLEZĂ
****În vederea înscrierii în clasa a IX-a specializarea FILOLOGIE, BILINGV LIMBA ENGLEZĂ, examenul de verificare a cunoștințelor de limba modernă constă în două probe:
- PROBA SCRISĂ, pentru care se acordă un punctaj maxim de 70 de puncte, din care 10 din oficiu;
- PROBA ORALĂ, pentru care se acordă un punctaj maxim de 30 de puncte.
CALENDARUL ADMITERII:
- 12-13 mai 2025 – Eliberarea/transmiterea anexelor fișelor de înscriere pentru elevii sau absolvenții care doresc să participe la probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă
- 14-16 mai 2025 – Înscrierea candidaților pentru probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă
- 20-23 mai 2025 – Desfășurarea probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă
DOSARUL DE ÎNSCRIERE va cuprinde următoarele acte:
1. Anexa la fișa de înscriere probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă (eliberată de școala gimnazială de proveniență)
2. Cerere de înscriere (se completează în momentul depunerii dosarului la Seminar)
3. Certificat de naștere – copie
4. Carte de identitate (dacă este cazul) – copie
5. Fișa medicală în original / adeverință medicală de la medicul școlar sau de familie și fișa cu vaccinările 0-14 ani
6. Adeverință cu notele și media generală obținute la evaluarea națională din clasa a VIII-a. Adeverința o eliberează școala gimnazială de proveniență a candidatului și se va depune după susținerea examenului Evaluarea Național.
7. Foaia matricolă clasele V-VIII cu mediile la toate materiile de studiu (se va depune după absolvirea clasei a VIII-a)
8. Acord-DGPR (se completează în momentul depunerii dosarului la Seminar).
Dosarul de înscriere a candidaților se va depune la sediul Seminarului din Dorohoi, str. Poștei nr. 14.
Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0742053121 sau 0231611961.
„EDUCAȚIE DE BUNĂ-CREDINȚĂ”
Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.