Depistat de polițiști în trafic sub influența substanțelor psihoactive

25 aug. 2025, Infractional
Depistat de polițiști în trafic sub influența substanțelor psihoactive

La data de 19 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Crinilor, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 20 ani, din comuna Stăuceni.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Ulterior, în urma probelor recoltate la Institutul de Medicină Legală, rezultatul a fost pozitiv, reieșind prezența substanțelor interzise în sânge.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!