Dosar penal pentru un tânăr a încercat să se sustragă controlului polițiștilor

18 iul. 2026, Infractional
Dosar penal pentru un tânăr a încercat să se sustragă controlului polițiștilor

La data de 17 iulie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au procedat la oprirea regulamentară, în localitatea Bălușeni, a unei motociclete, condusă de către un tânăr, din municipiul Botoșani.

În urma efectuării de către polițiști a semnalelor de oprire, tânărul nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia.

În scurt timp, acesta a fost identificat, ocazie cu care s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar motocicleta cu care se deplasa nu era înmatriculată.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.