Un tânăr din Lozna a ieșit la plimbare cu mașina prin Dorohoi deși avea permisul suspendat și era în stare de ebrietate

15 feb. 2024, Infractional
Un tânăr din Lozna a ieșit la plimbare cu mașina prin Dorohoi deși avea permisul suspendat și era în stare de ebrietate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au oprit pentru control, miercuri, 14 februarie 2024, pe drumul public, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr, de 32 de ani, din comuna Lozna. 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

În ziua următoare, în jurul orei 4:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Primăverii, un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, din municipiul Botoșani. 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și pentru conducere fără permis.

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!