Infractional
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, duminică, 15 octombrie 2023, pe drumul județean D.J. 291 C, în comuna Șendriceni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 28 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate s-a...
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, duminică, 15 octombrie 2023, pe numele unui tânăr, de 18 ani, din orașul Flămânzi, bănuit de comiterea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe. Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data...
Poliţiştii de frontieră botoșăneni au depistat în zona de competență un autoturism în care se aflau șapte colete cu țigarete de contrabandă. Bărbatul de la volan, un cetățean român în vârstă de 51 de ani, s-a ales cu dosar penal, iar țigările în valoare de peste 43.700 lei, precum și autoturismul...
Polițiștii din Gorj i-au făcut semn să oprească unui tânăr de 19 ani, aflat pe motocicletă, însă acesta a refuzat, continuându-și drumul. Întrucât acesta nu s-a conformat semnalelor polițiștilor, s-a procedat la urmărirea motocicletei. În plus, aceștia au tras foc de avertizare, dar tânărul și-a...
Poliţiştii de imigrări din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani au desfășurat ieri o acțiune pe raza de competență, scopul fiind combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini. O femeie a fost identificată cu şedere ilegală. La data de 12 octombrie a.c., polițiștii de imigrări...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au acționat în Piața Centrală, din muncipiul Botoșani, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi - Biroul Rutier au desfășurat JOI 12 octombrie, activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație. Astfel, în timp ce se aflau pe drumul județean D.J. 291 C,...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au oprit miercuri 11 octombrie, pentru control, pe strada Mihail Kogălniceanu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din aceeași localitate, care avea o deplasare sinuoasă. În urma...
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea a două infracțiuni de furt din auto, comise în perioada 19-26 septembrie a.c., în municipiul Botoșani. Din cercetări, a reieșit faptul că un tânăr, de 25 de ani, din comuna...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au oprit pentru control, marți, 10 octombrie 2023, pe o stradă din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din județul Iași. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,69...
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au identificat, marți, 10 octombrie 2023, în șanțul de pe marginea părții carosabile, din orașul Bucecea, un tractor cu remorcă. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, un bărbat, de 49 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se...
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, comisă la data de 23 septembrie 2023, în dauna unei femei de 71 de ani, din municipiul Botoșani. Din cercetări, a reieșit faptul că un tânăr, de 27 de...
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, marți, 10 octombrie 2023, pe drumul public, din comuna Gorbănești, un autoturism condus de un bărbat, de 56 de ani, din comuna Trușești. În urma...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au organizat luni 9 octombrie, o acțiune împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomîrla, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă....
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin metoda ”șmen”, comisă la data de 9 ocotmbrie 2023, în dauna unui tânăr, de 35 de ani, din comuna Nicșeni. Din...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, sâmbătă, 7 octombrie 2023, pe drumul comunal, din comuna Vorniceni, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul Rutier au oprit pentru control, sâmbătă, 7 octombrie 2023, pe strada Dimitrie Pompeiu, un autoturism condus de un tânăr, de 32 de ani, din municipiul Dorohoi. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112, duminică, 8 octombrie 2023, cu privire la faptul că, pe drumul județean D.J. 297, în comuna Lunca s-a produs un accident rutier soldat cu avarii, iar conducătorul auto, este posibil să se afle sub...
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, duminică, 8 octombrie 2023, pe drumul județean D.J. 282, în comuna Durnești, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din Republica Moldova. La solicitarea polițiștilor, acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, sâmbătă, 7 octombrie 2023, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în...















