Infractional

Tânăr de 21 de ani depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice - FOTO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi au depistat, în trafic, un tânăr care conducea o autoutilitară, deși era în stare de ebrietate. Pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul...

I-a împrumutat mașina și s-au ales amândoi cu dosare penale

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea dreptul, dar și în privința proprietarului ansamblului rutier respectiv,...

Polițist înjunghiat de un tânăr de 24 de ani din Botoșani

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis, luni 19 iulie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 24 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violenţe. Conflictul a avut loc în parcarea din...

Botoșănean lovit cu o sticlă în cap în timp ce stătea pe o bancă. Agresorul este minor

În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 01.35, un echipaj de jandarmi s-a deplasat în urma unui apel telefonic pe strada Calea Națională, în apropierea Stadionului municipal Botoșani, unde avusese loc un conflict între doi bărbați. Agresorul, în vârstă de 17 ani, din motive doar de el știute, a...

Bărbat internat la Psihiatrie după ce a făcut scandal într-un bar

Lovit cu pumnii în timp ce juca rummy împreună cu câțiva prieteni într-un bar din orașul Săveni, un bărbat în vârstă de 55 de ani a solicitat duminică seară sprijinul jandarmilor. Un echipaj din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Jandarmi din localitate a intervenit în scurt timp și l-a...

Aproape 80 de kilograme de pește confiscate de polițiști

În data de 17 iulie 2021, în jurul orei 06:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe Drumul Județean DJ 292, în localitatea Petricani, un atelaj hipo, condus de un bărbat de 42 de ani, din comuna Vorniceni. În urma verificărilor efectuate, în atelaj a fost...

Colete cu țigarete de contrabandă descoperite la frontiera cu Ucraina de polițiștii dorohoieni - FOTO

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 90.000 de ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 44.550 de lei. Pe timpul acţiunii, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind...

Polițiștii de frontieră dorohoieni au depistat un sucevean la volanul unei autoutilitare cu asigurare falsă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un sucevean depistat în trafic, la volan, care a prezentat o asigurare auto falsă. În data de 15 iulie 2021, în jurul orei 17.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de...

Bărbatul reținut în urma perchezițiilor din Dorohoi și Broscăuți a fost arestat preventiv

Bărbatul din municipiul Dorohoi care pe 28 iunie a intrat într-o locuință din municipiul Botoșani și a furat 120.000 de lei a fost arestat preventiv. Botoșăneanul a primit un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în baza unei decizii adoptate joi, 15 iulie 2021, de Judecătoria Botoșani....

Documente false depistate de polițiștii de frontieră la Stânca

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie moldovenească asupra căruia au descoperit o carte de identitate şi un permis de conducere, ambele cu însemnele autorităţilor române, ce s-au dovedit a fi false. În...

Percheziții la Dorohoi și Broscăuți! Un bărbat bănuit de furt calificat a fost reținut și dus la audieri - FOTO

Astăzi, 14 iulie, polițiștii Poliției Municipiului Botoșani, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, una în municipiul Dorohoi și una în comuna Broscăuți, la imobilele unui bărbat din municipiul Dorohoi, bănuit de...

Ţigarete de contrabandă transportate cu taxiul - FOTO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un tânăr, cetăţean român, care transporta în bagajele personale 2000 de ţigarete de contrabandă. În data de 11 iulie a.c., în jurul orei 13:30, poliţiştii de frontieră din cadrul...

Bărbat din Dorohoi depistat beat la volan pe o stradă din Botoșani

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit în trafic, pe strada Calea Națională, la data de 9 iulie 2021, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din municipiul Dorohoi, care a pătruns în intersecția cu strada Gării, la culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune....

A plătit 300 de euro pentru un loc de muncă mai bun și s-a ales cu dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit ascuns în portofelul unui tânăr cu dublă cetățenie română - R. Moldova, un document de identitate cu însemnele autorităților române, care s-a dovedit a fi fals. În data de 10 iulie 2021, în jurul orei 12.00,...

A ajuns într-un șanț cu o motocicletă neînmatriculată și fără a poseda permis de conducere

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Botoșani, au fost sesizați prin SNUAU 112, sâmbătă, 10 iulie 2021, cu privire la faptul că în zona fermei Popăuți, din localitatea Răchiți, într-un șanț de pe marginea părții carosabile, se află o motocicletă abandonată cu luminile în funcțiune. În urma...

Accident rutier cu victime la Flămânzi. Șoferul unei autoutilitare a fost lovit ușor

La data de 11 iulie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe drumul european D.E. 58, pe raza orașului Flămânzi, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit...

Acțiune a polițiștilor și jandarmilor botoșăneni. Au controlat baruri, sute de mașini și au aplicat zeci de sancțiuni - FOTO

Peste 60 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, economic, criminalitate organizată și luptători de la acțiuni speciale au acționat, sâmbătă, 10 iulie 2021, în intervalul orar 21.00-02.00, în sistem integrat cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi...

Autorul accidentului mortal de la Dumbrăvița a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

Șoferul de 54 de ani, care a produs accidentul mortal de la Dumbrăvița, în septembrie 2020, a fost a fost condamnat de Judecătoria Dorohoi la cinci ani de închisoare cu executare. V. M. a urcat beat la volan și a produs un accident în care au murit două persoane. Decizia instanței, luată în urmă cu...

Depistat în timp ce încerca să transporte în Franța trei documente de identitate românești false

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit trei documente de identitate cu însemnele autorităților române, ascunse în borseta unui bărbat cu dublă cetățenie, care s-au dovedit a fi false. În data de 08 iulie a.c., în jurul orei 23.50, în Punctul de...

Urmărire cu mascați, elicopter și focuri de armă din Botoșani până în Suceava pentru reținerea a doi tineri - FOTO

O operațiune fără precedent a Poliției a avut loc miercuri, 7 iulie 2021, pe raza județului Botoșani. Nu mai puțin de 15 mașini de poliție au acționat pentru prinderea a doi infractori periculoși care erau specializați în spargerea de bancomate, prin metode dintre cele mai complexe, printre care și...