Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Hiliseu_15

Învățătorul, un apostol lăsat de Dumnezeu pe pământ cu misiunea sfântă de a lumina mintea și conștiința oamenilor, de a educa puiul de om, de a-l face să crească frumos, în lumină.

Învățătorul, un om ce „modelează răbdător mlădițe pentru viitor, trăind în toți prin dăruire”. Meseria de dascăl, o meserie de credință – dascălul, un apostol, un semănător de lumină.

Așa am văzut mereu această meserie pe care nu o poate face decât cel dăruit de Dumnezeu cu har și binecuvântare.

Gândind așa, am conștientizat că Hilișeu-Horia este un loc binecuvântat de Dumnezeu și luminat de credința și dăruirea multor dascăli care s-au născut, au trăit și au semănat lumină pe aceste locuri.

Marți, 30 mai 2017 la Școala Gimnazială Hilișeu-Horia, Botoșani a avut loc a doua ediție a Concursului Interjudețean "Chipul Învățătorului meu".

ORGANIZATOR: ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 Hilișeu-Horia, jud. Botoșani , Director prof. Nechifor Iulian Cătălin

COORDONATORI PROIECT insp. școlar – ed. Permanentă Otiliea Sandu, inst. Munteanu Gabriela, prof. Ababei Angelica, prof. Anton Daniela, prof. Daniela Ciocan, prof. Viorica Bogdan Temneanu, prof. Roxana-Mihaela Aostacioae ,prof Pompaș Iuliana, prof. Lăcrămioara Oltean, preot Mihai Tigănescu.

Membrii juriului:
Sectiunea I :prof. Grigoruță Coca, Prof. Vieriu Rareș, prof Burciu Mirela.
Secțiunea a II a: înv. Doinița Asofronie, prof. Adriana Enache

Scopul concursului:
-Identificarea şi valorificarea potenţialului creator al copiilor;
-Stimularea creativităţii şi originalităţii în realizarea unor lucrărilor practice și scrieri imaginative.
- promovarea imaginii învățătorului.
Obiectivele concursului: 
- Dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii;
-Formarea de abilităţi practice şi plastice;
-Îmbinarea şi armonizarea de culori 
-Stimularea potenţialului artistic şi creativ al elevilor;
-Dezvoltarea libertăţii de exprimare a copiilor;
-Stimularea spiritului de competiţie prin participarea la concursuri.

SECŢIUNILE CONCURSULUI:
I. creaţii plastice: - colaje
- pictură
- desen 
 II. Compuneri ( text liric și/sau text narativ)
III. Eseu ( doar pentru cadre didactice)

Au participat 352 școlari cu vârste cuprinse între 6-14 ani, 117 cadre didactice din 73 de școli partenere din intreaga țară:
1. Liceul Teoretic Filipeștii de pădure, Prahova
2. Școala Gimnazială Brădeanu, Buzău
3. Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Iași
4. Școala Gimnazială NR.1 Gherla
5. Școala Gimnazială „ N. Călinescu” Coșula, Botoșani
6. Școala Gimnazială nr.1 Răucești, Neamț
7. Liceul Național de informatica, Sânleani, Arad
8. Școala Gimnazială Tichilești, Brăila
9. Școala Gimnazială „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” Onești, Bacău
10. Școala Gimnazială „M. Eminescu” Zalău, Sălaj
11. Școala Gimnazială „ Pr. Ghe. Săndulescu” Dragomirești, Neamț
12. Școala Gimnazială nr. 279, București
13. Școala Gimnazială „I. Creangă”, Bacău
14. Liceul Tehnologic „Vasile Netea” Deda, Mureș
15. Școala Gimnazială Răscolița, Mureș
16. Școala Gimnazială nr.1 Gura Humorului, Suceava
17. Școala Gimnazială Specială „Sf. Stelian „ Rădăuți, Suceava
18. Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud, Alba
19. Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza” Constanța
20. Școala Gimnazială Gârbova, Alba
21. Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Bacău
22. Liceul de Arta „Haricleea Darcle” Brăila
23. Școala Gimnazială Florești, Mehedinți
24. Școala Gimnazială nr.15, Drobeta-Turnu-Severin
25. Liceul Teoretic „Samuil Micu” Sărmașu, Mureș
26. Școala Gimnazială „I. Creangă”, Suceava
27. Școala Gimnazială nr.2 Caracal, Olt
28. Școala Gimnazială Gherghița, Prahova
29. Școala Gimnazială „Mareșal Averescu”, Adjud, Vrancea
30. Școala Gimnazială Nedelcu Chercea, Brăila
31. Școala Gimnazială”Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Botoșani
32. Liceul Tehnologic „ Al. Vlahuță” Șendriceni, Botoșani
33. Școala Gimnazială „Traian” Târnăveni, Mureș
34. Școala Gimnazială „AL. Piru” Mărgineni, Bacău
35. Liceul de Artă „ Ionel Perlea” Slobozia, Ialomița
36. Școala Gimnazială „GH. Hariton” Săhăteni, Buzău
37. Școala Gimnazială nr. 27, Timișoara
38. Școala Primară nr. 3 Dolina, Botoșani
39. Școala Gimnazială Moara Carp, Suceava
40. Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Dorohoi, Botoșani
41. Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți, Botoșani
42. Școala Gimnazială „Federico Garcia Lorca”, București
43. Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, Buzău
44. Școala Gimnazială Tirimia, Mureș
45. Școala Gimnazială nr. 113, București
46. Liceul Teoretic „Arh. Chiriac Nicolau” Vânători, Neamț
47. Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița, Caraș-Severin
48. Școala Gimnazială Pănătău, Buzău
49. Școala Gimnazială Slătioara, Vâlcea
50. Școala Gimnazială Iuliu Hatieganu” Cluj
51. Școala Gimnazială Vețel , Hunedoara
52. Școala Primară Plăieșu-Timișești, Neamț
53. Liceul Tehnologic „Alexiu Berinde”, Seini, Maramureș
54. Școala Gimnazială „Dragoș Vodă” Moisei, Maramureș
55. Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău, Sălaj
56. Școala Gimnazială „Al. Ceușianu” Reghin, Mureș
57. Școala Gimnazială nr.22 Galați
58. Școala Gimnazială „Valea Voievozilor”, Dâmbovița
59. Școala Gimnazială Răzvad, Dâmbovița
60. Școala Gimnazială Raciu, Dâmbovița
61. Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” București
62. Școala Gimnazială Brădeanu, Buzău
63. Școala Gimnazială Țipar, Arad
64. Școala Gimnazială Merenii de Jos, Teleorman
65. Școala Gimnazială nr.1 Nămoloasa, Galați
66. Școala Gimnazială Gârla Mare, Mehedinți
67. Școala Gimnazială nr. 1 Lumina, Constanța
68. Școala Gimnazială Nr.1 Hilișeu-Horia
69. Școala Gimnazială nr.2 Hilișeu-Crișan
70. Școala Gimnazială ȚPr. Gen. Gh. Gheorghiu Gologanu, Vrancea
71. Școala Gimnazială Ceica, Bihor
72. Asociația pentru Educație Și Dezvoltare Socială „Zmeul Albastru” Mihăilești Giurgiu
73. Liceul Tehnologic „Tiu Dumitrescu” Mihăilești, Giurgiu
Premii – Secțiunea COLAJ

Clasa pregatitoare:
Premiul I–Daria Blejucă, „Doamna mea învățătoare”, Șc. Gimn. „Ion Creangă”, Bacău, prof. înv. pr. Matei Roxana-Mihaela
Premiul al II-lea – Lupu Ștefania, „Chipul doamnei mele”, Șc. Gimn. „Ion Creangă”, Bacău, prof. înv. pr. Matei Roxana-Mihaela
Premiul al III-lea – Peisic Raisa, „Doamna învățătoare”, Șc. Gimn. „Ion Creangă”, Bacău, prof. înv. pr. Matei Roxana-Mihaela

Clasa I:
Premiul I–Sabou Rebeca, „Mama, te iubesc!”, cl. IB, Șc. Gimn. „Mihai Eminescu”, Zalău, jud. Sălaj, înv. Micle Iulia Diana
Premiul al II-lea–Bartha Tania, „Portret pentru mama”, cl. IB, Șc. Gimn. „Mihai Eminescu”, Zalău, jud. Sălaj, înv. Micle Iulia Diana

Clasa a II-a:
Premiul I–Aparaschivei-Apostol Andrei-Matteo, „Chipul învățătoarei”, Șc. Gimn. „Mihail Kogălniceanu”, Dorohoi, jud. Botoșani, prof. Liliana Saucă
Premiul al II-lea–Ambrose Sebastian, „Portretul dascălului”, cl. a II-a B, Șc. Gimn. Nr. 22, Galați, prof. Tanasaciuc Valentina
Premiul al III-lea – Sripcariu Eusebiu, „Învățătoarea mea”, Șc. Gimn. „Mihail Kogălniceanu”, Dorohoi, jud. Botoșani, prof. Liliana Saucă

Clasa a IV-a:
Premiul I – Baran Andrada, „Doamna mea învățătoare”, Șc. Gimn. Slătioara, jud. Vâlcea, înv. Rădulescu Maria Narcisa
Premiul al II-lea – Moatar Elena Bianca, „Chipul învățătoarei mele”, Șc. Gimn. Slătioara, jud. Vâlcea, înv. Rădulescu Maria Narcisa
Premii – Secțiunea DESEN

Clasa pregătitoare:
Premiul I – Danciu Alexandra, „Duioșie”, prof. Bucur Vanda Mădălina
Premiul al II-lea – Dudea Luana-Irina, „Învățătoarea mea”, Șc. Gimn. „Al. Ceaușianu”, Reghin, jud. Mureș, prof. Alexa Cristiana
Premiul al III-lea – Irimia Georgiana, „Noi și doamna învățătoare”, Șc. Gimn. Pănătău, jud. Buzău, prof. Rus Corina
Mențiune – Jebelean Anastasia, „Eu și doamna”, Lic. Naț. de Infformatică, Arad, jud. Arad, prof. Năsui Alina

Clasa I:
Premiul I – Cîrnu Andreea, „Învățătoarea mea”, Șc. Gimn. Merenii de Jos, jud. Teleorman, înv. Enache Violeta
Premiul al II-lea–Oniga Miruna, „Doamna mea învățătoare”, cl. IC, Lic. Tehn. Agr. „Alexiu Berinde”, Șeini, Maramureș, prof. înv. pr. Sabo Doina
Premiul al III-lea–Gabor Ștefan, „Chipul ei, învățătoarea”, Step by Step, Șc. Gimn. Nr. 1 Gherla, jud. Cluj, prof. Cost Livia/ Dobocean Viorica
Mențiune–Șerban Mihaela Gabriela, „Universul copilăriei”, Șc. Gimn. „Gh. Hariton”, Săhățeni, jud. Buzău, prof. înv. pr. Dumitru Mirela-Mihaela

Clasa a II-a:
Premiul I–Price Răzvan Cosmin, „Draga mea învățătoare”, cl. a II-a B, Lic. Teoretic „Samuil Micu”, Sărmașu, prof. Mircea Maria
Premiul al II-lea – Ene Ciprian Alexandru, „Doamna mea”, cl. a II-a C, Șc. Gimn. Nr. 1 Lumina, jud. Constanța, prof. înv. pr. Rățoi Elena Daniela
Premiul al III-lea–Nicovescu Maria Amalia, „Chipul învățătorului meu”, cl. a II-a C, Șc. Gimn. Federico Garcia Lorca, prof. Bîrliga Cristina Elena
Mențiune – Pescăruș Ariana, „Învățătoarea mea”, Șc. Gimn. „Al. Ceaușianu”, Reghin, jud. Mureș, înv. Mircea Delia

Clasa a III-a:
Premiul I – Stoica Isabela, „Învățătoarea mea”, cl. a III-a B, Șc. Gimn. „Ionel Teodoreanu”, Sect. 4, București, prof. Sabou Constantina
Premiul al II-lea–Pașca Estera, „Învățătoarea mea dragă”, Șc. Gimn. Ceica, Bihor, prof. Mihele Eva Irina
Premiul al III-lea–Tataru Andrei-Petrișor, „Chipul învățătorului meu”, Șc. Gimn. „Pr. Gh. Săndulescu”, Dragomirești, jud. Neamț, prof. înv. pr. Aprofirei Cornelia
Mențiune–Roman Alexandra Maria, „Doamna luminează”, cl. a III-a A, Șc. Gimn. „Dragoș Vodă”, Moisei, jud. Maramureș, înv. Hojda Sofia

Clasa a IV-a:
Premiul I–Dragu Bianca, „Chipul învățătoarei mele”, cl. a IV-a B, Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, prof. Istrate Loredana Oana
Premiul al II-lea – Andrei Mihai, „Doamna mea”, cl. a IV-a D, Șc. Gimn. Nr. 113, București, prof. Antoaneta Micu
Premiul al III-lea–Jianu Carla Mihaela, „Ora de matematică”, Șc. Gimn. Slătioara, jud. Vâlcea, înv. Rădulescu Maria Narcisa
Mențiune – Petrea Denisa, „Chipul învățătorului meu”, cl. a IV-a C, Șc. Gimn. Nr. 22, Galați, prof. înv. pr. Apostol Ecaterina

Clasa a V-a:
Premiul I–Stîngă Tabita, „Chipul învățătorului”, cl. a V-a B, Șc. Gimn. Spec. „Sf. Stelian”, Rădăuți, jud. Suceava, prof. Moisa Petronela
Premiul al II-lea – Cheraru Bianca, „Chipul doamnei”, cl. a V-a B, Șc. Gimn. Spec. „Sf. Stelian”, Rădăuți, jud. Suceava, prof. Juravle Mihaela
Premiul al III-lea – Beghean Mihaela, „Doamna învățătoare”, cl. a V-a B, Șc. Gimn. Spec. „Sf. Stelian”, Rădăuți, jud. Suceava, prof. Juravle Mihaela
Mențiune – Rîpan Adriana, „Îndrumați de învățător”, cl. a V-a B, Șc. Gimn. Spec. „Sf. Stelian”, Rădăuți, jud. Suceava, prof. Moisa Petronela

Clasa a VII-a:
Premiul I–Acsinte Delia, „La bibliotecă”, Lic. Tehn. „Arhimandrit Chiriac Nicolau”, Vânători, jud. Neamț, prof. Ciubotariu Gabriela
Premiul al II-lea – Sandu Cosmin, „Doamna învățătoare”, Șc. Gimn. Nr. 1 Hilișeu-Horia, jud. Botoșani, prof. Pompaș Iuliana
Premiul al III-lea–Bellemlih Nouha, „Învățătoarea mea”, Lic. Tehn. „Arhimandrit Chiriac Nicolau”, Vânători, Neamț, prof. Ciubotariu Gabriela
Mențiune–Florean Roberta, „Citim împreună”, Lic. Tehn. „Arhimandrit Chiriac Nicolau”, Vânători, Neamț, prof. Ciubotariu Gabriela

Clasa a VIII-a:
Premiul I–Buliga Marinel, „Chipul dascălului meu”, Șc. Gimn. Nr. 1 Hilișeu-Horia, jud. Botoșani, prof. Pompaș Iuliana
Premiul al II-lea–Baciu Iulia-Ioana, Șc. Gimn. Nr. 1 Hilișeu-Horia, jud. Botoșani, prof. Pompaș Iuliana
Premiul al III-lea–Rotariu Lidia, Șc. Gimn. Nr. 1 Hilișeu-Horia, jud. Botoșani, prof. Pompaș Iuliana
Mențiune – Vatamanu Sorana, „Doamna mea învățătoare”, Șc. Gimn. Nr. 1 Hilișeu-Horia, jud. Botoșani, prof. Pompaș Iuliana
Premii – Secțiunea PICTURĂ

Clasa pregătitoare:
Premiul I – Bâzgă Ilinca-Elena, „Doamna învățătoare”, Lic. Teoretic, com. Filipeștii de Pădure, jud. Prahova prof. înv. pr. Petre Ana-Mihaela
Premiul al II-lea – Lazurcă Miruna, „Noi și mama de la școală”, Șc. Gimn. „Ion Creangă”, Suceava, prof. Rotaru Cristina
Premiul al III-lea – Pupu Diana Maria Ștefania, „Învățătorul meu”, Șc. Gimn. Nr. 15, Drobeta Turnu Severin, prof. Colonelu Cristian
Mențiune – Sauciuc Sabina, „Din dragoste pentru doamna”, Șc. Gimn. „Ion Creangă”, Suceava, prof. Rotaru Cristina

Clasa I:
Premiul I–Bălineanu Tudor Ioan, Șc. Gimn. Nr. 2 Hilișeu-Crișan, jud. Botoșani, înv. Oltean Lăcrămeoara
Premiul al II-lea – Zotescu Maria Andreea, „Dascălul meu”, cl. IA, Lic. Teoretic, com. Filipeștii de Pădure, jud. Prahova, prof. Musteață Daniela-Maria
Premiul al III-lea – Paliciuc Cosmina Elena, „Învățătoarea și școlarii”, Șc. Gimn. Coșula, jud. Botoșani, prof. înv. pr. Găitan Liea
Mențiune – Crișan Alexandra, „Portretul învățătoarei mele”, cl. ID, Șc. Gimn. „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, jud. Cluj, prof. Fărăgău Liliana

Clasa a II-a:
Premiul I – Fulga Costina, „Jocuri în aer liber”, Șc. Gimn. Gîrla Mare, Mehedinți, prof. înv. pr. Boiangiu Angela
Premiul al II-lea – Stamu Alexandru Cristian, „Chipul învățătorului meu”, cl. a II-a A, Șc. Gimn. „Nedelcu Chercea”, Brăila, jud. Brăila, prof. Arici Ioana
Premiul al III-lea:– Mucică Denisa, „Doamna învățătoare”, cl. a II-a D, Lic. Pedagogic „Spiru Haret”, Buzău, prof. Cristea Nicoleta-Florentina
Mențiune–Troiak Andrei, Șc. Gimn. Țipar, jud. Arad, prof. Gajac Cornelia

Clasa a III-a:
Premiul I – Oprea Andra Mara, „Chipul învățătorului meu”, cl. a III-a D, Șc. Gimn. „Al. Ceaușianu”, Reghin, jud. Mureș, prof. Manea Daniela
Premiul al II-lea – Neagu Denisa Gabriela, „Chipul doamnei învățătoare”, Șc. Gimn. Tichilești, jud. Brăila, înv. Janeta Milea
Premiul al III-lea – Popa Andrei Gabriel, „Chipul învățătorului meu”, Șc. Gimn. „Pr. Gh. Săndulescu”, Dragomirești, jud. Neamț, prof. înv. pr. Aprofirei Cornelia
Mențiune – Savu Alisia, „Învățătoarea mea”, Șc. Gimn. Ceica, Bihor, înv. Mihele Eva Irina
Premiu special–Lungu Dora Mălina, „Învățătoarea mea”, Șc. Gimn. „Simion Bărnuțiu”, Zalău, Sălaj, înv. Gorgan Tomina

Clasa a IV-a:
Premiul I–Mihai Denisa Maria, Șc. Gimn. Tichilești, jud. Brăila, înv. Elena Vâlsan
Premiul al II-lea – Bârlădeanu Elisei, „Învățătoarea mea”, cl. a IV-a A, Lic. Teoretic Filipeștii de Pădure, jud. Prahova, prof. Brașov Viorica
Premiul al III-lea – Burcă Ionela, „Învățătoarea mea”, Șc. Gimn. Brădeanu, jud. Buzău, prof. înv. pr. Mihai Ramona Cristina
Mențiune – Panait Eva Gabriela, „Draga mea învățătoare”, cl. a IV-a D, Șc. Gimn. Nr. 39 „Nicolae Tonitza”, jud. Constanța, prof. înv. pr. Stancu Marilena

Clasa a VI-a:
Premiul I–Trifan Alexandra, „Țeluri”, Șc. Gimn. „Mareșal Al. Averescu”, Adjud, jud. Vrancea, prof. David Mirela Magdalena
Premiul al II-lea – Olaru Nicolae, „Perfecțiune”, Șc. Gimn. „Mareșal Al. Averescu”, Adjud, jud. Vrancea, prof. David Mirela Magdalena

Clasa a VII-a:
Premiul I–Vișca Mihai Adelin, „Diriginta”, Șc. Gimn. „Mareșal Al. Averescu”, Adjud, jud. Vrancea, prof. David Mirela Magdalena

Clasa a VIII-a
Premiul I–Timișescu Ionela Georgiana, „Scumpa mea învățătoare”, cl. a VIII-a A, Lic. Tehn. „Arhimandrit Chiriac Nicolau”, Vânători, jud. Neamț, prof. Olteanu Haida

Premii- secțiunea creație literară
Clasa I
Premiul I- Dumitru Cezara, Școala Gimnazială Raciu, Dâmbovița
Premiul al II lea- Cazan Mihnea Dragoș, Liceul Tehnologic „Vasile Netea” Deda
Premiul al III lea- Bârsan Alexandru, Școala Gimnazială „Traian” Târnăveni
Mențiune- Tudoran Ionuț, Școala Gimnazială Răstolița,
Clasa a II a
Premiul I- IoniȚă Adriana-Ana, Școala Gimnazială nr.1 Lumina, Constanța
Premiul al II lea- Dedu Anamaria, Liceul Pedagogic „ Spiru Haret” Buzău
Premiul al III lea- Lazăr Luca, Școala Gimnazială „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” Onești, Bacău
Mențiune- Fulga Costina, Școala Gimnazială Gârla Mare, Mehedinți
Clasa a III A
Premiul I- Savu Alisia- Școala Gimnazială Ceica, Bihor
Premiul al II lea- Maga Vlăduț, Școala Gimnazială Hilișeu-Crișan, Botoșani
Premiul al III lea- Movileanu Alexandru, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu București
Mențiune- Cojocaru Dragoș-Cătălin, Școala Gimnazială Merenii de Jos, Mereni, Teleorman
Clasa a IV a
Premiul I- Albu Daria, Școala Gimnazială „Traian” Târnăveni, Mureș
Premiul al II lea-Dulgheru Darius-Eduard, Liceul de Arte „Ionel Perle” Slobozia, Ialomița
Premiul al III lea-Tremură Isabela-Maria, Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu”, Broscăuți, Botoșani
Clasa a-V-a 
Premiul I- Floarea Letisia, Şcoala Gimnazială Valea Voievozilor,  
Premiul al II lea -Floancu Adriana Denisa, Şcoala Gimnazială Floreşti Mehedinți.
Premiul al III lea-Popescu Ionuţ Daniel, Şcoala  Gimnazială  Floreşti Mehedinți
Mențiuni- Axinte Amalia Andreea, Școala Profesională “SF. Apostol Andrei” Smârdan, Botoșani
-    Grigore Maria Anisia, Școala Profesionala   „Sf. Apostol Andrei” Smârdan, Botoșani.
Clasa a V-a
Școala Profesională „Sfântul Apostol Andrei” Smîrda
Clasa a V-a
Școala Profesională „Sfântul Apostol Andrei” Smîrdan
Clasa a VI a
Premiul I- PătrăȘcanu Patricia, Școala Gimnazială Hilișeu-Horia, Botoșani
Premiul al II lea- Visu Teodora Maria, Scoala “Mareșal Al. Averescu”, Adjud, Vrancea
Premiul al III lea- Filip Dorina Mariana, Școala Gimnazială Merenii de Jos, Mereni, Teleorman
Clasa a VIII a
Premiul I- Măcelaru Flavia, Școala Gimnazială Valea Voievozilor,
Premiul al II lea- Culiceanu Loredana, Școala Gimnazială Hilișeu-Horia, Botoșani
Premiul al III lea- Batriniuc Ionela, Școala Gimnazială Moara Carp, Suceava

S-au acordat premii și mențiuni pentru toți elevii pe categorii de vârstă și pe sectiune de concurs. De asemenea s-au acordat diplome de participare profesorilor care au avut în concurs lucrări pentru secțiunea a III a.

Lucrările, deosebite, încărcate de emoție și frumusețe, au sensibilizat sufletele membrilor juriului dar, și pe cele ale participanților la activitate. În deschiderea festivității elevii Scolii Gimnaziale Hilișeu-Horia au susținut un frumos program artistic sub îndrumarea cadrelor didactice.

Mulțumim tuturor participanților, elevilor școlii noastre pentru implicarea în concurs! Felicităm toți elevii înscriși în concurs, toți profesorii coordonatori!(consilier ed. prof. Munteanu Gabriela)


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



ZiareBotosani.ro.ro



GALERIE FOTO

Hiliseu_15Hiliseu_01Hiliseu_02Hiliseu_03Hiliseu_04Hiliseu_05Hiliseu_06Hiliseu_07Hiliseu_08Hiliseu_09Hiliseu_10Hiliseu_11Hiliseu_12Hiliseu_13Hiliseu_14Hiliseu_16Hiliseu_17Hiliseu_18Hiliseu_19Hiliseu_20Hiliseu_21Hiliseu_22Hiliseu_23Hiliseu_24Hiliseu_25Hiliseu_26Hiliseu_27Hiliseu_28Hiliseu_29Hiliseu_30Hiliseu_31Hiliseu_32Hiliseu_33Hiliseu_34Hiliseu_35Hiliseu_36Hiliseu_37Hiliseu_38
DorohoiNews.ro, 01-06-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

01.06.2017 la 12:02

Felicitări organizatorilor! Felicitări tuturor concurenților!

Publicitate



LICITAȚIE PUBLICĂ

DelGaz

PUBLICITATE

Hidroplasto Botosani

PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Contabilitate

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

PARTENERI

Artificii Dorohoi

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE


Cine Globe



FESTIVAL - CONCURS



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Asociația „Dă Speranță Vieții” Dorohoi angajează îngrijitor / îngrijitoare

Asociația „Dă Speranță Vieții” Dorohoi angajează îngrijitor / îngrijitoare
Asociația „Dă Speranță Vieții” Dorohoi angajează două persoane pentru postul de îngrijitor ...

Liceul „Regina Maria” Dorohoi organizează concurs pentru trei posturi de șofer, paznic și muncitor calificat. Vezi detalii!

Liceul „Regina Maria” Dorohoi organizează concurs pentru trei posturi de șofer, paznic și muncitor calificat. Vezi detalii!
Liceul „Regina Maria” organizează, în baza H.G. 286/2011, modificată prin H.G. 1027/2014, ...

Birou Individual Notarial din Dorohoi angajează secretară

Birou Individual Notarial din Dorohoi angajează secretară
Birou Individual Notarial cu sediul în Dorohoi, strada Spiru Haret nr.4, angajează secretară. ...

Societate din domeniul agriculturii angajează operator siloz

Societate din domeniul agriculturii angajează operator siloz
Societate din domeniul agriculturii angajează operator siloz. Se oferă salariu motivant. Informații ...

Societate din domeniul agriculturii angajează mecanic agricol

Societate din domeniul agriculturii angajează mecanic agricol
Societate din domeniul agriculturii angajează mecanic agricol. Se oferă salariu motivant. Informații ...

Societate din Dorohoi angajează șofer tir

Societate din Dorohoi angajează șofer tir
Societate din Dorohoi angajează șofer tir. Se oferă salariu motivant. Informații și detalii la telefon ...

SC angajează inginer agronom

SC angajează inginer agronom
Societate din domeniul agriculturii angajează inginer agronom. Informații și detalii la telefon 0754200415 ...

Vând porci

Vând porci
Vând 7 porci. Relații la telefon: 0743317658

Caut urgent chirie

Caut urgent chirie
Caut urgent chirie. Suntem cuplu cu copil de 8 luni. Rog seriozitate, dacă știți ceva cu chirie în ...

Cuplu de 21 de ani, căutăm urgent chirie!

Cuplu de 21 de ani, căutăm urgent chirie!
Cuplu de 21 de ani, căutăm urgent chirie! Vrem să închiriem o garsonieră pe perioadă lungă, ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro