Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Un gand bun de martisor 39

Campanie interjudețeană de formare a unor comportamente prosociale în cadrul comunității locale
Primele zile de primăvară sunt cunoscute ca fiind o zile de bucurie, zilele darurilor simple, din suflet, zile când se poate demostra că uneori, pentru a face o bucurie cuiva, nu e nevoie decât de voință.
Pe fundalul valului de sărbători existente în societatea actuală, sărbătoarea Mărțișorului rămâne până în ziua de azi o tradiție milenară, un triumf al primăverii, al recunoștinței arătată oamenilor din jurul nostru.

În acest context, pentru al patrulea an consecutiv, preşcolarii din 44 grădiniţe din judeţele Suceava, Botoșani și Iași, în colaborare cu Asociația Kult-Art Suceava, au confecţionat împreună cu profesorii, educatoarele şi părinţii, mărţişoare pe care au scris urări, mesaje specifice evenimentului, izvorâte din inocenţa vârstei. Cu toată dragostea şi bucuria, cei 5507 de preşcolari participanţi îndrumaţi de 365 de cadre didactice, au oferit la începutul lunii martie, mărţişoare, cetăţenilor din orașele și localitățile participante, în cadrul celei de-a patra ediții a campaniei interjudeţene „Un gând bun de mărţişor”, după cum urmează:

Din Suceava – Grădinița „ABC”, Grădinița „Gulliver”, Grădinița „Țăndărică”, Grădinița „Așchiuță”, Grădinița „Albinuta”, Grădinița „Prichindel”, Grădinița „1-2-3”, Grădinița Obcini, Grădinița „Piticot”, Grădinița „Neghiniță”, Grădinița Nr. 5, Grădinița „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, Școla Gimnazială  Nr 6, Grădinița „Maria Montessouri”;
Din Rădăuți - Grădinița „Prichindelul”, Grădinița „MiculPrinț”, Grădinița „Pinochio”, Grădinița „Sfânta Treime”, Grădinița „Albinuța“;
Din Fălticeni - Grădinița „Scufita Rosie”, Grădinița „Pinochio”, Grădinița „Lizuca”, Grădinița „Licurici”, Grădinița „Dumbrava minunată” ;
Din Gura Humorului - Grădinița „Lumea copilăriei”, Grădinița „Paradisul Piticilor”, Grădinița „Căsuța Piticilor”;
Din Moldovița – Grădinița „Istețel”, Grădinița Argel
Din Siret – Grădinița „Luminița”;
Din Cajvana – Grădinița Nr. 1
Din Ipotești - Grădinița Nr. 1
Din Drăgușeni – Grădinița Nr. 1
Din Rîșca- Grădinița Nr 1, Grădinița Slătioara;
Din Dumbrăveni - Grădinița „Dumbrava minunată”;
Din Vulturești – Grădinița Pleșeni
Din Botoșani, municipiul Dorohoi, Grădinița „Albă-ca-Zăpada”, Grădinița „Ștefan cel Mare și Sfânt”, Grădinița nr. 4, Grădinița nr.10, Grădinița nr. 6, Complexul de apartamente „Casa Mea”, Grădinița Dumbrăvița, Grădinița Străteni, Grădinița Pomîrla, Grădinița Șendriceni, Grădinița Havîrna. 
Din Iași – Grădinița „Sfântul Sava”

Mărțișoarele oferite de preșcolari au fost decorate, așa cum spune și titlul, cu „gânduri bune“, adică mesaje ce au încântat sufletele celor care le-au primit: trecătorii de pe stradă, cetăţenii care s-au aflat în instituțiile publice, elevii şcolilor apropiate instituţiilor preşcolare, clienţii băncilor şi centrelor comerciale aflate în proximitatea grădiniţelor.

Campania a urmărit formarea, în rândul preșcolarilor, care oferă necondiţionat urări, mărţişoare şi bucurie, cât şi în rândul adulţilor, care le primesc, a unor comportamente prosociale, menite să ducă la dezvoltarea sentimentelor de apreciere, de respect a comunităţii faţă de ideea de a dărui, de sensibilitate, de empatie a preşcolarilor faţă de adulţi. Dorim să intipărim în mintea preșcolarilor că, un gest frumos, un gând bun așa cum spune și numele campaniei, nu necesită decât puțină muncă, bunăvoință şi  bucuria de a dărui.

Sperăm, că cetăţenii, care au avut onoarea să primească tradiţionalul mărţişor şi un surâs inocent de copil, au primit darul simbolic, zâmbind a aducere aminte, deoarece astăzi, valoarea martişorului începe să fie dată doar de creaţia artistică. Noi, cei 5507 de preşcolari am pus alături de mărţişor şi suflet, şi-l dăruim în comunitatea în care ne-am născut, căreia îi aparţinem şi pe care o respectăm. (prof. Maria Enache – coordonator G.P.P. „Albă ca Zăpada” Dorohoi)



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Un gand bun de martisor 39Un gand bun de martisor 01Un gand bun de martisor 02Un gand bun de martisor 03Un gand bun de martisor 04Un gand bun de martisor 05Un gand bun de martisor 06Un gand bun de martisor 10Un gand bun de martisor 12Un gand bun de martisor 13Un gand bun de martisor 15Un gand bun de martisor 16Un gand bun de martisor 17Un gand bun de martisor 18Un gand bun de martisor 19Un gand bun de martisor 20Un gand bun de martisor 21Un gand bun de martisor 22Un gand bun de martisor 23Un gand bun de martisor 24Un gand bun de martisor 26Un gand bun de martisor 27Un gand bun de martisor 31Un gand bun de martisor 32Un gand bun de martisor 33Un gand bun de martisor 34Un gand bun de martisor 35Un gand bun de martisor 37Un gand bun de martisor 40Un gand bun de martisor 41Un gand bun de martisor 42Un gand bun de martisor 45Un gand bun de martisor 46Un gand bun de martisor 48Un gand bun de martisor 49Un gand bun de martisor 50Un gand bun de martisor 51Un gand bun de martisor 52Un gand bun de martisor 53Un gand bun de martisor 55Un gand bun de martisor 57Un gand bun de martisor 56Un gand bun de martisor 58Un gand bun de martisor 59Un gand bun de martisor 60Un gand bun de martisor 61Un gand bun de martisor 62Un gand bun de martisor 64Un gand bun de martisor 66Un gand bun de martisor 67Un gand bun de martisor 68Un gand bun de martisor 69Un gand bun de martisor 71Un gand bun de martisor 72Un gand bun de martisor 74Un gand bun de martisor 75Un gand bun de martisor 76Un gand bun de martisor 77Un gand bun de martisor 78Un gand bun de martisor 79
DorohoiNews.ro, 24-03-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Ai grijă de tine! Servicii stomatologice profesionale și de calitate!

Ai grijă de tine! Servicii stomatologice profesionale și de calitate!
Dr. Barbacariu Ana Maria medic specialist Ortodonție și Ortopedie Dento Facială. Cabinet stomatologic ...

Delta Con angajează personal. Vezi detalii!

Delta Con angajează personal. Vezi detalii!
Delta Con SRL Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați, în construcții, mecanici, ...

SC din Dorohoi execută lucrări de excavații. Vezi detalii!

SC din Dorohoi execută lucrări de excavații. Vezi detalii!
DOROKAT SUNWARD S.R.L Dorohoi, execută lucrări de excavații pentru branșament apă, canalizare, diverse ...

Echipă de maiștri, efectuăm diverse lucrări. Vezi detalii!

Echipă de maiștri, efectuăm diverse lucrări. Vezi detalii!
Echipă de maiștri, efectuăm următoarele lucrări: pavaje, garduri, case la cheie cu finisaje și ...

SC din Dorohoi angajează gestionar/gestionară

SC din Dorohoi angajează gestionar/gestionară
Societate Comercială din Dorohoi angajează gestionar/gestionară. Relații la telefon: 0740529482

Societate comercială din Dorohoi angajează economist

Societate comercială din Dorohoi angajează economist
Societate comercială din Dorohoi, cu obiect activitate cultură mare a cerealelor, angajează economist. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează gestionar
Societate comercială din Dorohoi, cu obiect activitate cultură mare a cerealelor, angajează gestionar. ...

SC din Dorohoi angajează ambalatori și mecanic utilaje

SC din Dorohoi angajează ambalatori și mecanic utilaje
Societatea Comercială Florisol Product SRL angajează ambalatori pământ de flori, mașină automată, ...

Casă + grădină de vânzare în sat Carasa, comuna Corlăteni, Botoșani

Casă + grădină de vânzare în sat Carasa, comuna Corlăteni, Botoșani
Vând casă cu grădina de 7200 mp (72 ari) în sat Carasa, comuna Corlăteni, județul Botoșani. ...

Vând vițel

Vând vițel
Se vinde vițel de 6 săptămâni, rasă bălțată românească. Tel 0742777759.Pret 1000.

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro