Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Motto: „Copiii sunt mesaje vii, pe care le trimitem unor timpuri pe care nu le vom mai apuca” (Neil Posman)

La Grădinița Balinți, din comuna Havârna, în această luna s-a desfășurat programul „Grădinița de vară” pentru un grup de copii, care au avut nevoie de pregătire suplimentară și de mai multă interacțiune după această perioadă foarte grea, pe care-am parcurs-o împreună.

Conform planificării, atât în perioada școlii online, cât și în perioada prezenței fizice a copiilor la grupă, am făcut tot ce s-a putut ca acești micuți să aibă formate abilități, deprinderi și să dețină cunoștințele necesare, trecerii la o altă etapă a vieții, dar simțeam că nu-i suficient, simțeam că ar trebui mai mult.

Timpul este mereu dușmanul nostru și oricât ne-am strădui să facem totul așa cum ne planificăm, intervine ceva care ne dă peste cap totul și nu mai ptem duce la bun sfârșit ceea ce ne-am propus. Așa s-a întâmplat și cu pandemia, care-a venit ca un tăvălug peste noi și ne-a schimbat total parcursul școlar, normal.

De aici s-a născut ideea grădiniței de vară, pe fondul nemulțumirii sufletești și sub imboldul că se poate mai mult, astfel am demarat acest proiect, care a avut ca beneficiari copiii din mediul rural, care provin din medii dezavantajate și cu risc de abandon școlar și părăsirea timpurie a școlii și a celor care vor merge în clasa pregătitoare și care ar avea nevoie de o pregătire suplimentară.

Acest proiect a avut ca scop: implicarea copiilor din mediul rural în activități suplimentare, chiar de tip outdoor, cu rol educativ, mi-am propus să ating obiective specifice ca: implicarea copiilor în activități de joc interactive, integrate, care să ducă la dezvoltarea plenară a lor și consolidarea cunoștințelor, deprinderilor și abilităților preșcolarilor, pe toate domeniile de activitate, prin intermediul jocurilor și activităților desfășurate.

Responsabilitatea unui profesor de a-și modela proprii elevi, copii, derivă din influența exercitată de el asupra copiilor, iar parcursul copiilor este de cele mai multe ori modelat în funcție de implicarea cadrului didactic în viața lor. Această influență se naște din prima zi de grădiniță, când educatoarea privește cu speranță în ochii umezi ai copiilor și se manifestă pe tot parcursul existenței copiilor la grupă. Iar un profesor bun, nu este cel care doar transmite informații, abundă cu cunoștințe copilul, ci este cel care oferă copilului posibilitatea de a face, de a avea curajul să facă, de-a avea puterea de a se exprima fără a fi blamat, care oferă copilui ocazia să argumenteze, să motiveze, să aibă curaj și încredere, să-l tolereze pe cel de lângă el, să-l accepte, să-i cedeze locul celui de lângă el, dacă situația o cere, aceste lucruri le-am făcut cu copiii mei pe toată perioada Grădiniței de vară.

Am pus copiii în situații inedite, aveam speranța că fiecare zi va fi mai bună, plasam o idee să văd care sunt ideile conexe pe care ei le găsesc, am pus în practică jocuri care-i determinau să acționeze, să exprime idei, sentimente, trăiri, să motiveze răspunsuri date și să găsească soluții și eventual finalizări diverse pe acelși subiect. „Încântare” e prea puțin spus, plecau acasă radiind de plăcere, pentru că „ceea ce fac acum e mai frumos decât ceea ce făceau în timpul anului școlar” după afirmațiile unei mămici, iar la plecarea acasă se lăsa cu plâns, întrucât își doreau să mai stea la grădiniță.

Am parcurs împreună două săptămâni deosebite, cu jocuri, povești ,experimente, explorarea mediului, care și-au pus amprenta cu siguranță asupra copiilor. Am reușit să consolidăm cunoștințe și abilități care nu ne erau foarte bine formate sau foarte clare, am dobândit multă încredere în forțele proprii și pentru c-a fost altfel, ne-am comportat altfel, mai lejer, mai lipsiți de șabloane, mai mult în natură și cu mai multă speranță. Asta a fost Grădinița de vară 2020-2021, o punte de legătură între grădiniță și școală, un liant între oamenii mari și copii.

Am avut alături oameni minunați, care s-au implicat alături de noi la buna desfășurare a activităților: dna Director prof. Micliuc Simona Nicoleta, dna Primar Prof. Baltă Rodica, care au făcut posibilă desfășurarea activității în condiții de maximă siguranță, având sprijinul asistenței sociale și comunitare din Comuna Havârna, ținând cont de natura socială a proiectului.

Deci „dacă vrei poți” este mottoul de la care am pornit, dar trebuie doar să vezi cum zâmbetul copiilor înflorește în preajma ta și pui în practică totul cu mare drag și cu mult suflet. Profesorul în general este un făuritor de personalități, de caractere, sculptează-n sufletele copiilor ca să obțină opere de artă pentru societatea în care vor trăi, iar cum societatea este într-o schimbare zilnică și acești micuți trebuie să facă față provocărilor și schimbărilor, fără a fi șocați, traumatizați sau să stea mereu sub umbrela nesiguranței și a neîncrederii, că nu vor putea face față provocărilor zilnice sau că eu nu pot fi ca ceilalți.

Consider atinse obiectivele propuse, mulțumesc părinților implicați și interesați de binele copiilor lor, partenerilor mei din proiect, comunității locale și urez tuturor copiilor o vacanță cât mai frumoasă, multe bucurii și să ne vedem cu bine în toamnă, când vom da startul unei noi provocări! Și să nu uităm că scopul nostru al profesorilor este „de a transforma oglinzile în ferstre”(Sydney.J HArris), prin care să vedem lumea, nu doar pe noi!

Prof. Liliana Pricopi, educatoare la Grădinița Balinți, com Havârna, Jud. Botoșani, coordonator de proiect.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 21-07-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Dealu Morii

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Magistra

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesor PINTEALA ...

SC din Dorohoi angajează vânzător pentru magazin alimentar

SC din Dorohoi angajează vânzător pentru magazin alimentar
Societate Comercială din Dorohoi angajează vânzător pentru magazin alimentar. Relații suplimentare ...

Birou Notarial din Dorohoi angajează secretară / operator PC

Birou Notarial din Dorohoi angajează secretară / operator PC
Birou Individual Notarial Alexandru Amarie din Dorohoi, Strada A.I. Cuza nr.10, face angajări pentru ...

SC din Dorohoi angajează contabil și inginer în construcții

SC din Dorohoi angajează contabil și inginer în construcții
Societate Comerciala din Dorohoi angajeaza contabil pentru contabilitate primara si inginer in constructii. ...

Mobilier Delagrave deschide punct de lucru în Dorohoi și angajează personal. Vezi detalii!

Mobilier Delagrave deschide punct de lucru în Dorohoi și angajează personal. Vezi detalii!
Mobilier Delagrave Romania propune soluții complete de mobilier și echipamente școlare pentru creșe, ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală de jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală de jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală de jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Direcției de Asistență Socială Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Direcției de Asistență Socială Dorohoi
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de colega Maria Cutic la durerea ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Vând apartament cu 1 cameră, Bulevardul Victoriei. Relatii la telefon 0740181835

Vând apartament 3 camere, Olinescu, str 1 Decembrie

Vând apartament 3 camere, Olinescu, str 1 Decembrie
Apartamentul de 3 camere este vis-a-vis de Conted, semidecomandat, et 2/4, scara 2 din 3, an construcție ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament,2 camere,Plevna-vizavi de brutaria Iosiv Apartamentul are imbunatatiri,49mp,nedecomandat. ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro