Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ghica (3)

La festivitatea de miercuri, 25 mai 2022, în amfiteatrul exterior al Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi au fost emoții mari, lacrimi de amărăciune pentru că viața de liceu se încheie dar și de bucurie pentru că fiecare începe aventura vieții de adult. Alături de elevi, s-au aflat părinți și alte rude și, bineînțeles, profesori, diriginți pe al căror chip se citea emoția și mândria unui lucru bine făcut. Într-o clipă, amintirile au invadat gândurile fiecăruia și au făcut un ocol în câteva secunde lăsând în urmă zâmbete nostalgice. Cu robe, eșarfe și toci, care ascundeau eleganța adolescentină, elevii au ascultat cu emoție imnul României.

Festivitatea a fost continuată de scurte alocuțiuni susținute de directorul Colegiului, profesor Georgel Șlincu, de domnul deputat Dan Șlincu și de domnul viceprimar Cristian Dogaru.

Cuvântul de început l-a avut domnul director Șlincu Georgel  a cărui discurs emoționant le-a amintit elevilor ca au intrat în școală acum 4 ani adolescenți și pleacă aproape adulți. Domnul director a afirmat că menirea școlii a fost de a-i educa, de a le dezvolta competențe, abilități și aptitudini care vor contribui  atât la dezvoltarea lor profesională cât și personală. „Luați cu voi amintiri, prietenii (unele pentru o viață) și o mulțime vise. Tinerețea vă face să vă doriți reușita și succesul cât mai curând, dar nu uitați că și răbdarea este o calitate ce vă poate conduce spre succes și că și eșecul face parte  din viață, dar ține de să-l faceți pasager”, a continuat  Domnia sa. De asemenea, le-a mulțumit elevilor pentru elanul tineresc și entuziasmul care au avut impact pozitiv asupra profesorilor, făcându-i să uite trecerea ireversibilă a anilor, și le-a urat succes la examenul de Bacalaureat, succes la admiterea în facultăți și nu în ultimul rând, succes în viață.

Intervenția domnului deputat Dan Șlincu a fost la fel de emoționantă, un amestec de amintiri, Domnia Sa fiind absolvent al colegiului, completat de statutul de părinte a unui proaspăt absolvent. Le-a urat tuturor să-și urmeze visurile, să fie încrezători în forțele proprii și orice piedică ar întâmpina să o transforme în provocare.

Seria de alocuțiuni a fost încheiată de domnul viceprimar Cristian Dogaru care s-a bucurat de invitația primită și a fost sincer impresionat de frumusețea elevilor, de performanțele lor fiind convins că toți vor trece examenul maturități, vor reuși în viață și vor depăși toate obstacolele.

Festivitatea a continuat cu o strigare pentru ultima oară a catalogului fiecărei clase. Profesorii diriginți care au avut această grea misiune au fost: Prof. Pavel Daniela (a XII-a A), prof. Adăscăliței Daniela (a XII-a B), prof. Roman Gheorghe (a XII-a C), prof. Gherasim Daniela (a XII-a D), prof. Jîșcanu Claudia (a XII-a E), prof. Lipșa Crina (a XII-a F) și prof. Axiniei Iolanda (a XII-a G).

Festivitatea s-a încheiat, pe ritmurile melodiei „Ani de liceu”, cu fotografii de grup, îmbrățișări, flori, mulțumiri, lacrimi și zâmbete. (prof. Daniela Pavel)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Ghica (3)Ghica (1)Ghica (2)Ghica (4)Ghica (5)Ghica (6)Ghica (7)Ghica (8)Ghica (9)
DorohoiNews.ro, 26-05-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

Dealu Morii



PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi
Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi, strada Duzilor, decomandat, an construcție: 1977-1990, ...

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei
Vând apartament cu 3 camere, 2 băi, 2 balcoane, situat pe strada Poștei, vizavi de poliție. ...

LIUDAKAST Dorohoi personal pentru spălătorie și vulcanizare

LIUDAKAST Dorohoi personal pentru spălătorie și vulcanizare
S.C.LIUDAKAST SRL Dorohoi angajează personal pentru SPALATORIE și VULCANIZARE. Relaţii la telefon: ...

DELTA CON Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați. Vezi detalii!

DELTA CON Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați. Vezi detalii!
S.C. DELTA CON SRL angajează muncitori necalificați la spargerea și tăierea materialelor de construcții ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Fabrică de produse lactate angajează muncitori

Fabrică de produse lactate angajează muncitori
Fabrică de produse lactate din comuna Șendriceni, sat Pascari, angajează muncitori. Se oferă salariu ...

Angajăm asistent farmacie în Dorohoi

Angajăm asistent farmacie în Dorohoi
Angajăm asistent farmacie în Dorohoi. Relații la telefon 0741038553

Angajez frizer

Angajez frizer
Angajez frizer! Detalii la telefon 0740568845

SC din Dorohoi angajează muncitori. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează muncitori. Vezi detalii!
SC Ciuris Zapateria SRL cu sediul în Dorohoi, strada Sf. Ioan Românul, angajează muncitori ...

Angajăm tâmplar / montator mobilier pal melaminat

Angajăm tâmplar / montator mobilier pal melaminat
Grupul de Firme LEADER (www.fosa.ro) angajam tamplar/montator (doar in fabrica din Pascari - Dorohoi) ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro