Școala Gimnazială „Mihai Kogălniceanu” și Liceul „Regina Maria” au fost cele două instituții de învățământ din Dorohoi participante la gala Elevi de 10, organizată de Inspectoratul Școlar Județean, Botoșani, miercuri, 16 noiembrie 2022, la ora 11:00.
Festivitatea de premiere a elevilor care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și examenul de bacalaureat i-a reunit pe toți cei care au contribuit la performanțele celor 12 medii de 10 din acest an: elevi, părinți, directorii unităților de învățământ.
Cele două eleve de 10 din Dorohoi, Andreea Anghel, de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” și Anamaria- Adelina Gîrțu, de la Liceul „Regina Maria”, alături de părinți și reprezentanții instituțiilor de învățământ pe care le-au absolvit, au primit premii în bani de la Ministerul Educației, diplome și câte un trofeu, de la Inspectoratul Școlar Județean, în semn de apreciere și recunoaștere a muncii și pasiunii pentru cunoaștere.
Cele două școli dorohoiene au primit câte o plachetă, în semn de recunoaștere și apreciere a calității educației și a rezultatelor de excepție la examenele naționale din 2022.



















