Toți elevii cu medii sub 7 vor avea parte de pregătiri suplimentare la Limba și literatura română și la Matematică, a anunțat ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, ca măsură după rezultatele dezastruoase de la testele PISA.
Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, vine cu mai multe explicaţii despre rezultatele testelor PISA, el afirmând că rezultatele României sunt slabe şi trebuie să spunem acest lucru fără ocolişuri, dar înainte de a lansa, de urgenţă, noi reforme, ar fi bine să privim la aceste reforme care, în ciuda eforturilor şi a unor lucruri bune care s-au făcut, nu ne-au condus încă la rezultatele dorite, scrie News.ro.
Ministrul arată că nu va milita acum pentru creşterea numărului de ore sau de săptămâni de şcoală, însă pentru o perioadă, "Şcoala altfel" şi "Şcoala verde" trebuie să se desfăşoare după acelaşi program ca şi celelalte săptămâni de şcoală, diferenţa constând în activităţile didactice cu caracter remedial şi aplicativ, cu probleme relevante din viaţa reală şi pentru profesiile viitorului. În plus, toţi elevii cu medii sub 7 sau calificative echivalente trebuie să participe la activităţi săptămânale remediale la matematică şi limba şi literatura română.
Ministrul interimar al Educaţiei a revenit cu o explicaţie privind rezultatele testelor PISA, într-o postare pe Facebook intitulată "DESPRE PISA 2025, CU DRAGOSTE DE EDUCAŢIE".
„Nu scriu aceste rânduri pentru a demonstra că unii au dreptate sau că alţii greşesc. Le scriu pentru că iubesc educaţia şi România şi pentru că sunt convins că putem face mai bine. S-au făcut multe reforme în educaţia din România. Putem privi împreună la aceste reforme care, în ciuda eforturilor şi a unor lucruri bune care s-au făcut, nu ne-au condus încă acolo unde ne-am dorit. Este departe de mine gândul că aş avea o soluţie miraculoasă. Dar am mare încredere că, împreună, putem reuşi", spune ministrul.
Mihai Dimian arată că "s-a discutat mult şi în ultimele zile despre schimbările necesare în educaţie şi este evident că avem nevoie de condiţii mai bune în şcoli şi de profesori sprijiniţi, dar avem nevoie şi de elevi motivaţi să înveţe, de profesori exigenţi, de părinţi care să urmărească dacă propriul copil citeşte şi îşi face temele, precum şi de comunităţi care să ofere modele şi să preţuiască educaţia".
„Diferenţa PISA dintre liceele rurale şi cele urbane nu poate fi atribuită pur şi simplu calităţii educaţiei primite”
„Schimbarea în bine se face în fiecare zi, prin contribuţia fiecăruia dintre noi, fie că ne aflăm la Minister, în sala de clasă, acasă sau în comunitate. Acest mesaj prezintă câteva concluzii personale privind rezultatele testelor PISA 2025. Voi reveni pe parcursul săptămânii cu alte mesaje despre ceea ce s-a făcut deja, în acest an, pentru îmbunătăţirea performanţelor elevilor, dar şi despre măsurile pe care le consider necesare pe termen scurt şi mediu", precizează Dimian.
Ministrul explică că evaluările PISA 2025 au fost realizate în România în prima jumătate a anului 2025, având ca grup ţintă elevii născuţi în anul 2009.
„În România au fost testaţi 7.725 de elevi, eşantionul fiind considerat reprezentativ pentru o populaţie de aproximativ 172.000 de elevi născuţi în 2009, înregistraţi în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) şi aflaţi în clasele a VII-a, a VIII-a şi a IX-a", adaugă ministrul.
El menţionează că 89% dintre elevii testaţi se aflau deja în clasa a IX-a, la liceu, reflectând astfel şi situaţia grupului ţintă.
„Această informaţie este esenţială atunci când interpretăm diferenţele foarte mari prezentate în rezultatele PISA 2025 între "RURAL" şi "URBAN". De exemplu, diferenţa de 109 puncte la Matematică nu trebuie interpretată ca o diferenţă între elevii care provin din mediul rural şi cei care provin din mediul urban şi nici ca o măsură a diferenţei dintre şcolile gimnaziale din rural şi cele din urban. În cazul majorităţii covârşitoare a elevilor testaţi, clasificarea rural/urban reflectă localizarea LICEULUI în care elevul învăţa în momentul administrării PISA. Iar aici intervine un efect important al modului în care este organizată tranziţia de la gimnaziu la liceu în România", spune Mihai Dimian.
Ministrul subliniază că, după Evaluarea Naţională şi repartizarea computerizată, cea mai mare parte dintre elevii cu rezultate mai bune ajung să studieze în licee din mediul urban, indiferent dacă provin dintr-o şcoală gimnazială rurală sau urbană şi, în sens invers, structura populaţiei şcolare rămase în liceele din mediul rural este deja influenţată de acest proces de selecţie şi repartizare.
„Prin urmare, diferenţa PISA dintre liceele rurale şi cele urbane nu poate fi atribuită pur şi simplu calităţii educaţiei primite în rural versus urban. Ea include şi efectul selecţiei produse anterior prin rezultatele la Evaluarea Naţională, opţiunile elevilor şi repartizarea acestora la liceu. Aceasta nu înseamnă că nu există diferenţe între şcolile generale din mediul rural şi cele din mediul urban şi nici că aceste diferenţe trebuie ignorate. Dimpotrivă, diminuarea lor trebuie să rămână una dintre ţintele importante ale măsurilor pentru îmbunătăţirea rezultatelor educaţiei. Reamintesc şi faptul că, la începutul acestui an, am crescut coeficienţii de finanţare pentru unităţile de învăţământ din mediul rural, tocmai pentru a reduce dezechilibrele de finanţare şi pentru a echilibra încadrarea în buget între şcolile din rural şi cele din urban. De asemenea, Planul Naţional de Reducere a Abandonului Şcolar (PNRAS) pentru învăţământul gimnazial şi cel pe care îl lansăm în aceste zile pentru învăţământul primar are în vedere tocmai şcolile cu risc de abandon ridicat", mai afirmă el.
Elevii cu rezultate slabe la PISA ”au fost promovaţi pe parcursul gimnaziului printr-o scădere a exigenţei”
Ministrul apreciază că este însă foarte important să clarificăm că "RURAL" şi "URBAN" nu înseamnă în cadrul rezultatelor PISA ceea ce înţelegem în mod obişnuit prin aceste cuvinte în analiza educaţiei din România şi ceea ce am văzut reflectat şi în spaţiul public în aceste zile.
Ministrul explică şi de ce există diferenţe atât de mari între rezultatele elevilor la evaluarea naţională şi cele de la testele PISA.
„La prima vedere, diferenţa este foarte mare. La Evaluarea Naţională, aproximativ 31% dintre elevii participanţi au obţinut în 2024 note sub 5 la Matematică. PISA 2025 ne arată însă că aproximativ 52% dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul 2 la Matematică. Privind diferenţa dintre cele 2 ponderi (31% versus 52%) am putea ajunge rapid la concluzia că Evaluarea Naţională şi programa şcolară măsoară şi dezvoltă competenţe foarte diferite de cele de care elevii au nevoie pentru a utiliza matematica în viaţa reală. Drept consecinţă, programa şcolară şi Evaluarea Naţională la matematică trebuie schimbate fundamental", spune ministrul.
El mai arată că, înainte de a trage o astfel de concluzie categorică este important să clarificăm faptul că ponderile respective (31%, respectiv 52%) sunt calculate în raport cu populaţii diferite, iar scalele de notare sunt diferite, nivelul 2 PISA, fiind mai apropiat de nota 6 de la Evaluarea Naţională.
„Astfel, la Evaluarea Naţională din 2024, 31% dintre elevii participanţi au obţinut note sub 5, respectiv 46% au obţinut note sub 6 la Matematică. Însă aceste ponderi sunt calculate din cei aproximativ 153.000 absolvenţi ai clasei a VIII-a prezenţi la probe. În clasa a VIII-a se aflau atunci 181.832 de elevi. Raportat la întreaga populaţie de elevi, nu doar la cei prezenţi la test, se poate concluziona că 42% dintre elevii clasei a VIII-a au performanţe sub nota 5, iar 54% au performanţe sub nota 6, la Matematică", explică Mihai Dimian.
Ministrul mai afirmă că rezultatul testului PISA aplicat în mare măsură acelei generaţii ne spune că 52% dintre elevi nu au obţinut la Matematică un scor peste nivelul 2, considerat pragul pentru aşa-numitul "analfabetism funcţional" la matematică.
„Nu afirm că nota 5 sau nota 6 la Evaluarea Naţională este echivalentă cu nivelul 2 PISA. Cele două evaluări au obiective şi metodologii diferite: Evaluarea Naţională încearcă să verifice competenţele elevilor în raport cu programa şcolară, în timp ce testul PISA urmăreşte în ce măsură elevii pot utiliza cunoştinţele şi competenţele dobândite în situaţii şi probleme relevante din viaţa reală şi pentru profesiile viitorului. Dar apropierea acestor rezultate ne arată că diferenţele dintre cele 2 evaluări nu sunt atât de mari, cum păreau la o primă analiză. Mai mult decât atât, apropierea acestor rezultate ne indică provocarea principală cu care ne confruntăm în România. Aproximativ 50% dintre elevii clasei a VIII-a nu au cunoştinţele şi competenţele pe care le-am stabilit ca standard minimal la finalizarea gimnaziului", arată el.
Potrivit ministrului, pentru a aplica în viaţa reală anumite cunoştinţe, mai întâi trebuie să le ştii şi trebuie să le înţelegi.
Dincolo de capacitatea efectivă a elevilor români de a aplica în viaţa reală sau în probleme legate de profesii viitoare, ei au fost promovaţi pe parcursul gimnaziului printr-o scădere a exigenţei şi nu prin acumularea cunoştinţelor şi a competenţelor necesare pentru media 5 la matematică.
„Nu voi milita acum pentru creşterea numărului de ore sau de săptămâni de şcoală, însă pentru o perioadă, "Şcoala altfel" şi "Şcoala verde" trebuie să se desfăşoare după acelaşi program ca şi celelalte săptămâni de şcoală, diferenţa constând în activităţile didactice cu caracter remedial şi aplicativ, cu probleme relevante din viaţa reală şi pentru profesiile viitorului. De asemenea, toţi elevii cu medii sub 7 sau calificative echivalente trebuie să participe la activităţi săptămânale remediale la matematică şi limba şi literatura română. Voi reveni cu detalii, în planul de măsuri", explică el.
„ÎN CONCLUZIE, am încercat să abordez câteva dintre temele pe care le consider importante, în limita timpului disponibil şi fără pretenţia de a fi cuprins toate problemele sau de a avea toate răspunsurile. Am văzut în aceste săptămâni mulţi oameni valoroşi implicaţi în căutarea unor soluţii pentru educaţie, venind cu perspective, experienţe şi propuneri diferite. Cred că trebuie să îi ascultăm şi să îi implicăm pe toţi cei care pot contribui cu bună-credinţă la această schimbare. În acelaşi timp cred că fiecare dintre cei care au fost implicaţi în multiplele reforme la care a fost supusă educaţia din România în ultimele decenii trebuie să privească cu obiectivitate şi luciditate la rezultate", spune ministrul.
Mihai Dimian mai declară că "rezultatele României sunt slabe şi trebuie să spunem acest lucru fără ocolişuri, însă înainte de a lansa, de urgenţă, noi reforme, ar fi bine să privim la aceste reforme care, în ciuda eforturilor şi a unor lucruri bune care s-au făcut, nu ne-au condus încă la rezultatele dorite".
„Avem multe de recuperat. Dar sunt soluţii şi putem să ne dezvoltăm semnificativ chiar şi în condiţiile actuale, dacă suntem dispuşi să privim lucid realitatea şi să construim cu răbdare şi consecvenţă", spune ministrul în finalul postării.




















