Invatamant

Fanteziile toamnei, activitate desfășurată la Școala Gimnazială „Ioan Murariu” Cristinești - FOTO

Observând vântul tomnatic și răcoros că îndeamnă frunzele la dans, ne-am simțit învăluiți ca în farmec și am pătruns cu pași gingași în tărâmul fanteziilor de toamnă. Tabloul viu colorant al naturii ne incântă ochii și ne îndeamnă să ne deschidem porțile sufletului pentru a sărbători acest...

Activitate de evaluare a proiectului tematic „De vorbă cu Zâna Toamna” la Grădinița cu P.P. nr. 6 Dorohoi - FOTO

Toamna este un anotimp de sărbătoare pentru fructe şi legume, iar natura se închină în faţa curcubeului de culori. Cine nu îndrăgeşte fructele, cine nu doreşte să se înfrupte din vitaminele binefăcătoare ale legumelor şi să adulmece mirosul minunat al florilor?! Când poate fi mai firească,...

Participare la activități transnaționale a elevilor și cadrelor didactice de la Școala Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi - FOTO

În cadrul Proiectului European Eramus Plus, „NO to Discrimination and Social Exclusion” care se derulează la Școala Profesională Specială „Ion Pillat’’ Dorohoi, a avut loc a doua reuniune transnațională a elevilor și cadrelor didactice, în Polonia, la Școala Primară Nr. 10 cu Clase Incluzive, din...

„Fantezii de toamnă” cu „Prichindeii” de la Brăești - FOTO

„Toamna a fost întotdeauna anotimpul meu preferat. Momentul în care totul se umple de ultima picătură de frumusețe, ca și cum natura ar fi economist din frumusețile ei pentru momentul final." (Lauren DeStefano) Culorile toamnei au poposit și au înfrumusețat și G.P.N. „Prichindeii” Brăești, iar...

Poți câștiga 15.000 de euro cu Let’s Get Green! – cea mai amplă campanie națională de educație ecologică

Școlile din România pot câștiga o transformare completă în valoare de 15.000 de euro în urma înscrierii în cea mai amplă campanie națională de educație ecologică. Proiectul, organizat de Let`s Do It, Romania! în parteneriat cu Kaufland Româniase numește “Let’s Get Green!” și invită elevii,...

„Festivalul toamnei” la Școala Gimnazială „Gheorghe Coman” Brăești - FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Gheorghe Coman” din Brăești au sărbătorit vineri, 27 octombrie 2017, anotimpul toamna printr-un festival dedicat acestei perioade a anului. Scopul activității a fost încurajarea la preşcolari și școlari a unor sentimente de dragoste faţă de...

A rămas doar o săptămână până la prima VACANŢĂ! Câte zile libere au elevii în anul şcolar 2017-2018

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de prima vacanţă în săptămâna 28 octombrie – 5 noiembrie 2017. Următoarele zile libere pentru elevi sunt la sfârşitul lunii noiembrie, respectiv pe 30 noiembrie şi 1 Decembrie, de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a...

ALIMENTUL pe care copiii din România îl vor primi la şcoală. Aproape toţi parlamentarii PSD au semnat

Copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi confesionale cu program normal de 4 ore, precum şi elevii din învăţământul primar de stat şi privat vor primi lunar 350 de grame de miere polifloră, potrivit unei propuneri legislative ce a fost semnată de trei sferturi dintre parlamentarii PSD. Potrivit...

Încă o probă obligatorie la BAC. Ce li se pregăteşte elevilor

Introducerea unei probe sportive obligatorii la BAC şi creşterea numărului de ore de sport în fiecare ciclu de învăţământ constituie temele unei consultări publice la nivel naţional organizate, luni, de secretarul Comisiei pentru Învăţământ a Camerei, deputatul PSD Mihaela Huncă. Huncă organizează...

Parteneriat de cunoaștere între Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Dumbrăvița și Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani - FOTO

La inițiativa doamnelor învățătoare ale clasei a II-a Step by Step, Florentina Dănilă și Chelaru Marinela, de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani, dorința de a prezenta județul Botoșani copiilor a început să prindă realitate, luni, 16 octombrie 2017, printr-un parteneriat cu Școala...

Școala Profesională Specială Ion Pillat Dorohoi face angajări. Află care sunt condițiile

ŞCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ „ION PILLAT” organizeazã, în temeiul H.G. nr. 286/2011 modificată prin H.G. nr. 1027/2014, la sediul său din Dorohoi, strada 1 Decembrie numărul 30 A, județul Botoșani, concurs pentru ocuparea următorului post contractual temporar vacant: 1 post instructor de educaţie...

Creativitate într-un buchet de „Flori de Colţ” - FOTO

Copiii văd lucrurile mult mai diferit decât noi, adulţii, nici nu ne imaginăm cât de creativi sunt, mânuind un material variat ca formă, culoare, mărime. Cu cât le oferim mai multe ocazii de acest gen, cu atât li se dezvoltă mai mult răbdarea, îndemânarea, spiritul de observaţie, fantezia şi gustul...

Grădinița „Albă ca Zăpada” Dorohoi, gazda unei delegații din Turcia, Bulgaria și Slovacia - FOTO

Grădinița cu Program Prelungit „Albă ca Zăpada”, structură a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Romanescu” Dorohoi, vineri, 13 octombrie, a avut deosebita onoare de a primi vizita delegației din Turcia, Bulgaria și Slovacia dar și reprezentați ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani: doamna inspector...

ERASMUS+ KA2 la Școala Gimnazială Nr. 3 Iezer - FOTO

Școala Gimnazială Nr. 3 Iezer din comuna Hilișeu-Horia a avut oaspeți de seamă vineri, 13 octombrie: membrii proiectului transnațional „Developing the capacity of Pre-school Education” care au reprezentat Turcia, Slovacia, Bulgaria și România. Ne-am bucurat de prezența reprezentanților IȘJ...

Proiecte educaționale derulate de Grădinița „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi și Asociația „Parentis” Dorohoi - FOTO

Partenerii din cadrul proiectului „Developing the Capacity of Pre-School Education”, nr. 2016-1-TR01-KA201-034856, Grădinița cu Program Prelungit „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi și Asociația ”Parentis” Dorohoi au primit marți, 10 octombrie 2017, vizita organizațiilor partenere din Turcia,...

Tot ce trebuie să ştii despre examenul de Bacalaureat din 2018

Faţă de anul şcolar trecut, Ministerul Educaţiei a stabilit şi câteva noutăţi pentru examenul de Bacalaureat 2018. Absolvenţii de liceu vor susţine probele orale ale examenului de Bacalaureat, în timpul semestrului al II-lea, în luna februarie, iar profesorii vor putea corecta de acasă, online,...

Ziua Educației la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Dorohoi - FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Dorohoi au sărbătorit Ziua Mondială a Educației prin activități nonformale specifice care și-au propus să-i familiarizeze pe elevi cu semnificația zilei de 5 octombrie, să evidenţieze rolul dascălilor în dezvoltarea noilor...

Grădiniţa „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi și Asociaţia Parentis din Dorohoi parteneri într-un proiect de parteneriat strategic

Inspectoratul Școlar Judeţean Botoșani derulează, timp de doi ani, proiectul „Developing the Capacity of Pre-School Education”, nr. 2016-1-TR01-KA201-034856, din cadrul Programului ERASMUS+, Acţiunea cheie 2 – proiecte de parteneriat strategic în domeniul școlar, în colaborare cu instituţii...

Ziua Educației sărbătorită la Școala Hilișeu-Horia - FOTO

Ziua de 5 octombrie a fost o zi specială pentru elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr.1 Hilișeu-Horia. Ziua Mondială a Educației a reușit să aducă în sufletele celor implicați, educatori și elevi, bucurie, satisfacție, recunoștință. Motivați de dragostea pentru școală, elevii și...

Ziua Educației sărbătorită de Centrul de zi pentru copii Ibănești - FOTO

Ziua Mondială a Educației a fost marcată, joi, 05 octombrie 2017, de beneficiarii Centrului de zi pentru copii din Ibănești, printr-o serie de activități incluse într-un proiect tematic deosebit. Coordonați de dna educator Lavric Camelia și prof. diriginte Corduneanu Carmen, elevii clasei a V-a au...