Invatamant

Clubul Copiilor Dorohoi: Debutul anului şcolar 2014-2015 sub aura toamnei şi a performanţei şcolare - FOTO

Cu o participare numeroasă – oficialităţi locale, părinţi, bunici, elevi –, la Clubul Copiilor din Dorohoi a debutat sâmbătă, 20 septembrie 2014, noul an şcolar, care, aşa cum a remarcat directorul instituţiei şcolare, prof. Irina-Maria Miron, „va purta amprenta performanţei şi a reconfirmării...

Ponta: Sunt total împotriva scoaterii Religiei din şcoli. Aceasta are un set de valori etice

Premierul, Victor Ponta, a declarat, vineri, că este total împotriva scoaterii studiului opţional al Religiei din şcoli, despre care afirmă că ajută la dezvoltarea valorilor etice ale copiilor şi că, pe de altă parte, reprezintă şi parte a identităţii naţionale. Întrebat, la Adevărul live, dacă e...

Proiect de stimulare a creativității tinerilor informaticieni

Concursul „O picătură de frumusețe din regiunea mea” organizat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani - Centrul de Tineret și Cercul de Informatică de la Palatul Copiilor Botoșani, coordonat de d-na. prof Daniela Nour în cadrul proiectului „Creativ IT” și derulat în perioada...

Studenții și absolvenții pot obține Certificatul European de Psihoterapeut

Asociația de Cercetare, Consiliere și Psihoterapie Integrativă, în colaborare cu Centrul Psiho Blue, organizează, în perioada 18-19 octombrie 2014, la Timișoara, un nou curs de formare profesională pentru obținerea avizului de liberă practică în psihoterapie integrativă și certificatul european de...

Un nou început și la școala generală „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți - FOTO

Și iată că a sunat clopoțelul și pentru elevii de la școala generală „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți. Curtea școlii, s-a umplut de elevi și părinți alături de cadrele didactice a școlii mai sus menționate. Emoții, zâmbete și câte o lacrimă în ochii boboceilor din clasele mici, dascăli cu adevărată...

Remus Pricopie anunţă modificări pentru elevii care dau Bac şi Evaluare Naţională în 2015

Gradul de încărcare al elevului ar trebui să fie mai mic în anul în care acesta are de susţinut examene importante, precum Bacalaureatul şi Evaluarea naţională, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie. Potrivit ministrului, elevul, care va avea de susţinut un...

Două conferințe naționale pentru educarea și promovarea copiilor supradotați

Centrul Gifted Education organizează, în acest weekend, două conferințe naționale dedicate dezvoltării mediului educațional al copiilor cu abilități înalte. Sâmbătă 27 septembrie, între orele 10.00-16.00, la Hotel Parliament din București, str izvor 106, va avea loc Conferința națională „Mediul de...

Clubul Rotary Botoșani a suplimentat numărul de Burse școlare oferite pentru anul 2014-2015

Ca urmare a implicarii „Fundatiei Tati" in programul bursier initiat de Rotary Club Botosani, numarul burselor oferite in anul scolar 2014-2015 a crescut de la 2 la 3, motiv pentru care Comisia de Acordare a Bursei Scolare Rotary Botosani a decis prelungirea termenului de depunere a dosarelor, pana...

A sunat clopoțelul unui nou început de an școlar la Scoala Gimnazială Mihail Kogălniceanu Dorohoi - FOTO

Este un an pus sub semnul aniversării, în contextul în care, la 1 noiembrie 2014, școala va împlini frumoasa vârstă de 25 de ani. Pentru a 25-a oară, porțile școlii s-au deschis larg, primind cu căldură elevi, părinți, cadre didactice, invitați și oficialități. Cei aproape 100 de bobocei ai...

Debut de an școlar la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi - FOTO

La Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi a început un nou an școlar! Elevii seminariști au pășit pragul școlii cu emoții dar și cu forțe proaspete după vacanță și cu dor și sete de noi învățături. Festivitatea de deschidere a anului școlar a debutat cu Slujba de Te-Deum, oficiată...

Început de an școlar la Școala Primară nr. 2 Saucenița – FOTO

A venit,.. a venit toamna... si ne-am acoperit sufletele cu zâmbetele copiilor, cu râsul lor de clopotel cristalin. Salile de clasa au prins viata alaturi de copiii si invitatii nostri dragi. Ca orice inceput, pentru a-i pune buna temelie, ne-am rugat la Dumnezeu pentru spor si ajutor alaturi de...

15 septembrie la Şcoala „Spiru Haret” Dorohoi - FOTO

E 15 septembrie, începutul noului an şcolar. Pentru elevii Şcolii „Spiru Haret” Dorohoi începerea şcolii este una din cele mai mari sărbători ale anului. Curtea şcolii a devenit tot mai aglomerată, mai primitoare, datorită îmbunătăţirilor aduse şcolii, dar, mai ales, datorită dascălilor care, cu...

IȘJ Botoșani: Vezi lista completă a directorilor de şcoli şi a inspectorilor şcolari din judeţ!

Inspectoratul Şcolar Judeţean a făcut publică lista finală cu directorii şi directorii adjuncţi de şcoli care își vor desfășura activitatea în unităţile de învăţământ din judeţul Botoşani în anul şcolar 2014-2015, respectiv 133 de directori şi 42 de directori adjuncţi. În ceea ce privește...

Debut de an școlar în comuna Ibănești – Împreună pentru copiii noștri! - FOTO

Anul școar 2014-2015 a început cu multă bucurie, dar și cu emoție pentru elevii școlilor din comuna Ibănești. Părinți, cadre didactice și membri ai administrației locale au fostcu toții alături de elevi în această zi în care clinchetul clopoțelului a vestit începutul unui nou an școlar....

Mihaela Huncă - „Un an bun tuturor, sănătate, putere de muncă și speranță!”

Inspectorul școlar general Mihaela Huncă, a transmis un mesaj elevilor, părinților și colegilor, cu ocazia deschiderii noului an școlar. Dragi colegi, dragi părinți, dragi elevi, Este evident că societatea contemporană este pragmatică, uneori cinică și dură, dar aceste atribute nu anulează, ci...

Festivitatea de deschidere a noului an şcolar la Liceul Tehnologic „Al. Vlahuță” Şendriceni - FOTO

Începutul anului şcolar este un eveniment încărcat de emoţii pentru toţi cei care păşesc în curtea şcolii. Festivitatea de deschidere a cursurilor anului şcolar 2014-2015 a avut loc azi, luni 15 septembrie 2014 ora 9:00, în spaţiul generos şi primitor din curtea liceului din Șendriceni....

Senatorul Doina Federovici: „Ceea ce se învață temeinic în școală este un bun câștigat pentru toată viața!”

Cu ocazia deschiderii anului școlar 2014 2015, senatorul Doina Federovici a transmis un mesaj profesorilor, părinților și elevilor. Distins corp profesoral, Dragi parinti si elevi, Intotdeauna scoala trebuie privita ca un loc care te formeaza ca om: pe langa invatatura ca atare, extrem de...

Noul an şcolar sub semnul subfinanţării şi al dezinteresului

Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa, organizaţia care reprezintă drepturile şi interesele comune ale elevilor din judeţul Constanţa, trage un semnal alarmă, acum, la începerea noului an şcolar, asupra lipsei de interes manifestată de factorii de decizie faţă de educaţia românească. Din păcate,...

Peste 3.000.000 de elevi şi preşcolari încep astăzi anul şcolar 2014-2015

Aproximativ 3.200.000 de elevi şi preşcolari vor începe luni anul şcolar 2014-2015, care va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare. Emoţiile sunt mari ca la fiecare început de an şcolar. Şcoala poate fi un mediu în care copiii să nu se simtă în largul lor. Fie că au...

Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi gazdă a celei de-a doua ediţii a concursului „The Dines Memorial Computer Science”

Colegiul Național „Grigore Ghica” a fost vineri, 12 septembrie 2014, gazda celei de-a doua ediții a concursului „The Dines Memorial Computer Science”. Acest proiect a fost inițiat în anul 2013 de către domnul profesor Ziv Dines din Israel „in memoriam familiei Solomon şi Cecilia Dives”, care au...