Invatamant
Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi organizează în prag de sărbători un spectacolul intitulat „Colind în ajun”. În cadrul acestui spectacol vor evolua miercuri, 18 decembrie 2013, începând cu ora 16:00, pe scena Sălii Teatrului din Dorohoi, toți elevii școlii. Aceștia vor prezenta...
Prima ediție a Galei Premiilor EduManager a avut loc pe 3 decembrie la Bucureşti. Evenimentul care a încercat să evidențieze eforturile şi profesionalismul celor care lucrează în domeniul educaţiei și obțin rezultate recunoscute a fost organizat cu ajutorul „Oameni şi Companii şi portalul...
„Deschide uşa, creştine!” a fost îndemnul elevilor de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, ieri, 16 decembrie 2013. Prin intermediul unui spectacol desfăşurat la Sala Teatrului le-a amintit celor prezenţi că sărbătoarea Crăciunului este aproape şi că un nou an se apropie cu paşi repezi....
Este sloganul sub care elevii Liceului „Regina Maria” au depăşit graniţele judeţului pentru a transmite bucuria venirii Crăciunului elevilor de la Şcoala Stroieşti, judeţul Suceava. Acţiunea are loc în cadrul parteneriatului educaţional iniţiat între cele două instituţii care are drept scop...
„Niciodată înainte, omul nu a avut o aşa mare capacitate de a controla mediul în care trăieşte, capacitatea de a pune capăt foametei, sărăciei sau dezastrelor. Avem puterea de a fi cea mai bună generaţie pe care a cunoscut-o vreodată omenirea”, spune un frumos citat ce surprinde esența...
In ziua de 19 decembrie 2013, în intervalul orar 8:00 – 14:00, Liceul „Regina Maria” Dorohoi, în parteneriat cu Primăria Dorohoi și Asociația RoRec, organizează acțiunea de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Se vor amenaja două puncte de colectare: Centru (Pietonal) și...
Lumea robotilor, asa cum o stim din literatura SF, devine realitate. Robotii au pătruns în toate domeniile de activitate si potentialul lor pare nelimitat. Această realitate îsi pune amprenta si în domeniul educatiei. Activitătile specifice acestui domeniu s-au dezvoltat foarte mult si datorită...
La marele Praznic al Crăciunului, cele mai frumoase tradiţii sunt legate de viaţa de familie. Toate îşi adună seva din mituri străvechi sau din cele creştine, din rodul rugăciunilor adresate Maicii Domnului şi Fiului ei, Iisus Hristos. Pretutindeni Crăciunul este considerat Sărbătoarea Iubirii, a...
Încă un Crăciun se apropie cu bucuria pe care doar o dată pe an o poți simți, acea bucurie specială a Craciunului. În fiecare an, spiritul sărbătorilor de iarnă trezeşte în sufletul oamenilor bucurie, bunătate, îi face mai atenţi cu cei din jur, se gândesc şi la cei sărmani, întind o mână de...
Ministerul Educaţiei a acordat diplome de excelenţă unui număr de patru inspectorate din ţară, Botoşani, Argeş, Iaşi şi Vaslui, pentru finanţările obţinute în ultimii doi ani, prin proiecte Comenius, POS DRU, Leonardo Da Vinci sau Comenius Regio. Inspectoratul Școlar Judeţean Botoşani a fost...
Cu două eleve calificate la etapa națională a Olimpiadei Lectura ca abilitate de viață, Liceul „Regina Maria” continuă seria rezultatelor remarcabile și în acest an școlar. Pentru elevii Liceului ”Regina Maria” performanța la Olimpiadele școlare a devenit o modalitate de a-și demonstra excelenta...
Pe data de 11 decembrie 2013, la Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, a avut loc activitatea de voluntariat „Dăruiește un zâmbet, fii și tu Moș Crăciun” din cadrul proiectului „Încălzește și tu un suflet”, organizată de o echipă de proiect formată din: membrii clasei a X-a B, Murariu Mihai...
Proiect iniţiat de profesor Felicia Petcu, colaboratorii: prof. Sofronie Iuliana, prof. Costân Iuliana, prof. Toma Aurelia şi desfăşurat de elevii Şcolii Gimnaziale nr.1 din Vîrfu Cîmpului cu ocazia zilei de 6 decembrie - ziua de Moş Nicolae, ce promovează educarea tinerei generaţii în spiritul...
Elevii claselor a IX-a şi a X-a de la C.N. „Grigore Ghica” Dorohoi au participat ieri 11 decembrie 2013, la o activitate de informare şi prevenire despre traficul de persoane. Activitatea s-a desfăşurat în localul II şi i-a avut ca invitaţi pe dl. comisar şef Silveanu Cristi de la Inspectoratul...
Cabinetul de avocatură Coltuc îi cheamă pe absolvenţii Universităţii private „Spiru Haret" ale căror diplome de licenţă nu sunt recunoscute să se alăture unui proces colectiv pe această speţă împotriva Ministerului Educaţiei, care ar putea fi cel mai amplu din ţară, susţin avocaţii. „Problema este...
De la începutul anului şcolar, jandarmii botoşăneni au fost prezenţi în instituţiile de învăţământ preuniversitar din localităţile Botoşani, Dorohoi, Darabani, Săveni, Văculeşti, Brăeşti şi Ipoteşti, unde au desfăşurat peste 70 de activităţi de informare a elevilor, în cadrul primei etape din...
Ministerul Educației va premia pe data de 18 decembrie 2013, trei eleve din Botoşani. Acestea vor fi recompensate pentru activitatea din ultimul an şcolar la olimpiade şi concursuri şcolare internaţionale. Este vorba de elevele Fanta Feraru, de la Colegiul Ghica Dorohoi, care a luat premiul II la...
Elevii Şcolii Gimnaziale „George Hazgan” din Vârfu Câmpului şi părinţii acestora au dat curs activităţilor propuse spre realizare de Consiliul Scolar al Elevilor prin participarea la acţiunea caritabilă desfăşurată cu ocazia zilei de 6 decembrie. Moş Nicolae - patronul copiilor şi simbolul...
În acorduri calde si zglobii, cu trena-i plină de culori, lăsând in urmă nostalgia unor moment de neuitat, Zâna Toamnă şi-a făcut graţios ieşirea din scenă, dar nu înainte de a fi sărbatorită în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Concurs Judeţean de Creaţie si Interpretare „Toamna in...
În perioada 6-8 decembrie, la Bacău, a avut loc Conferinţa „CNE - DE LA EXPERIENŢĂ LA PERFORMANŢĂ”, ce a avut ca scop alegerea noului Birou Executiv al Consiliului Regional al Elevilor, Regiunea NE. Această conferinţă a fost organizată de Consiliul Judeţean al Elevilor Bacău cu sprijinul ISJ Bacău....















