Invatamant
Notele obţinute la examenul de suplinire de anul acesta pun un semn de întrebare referitor la calitatea profesorilor, câţiva dintre aceştia fiind şi directori. Cazul cel mai mediatizat a fost cel al directorului de la Şcoala Dimăcheni, Petronela Zaharia, care a obţinut nota 4,35 la titularizare,...
Dacă profesorii au scăpat de emoţiile examenelor de titularizare şi suplinire, acum a venit rândul directorilor unităţilor de învăţământ. Aceştia se pregătesc pentru evaluarea activităţii derulate în timpul anului şcolar 2010-2011, care se va încheia pe data de 28 august 2011. Conform metodologiei,...
După afişarea rezultatelor obţinute la concursul de suplinire care a avut loc pe data de 4 august 2011, 39 dintre candidaţi au depus contestaţii. Chiar dacă reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că şansele sunt destul de mici ca aceştia să predea din toamnă, suplinitorii aşteaptă...
Încă de la inundaţiile de anul trecut, UNICEF a dorit să sprijine copiii afectaţi, prin distribuirea diferitelor produse, prin acordarea de asistenţă psiho-socială, dar şi reabilitând şcoli, oferind rechizite şcolare copiilor din zonele afectate de inundaţii. Acţiunile acestora s-au concentrat în...
Elevii claselor terminale de liceu şi cei din învăţământul profesional (anul de completare), care nu au promovat anul şcolar, vor susţine examenul de corigenţe în intervalul 10-11 august 2011. Graficul pentru susţinerea corigenţelor este unul diferit, cei din clasa a VIII-a urmând să dea examenul...
Ultimul examen susţinut de cadrele didactice în această vară s-a terminat cu o promovabilitate de 50,3%. Rezultatele au fost afişate ieri, 8 august 2011 la Colegiul Naţional „A.T.Laurian” din Botoşani,dar şi AICI. Notele cele mai mari au fost obţinute la educatoare, profesori pentru învăţământ...
Chiar și cu fonduri limitate, există școli care își doresc să asigure elevilor condiții cât mai bune și activități cât mai diversificate de petrecere a timpului liber. Școala nr.7 „Al. I. Cuza” din Dorohoi a inițiat de curând proiectul „Grădina de vară”, care a fost deja aprobat de Consiliul Local,...
Unităţile de învăţământ vor fi verificate din 15 august. Inspectorii sanitari vor desfăşura controale, pentru a vedea dacă şcolile sunt pregătite să-şi primească elevii din septembrie. Şi inspectorii şcolari vor fi implicaţi în aceste verificări. „Se fac controale care includ verificarea...
Un aspect general valabil al şcolilor din România îl constituie raţionalizarea consumului de utilităţi pentru a reduce amploarea cheltuielilor pe care Primăriile sunt nevoite să le onoreze. Directorul Şcolii nr. 5 „Spiru Haret” din Dorohoi face un apel la autorităţile locale privind consumurile...
Școala de vară „Ne distrăm și învățăm” din cadrul Școlii nr.7 „Al. I. Cuza” din Dorohoi a fost organizată și anul trecut, în aceeași perioadă, sub îndrumarea profesorilor care au dorit să își petreacă vacanța alături de elevi. Alături de profesori, cei aproximativ 45 de elevi au învățat dansuri,...
Suplinitorii necalificaţi care au susţinut joi, 4 august 2011 examenul de suplinire, au aflat deja rezultatele. Examenul a constat într-o probă orală şi una scrisă, cu o durată de trei ore. Deşi unii dintre candidaţi au apreciat subiectele ca fiind accesibile, jumătate dintre aceştia nu au obţinut...
După ce anul trecut a fost afectată de inundaţii, Şcoala nr. 1 din Dorohoi se numără acum printre cele mai moderne şcoli din municipiu. Acest lucru se datorează lucrărilor de refacere care au fost realizate anul trecut, cu sprijinul Organizaţiei „Salvaţi Copiii" şi ING Asigurări de Viaţă. În...
Concursul de suplinire în învăţământ de anul acesta s-a desfăşurat fără incidente, reuşind asemenea celui titularizare, să fie un examen corect şi serios. Acesta a avut loc ieri, 4 august 2011 la Colegiul Naţional „A.T.Laurian” din Botoşani. Nu au existat candidaţi eliminaţi şi nici tentative de...
Colegiul Naţional „A.T.Laurian” din Botoşani găzduieşte astăzi, 4 august 2011, concursul de suplinire pentru învăţământul preuniversitar. La nivelul judeţului sunt vacante 528 de posturi pentru suplinitorii necalificaţi şi calificaţi, majoritatea în mediul rural. Disciplinele cu cele mai puţine...
Luna August este una din lunile cu încărcătură emoţională ridicată, cel puţin pentru unii elevi. Şi nu pentru faptul că se simt ameninţaţi de gândul că mai au doar o lună de vacanţă, ci din cauza faptului că luna August este luna corigenţelor. Majoritatea şcolilor şi liceelor din Dorohoi stabliesc...
Elevii care încep clasa a V-a în anul şcolar 2011-2012 vor sta în gimnaziu cinci ani, inclusiv în clasa a IX-a, la sfârşitul acestui ciclu vor susţine evaluarea naţională obligatorie care conţine cinci probe, respectiv şase pentru minorităţi şi admiterea în liceu organizată la nivelul şcolii,...
Cadrele didactice care doresc să ocupe posturile rămase vacante după examenul de titularizare îşi pot depune în perioada 1-2 august 2011 dosarele de înscriere la concursul de suplinire care va avea loc pe 4 august 2011. Examenul se va desfăşura în acelaşi centru de examen, Colegiul Naţional A.T....
Deși vacanța de vară este în plină desfășurare, elevii se gândesc deja la începerea școlii. Asta pentru că în ultima vreme s-a tot vehiculat că noul an școlar va începe pe 1 septembrie 2011, scurtând astfel vacanța acestora. De fapt, anul școlar 2011-2012 va începe luni, 12 septembrie 2011 și are...
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani pune la dispoziție oferta de vacanță celor care iubesc școala și doresc să aibă un program asemănător celui din timpul anului. Acesta este gratuit și se adresează atât preșcolarilor, cât și elevilor din clasele I-XII din Botoșani. Cei care doresc trebuie să...
Spațiile verzi din curtea unei școli sunt considerate adevărate oaze de relaxare pentru elevi dacă sunt amenajate corespunzător. Școala nr.8 “Mihail Kogălniceanu” are un astfel de spațiu, realizat încă din primăvara anului 2009 împreună cu elevii și cu ajutorul Ocolului Silvic din Dorohoi, în...















