Să împodobim bradul cu colinde de Crăciun! - FOTO

8 dec. 2017, Local
Să împodobim bradul cu colinde de Crăciun! - FOTO

Perioada sărbătorilor de iarnă este magică. În sufletul fiecărui creștin reverberează emoția Nașterii Mântuitorului. În acest sens, cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae, corul elevilor claselor V-VIII de la Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” – Broscăuți, reprezentată de doamna director Apostol Iuliana – Andreea și condus de dl. prof. Purușniuc Constantin, a interpretat în cadrul slujbei Sfintei Liturghii susținută la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Broscăuți un buchet de colinde străvechi.

Creștinii prezenți au fost impresionați de autenticitatea colindelor, de acuratețea interpretării și de sensibilitatea transmisă. Micii colindători au fost răsplătiți de gazda primitoare, în persoana pr. paroh Crețu Andrian, după datina străbună. 

Atmosfera creată a înălțat spiritual pe toți cei aflați în sfântul lăcaș.

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (3)