Un copil de 3 ani a fost rănit grav, joi, după ce a fost lovit de o mașină în curtea casei în care locuia, în localitatea Hlipiceni, județul Botoșani. Copilul a suferit multiple traumatisme și și-a pierdut starea de conștiență, iar medicii au solicitat intervenția elicopterului SMURD pentru a-l transporta la spital.
Un copil de trei ani a fost rănit grav, joi, după de a fost lovit de o maşină în curtea casei în care locuia, a anunţat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SJA) Botoşani, Carmen Răgoşcă, potrivit Agerpres.
Accidentul s-a produs în localitatea Hlipiceni, pentru intervenţie fiind direcţionat un echipaj de ambulanţă care se deplasa spre alt caz.
„La sosirea echipajului, copilul prezenta policontuzii, cu deteriorarea stării clinice, alterarea stării de conştienţă şi scăderea saturaţiei de oxigen. Echipajul SAJ a iniţiat imediat măsurile de stabilizare a pacientului, care a fost ulterior predat echipajului de terapie intensivă mobilă (TIM), direcţionat de asemenea către caz", a afirmat oficialul SJA.
Având în vedere gravitatea situaţiei, a fost solicitată intervenţia elicopterului SMURD, care a aterizat în localitate şi a preluat copilul de la echipajul TIM, în vederea transportului către o unitate medicală de specialitate.




















