Pompierii dorohoieni au fost solicitaţi luni, 23 aprilie 2018, în jurul orei 14:50, pentru a interveni în satul Dumbrăvița, comuna Ibănești.
Incendiul a fost observat de proprietari, care au sunat imediat la numărul de urgență 112, anunțând autoritățile. La locul indicat s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi.
La sosirea gărzii de intervenție, incendiul se manifesta la un depozit de furaje, fiind distruse zece tone de plante furajere și o tonă de coceni de porumb. Din cauza vântului, incendiul s-a extins și la o seră dintr-o gospodărie învecinată, fiind afectați zece matri liniari de celofan și aproximativ 500 de fire de plante. Pompierii sosiți la locul indicat au localizat incendiul și au intervenit imediat pentru stingerea acestuia, focarul fiind stins în limitele găsite de aceștia.
Pompierii militari au reușit să prevină propagarea focarului la mai multe sere și două case de locuit aflate în imediata apropiere. Cauza producerii incendiului este în curs de stabilire. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro



















