Membrii Ansamblului de datini și obiceiuri „MUGURELUL-MĂRGINEANCA” au participat în perioada 16 - 18 decembrie 2022 la Festivalul Național de Colinde, Tradiții și Obiceiuri de Iarnă, „Clinchet de Argint pe Aripi de Colind”, ediția I, Călărași, organizat de Palatul Copiilor Călărași și Centrul Cultural Județean Călărași.
Cu acest prilej, spectatorii prezenți în număr mare la festival, s-au bucurat din plin de frumusețea, diversitatea și bogăția folclorului din județul Botoșani, adus în scenă cu mare pasiune de membrii ansamblului botoșănean.
Programul ansamblului a fost format din piese de orchestră, grup vocal, soliști vocali și instrumentiști, suite de dansuri populare, dar nu au lipsit nici datinile și obiceiurile din județul Botoșani, cu bogăția și varietatea costumelor populare specifice: jocul căiuților, jocul caprei, jocul ursului, jocul de măști, sorcova și plugușorul.
În drumul spre Călărași, ansamblul, însoțit de domnul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, prof. Bogdan-Gheorghe Suruciuc, a prezentat un program de colinde, datini și obiceiuri de iarnă, la Ministerul Educației, în fața doamnei ministru Ligia Deca și a funcționarilor din minister, care au aplaudat cu entuziasm prestația artiștilor noștri.
Reamintim faptul că Ansamblul „Mugurelul-Mărgineanca” a fost format acum 15 ani, printr-un parteneriat de mare succes între Orchestra „Mugurelul” a Clubului Copiilor Dorohoi, sub conducerea muzicală a prof. Marcel Dupu și Ansamblul „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani, coordonat de maestrul coregraf, Valentin Rău.



















