Nu lăsați aragazul nesupravegheat atunci când gătiți. În seara zilei de sâmbătă, 25 mai 2025, o oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc de pe strada Patriarh Teoctist Arăpașu din municipiul Botoșani.
Cu toate că în garsoniera, situată parter, era proprietarul, acesta nu a simțit miros de fum. Alarma a fost dată de soția acestuia, care și-a găsit casa plină de fum când s-a întors la domiciliu.
Două echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Pompierii au aerisit spațiul și s-au asigurat că pericolul a fost înlăturat.



















