Autoturism parcat într-o gospodărie din Botoșani cuprins de flăcări

31 mai 2025, Local
Autoturism parcat într-o gospodărie din Botoșani cuprins de flăcări

Un autoturism, parcat într-o gospodărie de pe strada Cernavodă, din municipiul Botoșani, a luat foc, în această dimineață. 

La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere. 

Aceștia au constatat faptul că ardea partea din față a mașinii și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.

Din fericire nu au fost persoane rănite.

Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit. 

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

- verificaţi instalaţia electrică;
- asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
- verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
- nu faceți improvizații la instalația electrică;
- verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Sursa: DorohoiNews.ro