Accident pe o stradă din Botoșani. Două persoane au ajuns la spital

17 oct. 2025, Local
Accident pe o stradă din Botoșani. Două persoane au ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc, joi seară, 16 octombrie 2025, pe strada Pacea din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și două echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate.

Două persoane, o femeie de 26 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 6 ani, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (4)