Incendiu într-o gospodărie din comuna Gorbănești: Trei anexe distruse de flăcări

7 nov. 2025, Local
Incendiu într-o gospodărie din comuna Gorbănești: Trei anexe distruse de flăcări

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Silișcani. Trei anexe au fost cuprinse de flăcări, iar alarma a fost dată de vecini.

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gorbănești.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau în totalitate o bucătărie de vară, o magazie și un adăpost de animale. Pompierii au acționat rapid, reușind să împiedice extinderea flăcărilor la casă. Suprafața afectată de incendiu a fost estimată la aproximativ 50 de metri pătrați.

Cauza probabilă a incendiului a fost jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

Galerie foto (2)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!