Important! Spitalul Municipal Dorohoi va fi redenumit, dar își va păstra funcția inițială

30 dec. 2025, Local
Important! Spitalul Municipal Dorohoi va fi redenumit, dar își va păstra funcția inițială

Informăm opinia publică că, începând cu data de 01.01.2026, Spitalul Municipal Dorohoi va purta o nouă denumire oficială: SPITALUL MUNICIPAL ACADEMICIAN LEON DĂNĂILĂ DOROHOI

Decizia de schimbare a denumirii a fost adoptată în conformitate cu prevederile legale și reprezintă un gest de recunoaștere a contribuției remarcabile a academicianului Leon Dănăilă, medic neurochirurg de prestigiu internațional și membru al Academiei Române, una dintre cele mai importante personalități ale medicinei românești, originar din județul Botoșani.

Noua denumire va fi utilizată, începând cu data de 01.01.2026, în toate documentele oficiale, acte administrative, corespondență instituțională și materialele de informare publică ale unității spitalicești.
Precizăm că activitatea medicală a spitalului se va desfășura în continuare fără întreruperi, schimbarea vizând exclusiv denumirea oficială a instituției.

Prezenta informare este adresată atât cetățenilor municipiului Dorohoi, cât și instituțiilor publice și partenerilor instituționali.

Cu stimă,

MANAGER
Dr. Andrieș Valerian

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!