Panică într-un bloc de pe strada Aleea Criva din municipiul Dorohoi, județul Botoșani. Marți, 30 decembrie 2025, locatarii unei scări de bloc au sunat la 112 și au cerut ajutorul pompierilor după ce au simțit un miros înțepător, similar cu cel de gaz metan.
La fața locului au ajuns de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi cu o autospecială de cu apă și spumă și au fost asigurate normele PSI. Totodată, la fața locului a ajuns un echipaj DelGaz Grid și un echipaj de poliție.
Conform datelor de la fața locului, o persoană din bloc avea în apartamentul în care locuia mai multe recipiente în care se aflau substanțe combustibile care au emanat respectivul miros. În urma solicitărilor venite din parea autorităților, acesta a procedat la aruncarea recipientelor respective pentru a preîntâmpina o situație nedorită.
De asemenea, a intervenit și un echipaj Delgaz Grid care a verificat întrgul sistem de distribuție a gazului metan. În urma verificărilor nu au fost depistate scurgeri de gaz metan.



















