Dorohoi : Cadre didactice la cheremul inspectorilor scolari

9 sept. 2011, Local
Dorohoi : Cadre didactice la cheremul inspectorilor scolari

Reforma din sistemul de învăţământ, făcută după ureche, în stil lăutăresc, lasă cadrele didactice la cheremul inspectorilor şcolari.

Simpatiile politice sau lipsa acestora, pilele şi micile atenţii, atârnă mult mai greu în învăţământul românesc decât un curriculum vitae fără de cusur. A simtit-o pe pielea ei o educatoare din Dorohoi care s-a trezit fără loc de muncă în prag de începere a noului an şcolar, scrie enational.ro. Deşi are un masterat în consiliere psihologică şi educaţională şi a promovat examenul pentru post cu 7,25, Elvira Ailenei nu a fost titularizată, fiind practic pusă pe liber. 

Decizia a fost luată pe picior de directorul grădiniţei, Constantin M., un preot cu veleităţi de manager, care obişnuieşte să împartă funcţiile după alte crierii decât cele profesionale. Pentru că înalta faţă bisericească are un cuvânt politic greu de spus în Botoşani, deciza a fost acceptată fără drept de apel de inspectorul şcolar general Ada Macovei. Mai mult aceasta a recunoscut că acesta, la adăpostul legii, poate să decidă soarta oricărui angajat. Şi ca umilinţa să fie completă, drept premiu de consolare, Elvirei Ailenei i pus în vedere că ar putea să opteze pentru un post vacant într-o unitate aflată la 40 de kilometri de Dorohoi. (DorohoiNews.ro)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!