În perioada 29 septembrie – 2 octombrie 2026, în județul Suceava se va desfășura exercițiul internațional de protecție civilă „CROSSFLOOD Full-Scale Exercise”. Această activitate face parte din procesul de implementare al proiectului european „Cross Border Flood Response Exercise in a Post-Conflict Environment – CROSSFLOOD”, coordonat de Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și finanțat de Comisia Europeană.
Pentru implementarea acestui proiect, DSU colaborează, în cadrul consorțiului, cu următorii parteneri internaționali: Resilience Solutions Resch (Austria), Universitatea de Stat pentru Siguranța Vieții din Liov (Ucraina), Universitatea Bundeswehr din München (Germania), NCT Consultants (Olanda), Asociația Pompierilor din Austria Superioară (Austria), Ministerul de Interne din Cehia, Consiliul de Salvare din Estonia și Ministerul de Interne din Franța.
Precizăm faptul că această activitate este strict un exercițiu, iar în zilele următoare, veți observa o prezență semnificativă a forțelor de intervenție, a autospecialelor și a echipamentelor de urgență în județ.
Ce testăm în cadrul acestui exercițiu?
* Scenariul principal simulează inundații severe în bazinele râurilor Prut și Siret, amplificate de incidente cu substanțe periculoase (CBRN) și prezența unor elemente de muniție neexplodată (UXO).
* Operațiunile vor include misiuni de salvare din apă cu bărci, utilizarea pompelor de mare capacitate, proceduri de decontaminare și misiuni de deminare.
Cine participă?
* La exercițiu vor lua parte aproximativ 400 de participanți.
* Sunt implicate echipe și module de intervenție din România, Republica Austria, Statele Baltice, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Franceză și Ucraina, alături de experți din partea Echipei de Protecție Civilă a Uniunii Europene (EUCPT) și ONU (UNDAC - Evaluarea și Coordonarea Dezastrelor a Națiunilor Unite).
Unde se vor desfășura acțiunile?
* Locațiile principale de exercițiu includ zone din orașele Siret și Suceava, precum și lacurile Rogojești, Bucecea, Lipoveni și râul Hâtnuța.
Vă rugăm să nu vă alarmați la vederea convoaielor internaționale de intervenție și să evitați distribuirea de informații neoficiale. Pregătirea și cooperarea internațională sunt esențiale pentru a putea răspunde eficient și rapid în fața oricărei situații reale de urgență.
Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin!




















