Săptămâna trecută a avut loc o întâlnire cu toţi factorii responsabili în proiectul „Reabilitarea şi modernizarea urbană a municipiului Dorohoi” a Planului Integrat de Dezvoltare (PID) care are cele două componente: componenta socială şi componenta de reabilitare drumuri.
Întâlnire cu toţi factorii responsabili în proiectul „Reabilitarea şi modernizarea urbană a municipiului Dorohoi”
La această întâlnire la care au participat reprezentanţii Primăriei Dorohoi, cei ai Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS), consultanţa, proiectantul, executantul şi dirigintele de şantier, s-a analizat stadiul lucrărilor şi programul de lucru pentru următoarele luni în aşa fel încât termenul să fie respectat. „Mă bucur că proiectul şi lucrările din cadrul lui au demarat, mai ales că este vorba de bani europeni şi nu trebuie să avem sincope în rezolvarea problemelor. După cum am putut aprecia de la prima întâlnire, persoanele implicate în acest proiect sunt oameni responsabili, cu competenţe.”, a declarat pentru Dorohoi News, ing. Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
Totodată, componenta de reabilitare drumuri este în ultima fază de licitaţii, care se va încheia la sfârşitul lunii iunie, iar dacă nu vor exista probleme majore, lucrările vor începe în luna iulie.
“Fiind o lucrare foarte mare, procedura de analiză a ofertelor şi de a da un verdict este mai anevoioasă”, a adăugat pentru Dorohoi News, primarul municipiului.
Conducerea Primăriei a solicitat să se ţină lunar şedinţe de progres la care vor participa reprezentanţi atât ai constructorului, cât şi ai Primăriei pentru ca investiţia să se finalizeze în condiţii de calitate şi în termenele stabilite. (Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro
Sursa: DorohoiNews.ro
COMENTARII VIZITATORI (0)
Fii primul care adauga un comentariu!










Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.