Incendiu generat de un fumător neglijent

12 oct. 2012, Local
Incendiu generat de un fumător neglijent

Pompierii botoşăneni au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe o terasă situată deasupra sediului unei bănci de pe strada Primăverii din municipiul Botoşani. Alarma s-a dat puţin după ora 02.00. Apelantul, locatar al blocului lipit terasă, era îngrijorat că flăcările s-ar putea extinde şi la apartamentele din imediata vecinătate.

Spre locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau obiecte de mobilier şi materiale textile ( covoare, lenjerie) depozitate pe terasă de unul dintre cetăţenii care locuiesc în bloc.

Incendiul a fost lichidat în mai puţin de un sfert de oră, înainte de a produce pagube însemnate. Au fost salvate bunuri materiale în valoare de 450.000 lei. Incendiul a fost generat cel mai probabil de un fumător neglijent care a aruncat o ţigară aprinsă peste materialele depozitate pe terasă.

Sursa: DorohoiNews.ro