Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

elicopter-smurd

Un băieţel, în vârstă de 9 luni, din comuna botoșăneană Mitoc, care a suferit arsuri de gradul II pe faţă şi picioare, a ajuns la spital după o operațiune de salvare extrem de dificilă în care au fost implicați pompieri, drumari, medici de pe amulanță și un elicopter SMURD și care a durat aproape 24 de ore.

Întreaga acțiune a fost coordonată de către prefectul județului, Costică Macaleți, și inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Radu Anton. Intervenția pentru salvarea bebelușului a început vineri, 14 decembrie, la
prânz, când părinții s-au prezentat cu copilul la Dispensarul medical din comună, deoarece acesta suferise arsuri pe faţă şi picioare în urma unui accident casnic. Medicul din comună i-a acordat primul ajutor, după care a cerut sprijin unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani pentru a-l transporta la spital. Întrucât toate drumurile de acces în localitatea Mitoc, situată în N-E judeţului Botoşani, erau impracticabile, s-a solicitat intervenția unui elicopter SMURD de la Iași, care nu s-a putut ridica de la sol din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Deoarece exista riscul de infectare a plăgilor și de agravare a stării generale a pacientului, s-a luat decizia să se intervină cu patru utilaje de la Direcția Județeană de Drumuri Județene (DJDP) și Secția Drumuri Naționale (SDN) și un echipaj de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Județului Botoșani pentru degajarea zăpezii de pe aproximativ 30 de kilometri (de la Săveni la Mitoc). Cele patru utilaje de la DJDP și SDN au înaintat cu greu prin zăpada înghețată, care măsura peste un metru și jumătate, pentru a-i face ambulanței drum prin nămeți.

În această dimineață, salvatorii au ajuns la bebeluș. Întrucât copilul trebuia să ajungă urgent la spital, s-a solicitat din nou intervenția unui elicopter SMURD, care a decolat din Punctul Aeromedical Iași puțin după ora 09.00. Copilul a fost preluat de la domiciliu de către echipajele SMURD și SJA Botoșani și transportat la elicopterul medical, care a aterizat pe terenul de sport al comunei.

În jurul orei 12.00 elicopterul a decolat de la Mitoc. În tot acest timp, sugarul a fost supravegheat medical la domiciliu de medicul din localitate.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

elicopter-smurd
DorohoiNews.ro, 15-12-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

16.12.2012 la 14:43

Mama neglijenta si inconstienta!!! Atatia oameni obligati sa intervina pentru a-i salva copilul de care nu a avut grija!!!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro