TIR care se îndrepta către Dorohoi scăpat de sub control la intrarea în Botoșani

26 mar. 2014, Local
TIR  care se îndrepta către Dorohoi scăpat de sub control la intrarea în Botoșani

Un autocamion care venea de la Galați și se îndrepta către Dorohoi, pentru a încărca cereale, a fost avariat, marți seară, în apropierea sensului giratoriu de la Lebăda din Botoșani.

Şoferul, V. M., în vârstă de 47 de ani, a călcat frâna, însă pe fondul carosabilului umed a pierdut controlul maşinii în sensul giratoriu, iar la câteva zeci de metri, după ieşirea din sens, mastodontul a pătruns pe contrasens şi a ajuns în şanţul de pe partea stângă a drumului.

TIR-ul a rupt un indicator și un panou publicitar, partea din față a rămânând suspendată pe o bucată mare de beton.

Au fost înregistrate numai pagube materiale. (DorohoiNews.ro)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (3)