Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi - Revederea de 10 ani a promoției 1999-2004 - FOTO

1 iul. 2014, Local
Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi - Revederea de 10 ani a promoției 1999-2004 - FOTO

Într-un cadru festiv, luni, 30 iunie 2014, a avut loc Revederea de 10 ani de la absolvirea Seminarului a Promoției 1999-2004. Festivitatea a debutat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată în Paraclisul Seminarului de către un sobor de preoți și diaconi, profesori și elevi deopotrivă, avându-l ca protos pe P. C. Pr. Prof. Constantin Muha, directorul instituției, cel care a fost de altfel și dirigintele acestei promoții.

Sărbătoarea a continuat în Sala de festivități, cu prezentarea unui film realizat din fotografii-amintiri din anii de Seminar, care a stârnit emoții profunde în sufletele celor prezenți.

Foștii elevi și-au prezentat apoi realizările din cei 10 ani și planurile pentru viitor, apoi au mulțumit profesorilor care i-au format pentru a fi buni creștini și slujitori ai altarelor. Profesorii și-au amintit cu drag de cei care le-au fost elevi și care acum au revenit cu emoție în școala care i-a pregătit pentru viață.

S-au depănat amintiri, peripeții și întâmplări din anii de Seminar și totodată s-au făcut planuri pentru revederile următoare. (Consilier educativ, Pr. Prof. Crețu Vasile Ionuț)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (40)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!