Clarificări și măsuri luate privind absența unor consilieri de la ședința extraordinară de joi

6 dec. 2014, Local
Clarificări și măsuri luate privind absența unor consilieri de la ședința extraordinară de joi

În urma articolului aparut în presă prin care s-a făcut cunoscut că șapte consilieri locali au chiulit de la ședința în cadrul căreia trebuia aprobat proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii, prin atribuire directă, către SC SERVICII PUBLICE LOCALE SRL Dorohoi și aprobarea documentației de atribuire directă, prin concesiune, a serviciului comunitar de utilitate publică pentru administrarea, amenajarea, întreținerea și exploatarea Patinoarului situat în B-dul Victoriei nr. 120, unii consilieri au ținut să facă câteva precizări.

Consilierul local PP-DD Olariu Teluș cât și un consilier PNL au susținut că nu au fost anunțați petru a participa la această ședință drept pentru care nu se poate considera absența lor voită de la această ședință, și nu vor să fie amestecați cu ceilalți consilieri care au lipsit.

„Vreau să menționez că nu am fost anunțat pentru această ședință și de acea nu am putut participa la ea. Am aflat de la alt coleg cu 30 min. înainte, dar nu mai aveam cum să ajung la timp”,
a declarat Olariu Teluș consilier PP-DD.

Ținând cont de acest incident primarul Dorin Alexandrescu a luat o măsură care pe viitor v-a face ca asemenea probleme să fie evitate.

„Până acum convocarea consilierilor locali pentru ședințe se făcea de către ofițerul de serviciu. Datorită acestui incident, am desemnat o persoană din aparatul propriu pentru a se ocupa de această problemă, ca pe viitor să evităm astfel de incidente neplăcute”, a ținut să menționeze primarul  Dorin Alexandrescu.

Autor: DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!